După o vizită scurtă şi relativ discretă efectuată la Amman, ieri, unde s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, şeful Diplomaţiei israeliene, Yair Lapid, va pleca sâmbătă noapte în România şi Slovacia, anunţa cu puţin timp în urmă The Jerusalem Post, preluând un comunicat al Ministerului de Externe.
Pe lângă întrevederi cu oficiali ai ministerelor de externe, sunt anunţate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi preşedinta Slovaciei, Zuzana Čaputová. Interesant este că în program figurează o deplasare la un punct de trecere a frontierei între România şi Ucraina.
Acest raid are loc la puţin timp după cel bifat săptămâna trecută, în plin Sabat, de premierul Naftali Bennett. În mai puţin de 24 de ore, acesta a avut o întâlnire la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, a vorbit de câteva ori la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, apoi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a zburat la Berlin pentru convorbiri cu cancelarul Olaf Scholz, după care s-a şi întors acasă.
(V. COSMA)
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA- Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul
- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine





