Dragobete este denumită în tradiția populară şi Cap de Primăvară. Dragobete este sărbătoarea mioritică a cuplului, a dragostei şi însoțirii, fiind cunoscut ca fiul Babei Dochia. Este ziua în care se considera că „se dezleagă gura la păsări” și „se împerechează toate păsările”. Se spunea că cine aude pupăza în această zi va fi harnic tot anul. Gospodinele scuturau, așezau prin casă, ca să vie binele şi averea să se întoarcă la casă.
Istoria sărbătorii lui Dragobete
Dragobete sau Drăgostițele pare a fi o sărbătoare contemporană, menită a contracara Valantine’s Day sau pentru a avea o sărbătoare autohtonă a dragostei. Dragobete poate fi considerat zeul dragostei la români, identificat cu Eros, zeul grec al iubirii şi Cupidon, zeul roman al dragostei. În legende, Dragobete este cunoscut ca fiind fiul Babei Dochia. Unele studii arată că Dragobete a fost un zeu al fertilităţii, fecundităţii şi dragostei, senzualității. Se pare că acest zeu a fost menționat în ritualuri balcanice încă dinaintea apariției creştinismului, având la origine credinţe traco-dacice şi orientale. În ceea ce privește praznicul religios din 24 februarie, Întâia și a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul, ne amintim că prima aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul a fost realizată de Cuviosul Inochentie. Acesta, săpând pentru a construi propria chilie, a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin minune dumnezeiască a aflat că este al Sf. Ioan Botezătorul. După ce a făcut rugăciunile potrivite, Cuviosul Inochentie a îngropat capul în același loc. A doua descoperire a fost făcută în anul 453 d.H. de către doi monahi. Acest praznic religios era numit în slava veche „Glavo-Obretenia”. Românii au adaptat această denumire din slavă, apărând în evul mediu denumirile „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete).
Cum se sărbătorea Dragobete
Dragobetele era considerată o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere. Dimineaţa devreme, prin multe sate, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângea în cete pe la casele unora dintre ei. Dacă vremea era frumoasă ieşeau afară din sat, mai ales pe dealuri, băieţii adunând lemne pentru foc, iar fetele culegând urzici şi flori de primăvară. Ca și în alte ocazii, fetele foloseau florile pentru descântece de dragoste. Când se apropia prânzul, fetele alergau spre sat. Prin unele zone această goană era numită „zburătorit”, ca la păsări. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi era dragă. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea de el, atunci fata se lăsa prinsă şi avea loc o îmbrăţişare, urmată de o sărutare mai lungă în văzul tuturor.
Superstiții de Dragobete
Personajul mitic al dragostei, Dragobete, Iovan-Dragobete sau Dragomir, este considerat a fi fie logodnicul Dochiei, fie fiul Babei Dochia, fie un tânăr frumos şi sprinţar care sărută fetele şi ocroteşte păsările. De Dragobete nu se sacrificau păsări domestice şi nici nu se mergea la vânătoare. Aceste interdicții aveau rolul de a nu tulbura rostul împerecherilor păsărilor și animalelor. Dragobetele era o sărbătoare a păsărilor, iar oamenii, urmărindu-le şi respectându-le ritmul, respectau la rândul lor această zi fiindcă se credea că cel care lucrează azi nu va avea noroc la prăsirea păsărilor de curte. În această zi fetele şi băieţii căutau să se apropie unii de alții pentru a nu rămâne singuratici şi neluaţi în seamă de-a lungul anului. În prima zi de luni de după Paşti tinerii „se prindeau fârtaţi şi surate” printr-un ceremonial aparte ce includea culesul ritual al florilor de primăvară şi împletirea unor cununi pe care şi le dăruiau reciproc şi săruturi simbolice la o petrecere cu cântec şi joc. Prin unele sate, se credea că dacă o femeie văduvă atinge doar cu mâna un bărbat străin, ea va fi drăgăstoasă tot anul şi că bărbaţii trebuie să se abţină de la certuri cu soţiile sau cu alte femei, ca să nu le meargă rău. Se spunea că, de începi un lucru în ziua de Dragobete, vei avea spor. Gospodinele scuturau, aşezau prin casă, ca să vie binele şi averea, să se întoarcă la casă.
Superstiții de Mărțișor
Să dăruiești mărțișoare celor dragi aduce, conform credințelor din bătrâni, sănătate, frumusețe, veselie, iubire și poftă de viață.
Odată cu ziua de 1 Martie se intră în zilele babelor. De regulă, sunt 7 la număr, dar în unele locuri s-au întins până la ziua de 9 martie sau 12. Conform credinței populare, oamenii își aleg o zi din așa-zisele Zile ale Babelor, care o să le arate cum va fi viața lor în anul care urmează: luminos, noros sau posomorât, în funcție de cum a arătat ziua pe care și-a ales-o fiecare. Mărţişorul se leagă copiilor dimineaţa, până a nu răsări soarele. Când este legat mărţişorul, mamele se feresc să fie văzute de vreo femeie gravidă, fiindcă se crede că li se pătează copiii pe ochi. Unii copii poartă mărţişorul la gât timp de 12 zile, după aceea acesta este legat de ramurile unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi merge bine şi dă rod bogat, în Neamţ se crede că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În unele zone, mărţişorul era purtat până este auzit cântând cucul, când fetele dau foc şnurului şi îşi afumă gâtul cu el, înconjurându-l de trei ori. Mai rar, mărțișorul se făcea cadou nu în ziua de 1 martie, ci în ziua când pe cer apare Luna Nouă, conform unui străvechi calendar lunar din spaţiul carpatic. Mărţişorul era făcut cadou şi pentru asigurarea sănătăţii, belşugului şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului. Dacă porți șnurul legat la mână, ar fi bine să îl închei cu un nod. Se spune că nodul are forță protectoare și, în perioada în care porți acest fir de mărțișor, vei ține răul departe de tine. Împletiturile te feresc de rău, de ghinion și împrejurări neprevăzute și nefavorabile.