Roboții fascinează și sperie în același timp. Tehnologia a ajuns într-un punct de unde orice direcție este posibilă, în bine sau în rău, așa cum istoria ne-a învățat. Un robot umanoid este visul vechi al unora și se pare că acum doar conștiința de sine mai desparte inteligența artificială de om. Un pas care stârnește îngrijorare și uimire. Tinerii văd, însă, lucrurile altfel.
Cei cu care am stat de vorbă pe tema roboților sunt ageri la minte, creativi și dornici să facă lumea mai bună cu ajutorul roboților. Apărute în ultimii 10 ani, cluburile de robotică din școli sunt rezultatul pasiunii în primul rând. Nu este o activitate finanțată de stat, kit-urile sunt scumpe și accesoriile indispensabile. Incursiunea noastră în lumea pasionaților pentru acest tip de activitate, fără de care viitorul nu poate fi conceput, continuă la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț.
”Robotica mi-a schimbat un pic și modul în care văd lumea”
Dintre profesorii care i-au îndrumat menționăm pe profesorii de informatică Florentina Ungureanu, Ana Mirela Mititelu, Georgeta Nour, profesoara de fizică Diana Bejan și fostul informatician al colegiului, Ovidiu Nechita.
Dintre elevii care fac parte din echipele colegiului i-am cunoscut pe trei: Cosmin Păstrăveanu din clasa a XI-a C, Marius Alexandru Olaru din clasa a XII-a F, Laur Clopotaru din clasa a XII-a B. Sunt parte a echipei CYB3RGODS RO085 înființată în anul 2017 și cu multe premii în portofoliu. Pentru Marius Olaru, care este în clubul de robotică încă din clasa a IX-a, progresul a venit firesc, locurile I și II pe podiumuri garanția că este pe drumul cel bun.
„Eu am avut șansă, tatăl meu e profesor de informatică și lui îi datorez pasiunea mea pentru robotică. Părinții mei au fost foarte deschiși la ideile mele, m-au susținut. Apoi a fost munca mea, lucram la școală în fiecare zi, după ore, în afară de duminică. Acum, mai suntem doar o parte a echipei, mulți sunt la facultate. Dar, sunt și cei mai mici, în club, care rămân. Eu cred că robotica este un pas spre viitor, o nouă șansă de a inova lumea. Pe mine m-a ajutat să comunic, fiindcă sunt introvertit. Robotica mi-a schimbat un pic și modul în care văd lumea. Nu-i bine să te izolezi. Trebuie să fii atent la oportunități”. Iar pentru Marius, viitorul înseamnă Automatizări și Calculatoare, la București.
”Cred că robotica este viitorul”
Laur Clopotaru este genul care „bijuterește” mecanisme, cu migală și precizie. De mic și-a descoperit pasiunea, când mergea la bunici și ajuta la reparat tractorul. Pe la 10-11 ani a primit o mașinuță cu telecomandă, cumpărată de mama lui. A spus „Uau”, a desfăcut-o și a transformat-o într-un tractor cu telecomandă. Un an mai târziu, la începutul clasei a VI-a, a devenit elevul CNI Piatra-Neamț, apoi într-a IX-a s-a transferat la „Calistrat Hogaș”, dar a revenit la CNI în anul următor.
„Aflasem că există un profesor care lucra robotică de dragul elevilor și m-am interesat. Așa am aflat că la Informatică este un grup care merge la anumite concursuri și am vrut să mă înscriu. Din acest motiv am venit la acest colegiu. Era, atunci, domnul informatician Ovidiu Nechita, cu care ne-am înțeles foarte bine, erau și profesorii de informatică și am făcut împreună lucruri foarte frumoase. În plus, mi-a dezvoltat spiritul pragmatic – căutam sponsori, ca o parte a activității în clubul de robotică. Componentele sunt foarte scumpe, accesoriile sunt foarte scumpe. Dar, pentru mine, a însemnat și un loc de recreere. Mi-a schimbat foarte mult percepția față de școală, pentru că am putut să-mi pun în evidență calitățile așa cum nu puteam la alte materii”. Conștient că o parte din talent îl moștenește de la tatăl său, Laur spune că vrea să se specializeze în Construcții sau Cibernetică.
”Robotica este distractivă și înveți multe”
Mezinul echipei, Cosmin Păstrăveanu rămâne în club încă un an, după plecarea colegilor lui mai mari. Vorbește extrem de serios despre informatică și robotică.
„Sunt în echipă din clasa a IX-a. Pasiunea pentru informatică m-a făcut să aleg acest colegiu. Despre primii mei pași în clubul de robotică și cât de repede am reușit să mă adaptez – pot spune că, la început, eu am fost cel mai mic din echipă. Prima sarcina primită a fost să ajut la montarea terenului pentru competiție. Așa i-am cunoscut mai bine pe colegii mei. Apoi, lucrând împreună roboți și mergând la competiții, am reușit să creez relații bune cu ei, care au rămas peste ani. Este frumos să ai cu cine împărtăși ideile, comune sau diferite”. Un pic reticent în a vorbi despre el, Cosmin este un exemplu și pentru colegii lui mai mici, care îi cunosc și pasiunea pentru sport.
Darius Catrinoiu, din clasa a VII-a B, Eduardo Ștefan Lupașcu, din clasa a VIII-a B și colegul său, David Cristian Helbet sunt mai tinerii co-echipieri ai celor mari. Ca vârstă, pentru că, din perspectivă competițională, deja au premii la concursurile de anvergură. David consideră că este nevoie de participarea la competiții pentru „experiență și pentru portofoliu”. Eduardo a făcut un robot care udă florile, adică a asamblat piesele și la final a programat fiecare mișcare a robotului. Asta înseamnă codare, ore multe de studiu și suficiente idei. Ca și cea de a investi în criptomonede, capitol la care recunoaște că mai are de învățat. Darius a învățat programare la școală, fiindcă n-a avut acasă calculator până acum doi ani. „Mi-au cumpărat părinții, pentru școala online, n-aveam fiindcă părinții mei au considerat că un stil de viață sănătos e mai important”, spune Darius și adaugă că pentru el „robotica este distractivă și înveți multe”.
Educație financiară, spirit de inițiativă, atenție, imaginație, perseverență, inovație, socializare, distracție, perspectivă sunt doar câteva din atributele descoperite de copii prin intermediul roboticii. Orele de muncă, emoțiile de la competiții, frustrările inerente, goana după sponsorii atât de importanți în această ecuație și bucuria câștigării premiilor fac parte din viața obișnuită a acestor copii. Șansa lor este ca oameni la fel de pasionați să fie în continuare alături de ei – unii cu împărtășirea cunoștințelor, alții cu banii fără de care nici un vis de anvergură nu este posibil. (Cristina IORDACHE)
