Scandalul vaccinărilor fictive de la Țibucani, în care a fost implicată și Adina Alungulesei unul dintre medicii de familie din comună, a generat o nouă problemă, în care la un moment dat s-a implicat chiar Adrian Niță, prefectul județului. Reținerea medicului de familie a pus problema preluării pacienților acesteia de către un alt medic, de preferință din comună. Iar celălalt medic de familie care deține un cabinet medical în comună este dr. Ioan Sârbu.
Acesta a oferit mai multe precizări despre „greutățile” întâmpinate în preluarea pacienților de la cabinetul medicului implicat în anchetă: „Pe 14 ianuarie am primit un telefon de la Casa de Asigurări de Sănătate, în care o doamnă își exprima rugămintea să preiau pacienții de la medicul implicat în vaccinările fictive. Însă dr. Alungulesei și-ar fi dorit ca pacienții săi să fie preluați de către un alt medic dintr-o altă localitate. Ca atare, timp de câteva zile nu ne-au fost puse la dispoziție niciun fel de documente de la cabinetul doamnei doctor, care să ne ajute să-i preluăm pacienții. Între timp CAS Neamț a luat legătura cu asistenta de la cabinetul medicului Alungulesei, pentru a preda pacienții dar au fost și ei refuzați. Cealaltă asistentă, doamna Mihaela Țarălungă, a reacționat pozitiv la cererile CAS Neamț și pus la dispoziție actele necesare, forma legală pentru a prelua pacienții. În acest avem preluați 47 de pacienți și, de asemenea, în toată această perioadă am luat legătura și cu primarul comunei de mai multe ori, pentru a ne ajuta în preluarea pacienților. Însă domnul primar a spus că nu se poate implica, nefiind de competența dânsului. Noi ne-am ocupat și de vaccinări Covid, acestea începând din luna mai a anului 2021 și până în prezent. Avem până acum un număr de 160 de persoane vaccinate la cabinetul nostru”.
La cabinetul de familie al dr. Ioan Sârbu sunt înscriși 1.854 de pacienți, comuna Țibucani având o populație de aproximativ 3.800 de persoane.
Dr. Ioan Sârbu este medic la Țibucani din anul 1970, cu o întrerupere de 3 ani și jumătate cât timp a fost medic la căminul spital din Păstrăveni. Dr. Ioan Sârbu a fost și primarul comunei Țibucani în 3 legislaturi consecutive (12 ani). Puțini știu însă că, în ultimii ani ai comunismului dr. Sârbu a fost timp de 3 ani și 8 luni și directorul spitalului din Târgu Neamț.
C.T. STURZU