Ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila a vorbit, într-o conferinţă de presă susţinută în această dimineaţă, despre dorinţa de „întoarcere la normalitate” însă cu anumite precauţii.
Conform recomandărilor propuse, masca va rămâne obligatorie în interior, inclusiv în spațiile publice închise dar s-ar elimina obligativitatea purtării măștii în exterior. Barurile, cluburile şi discotecile rămân închise. De asemenea, va rămâne în vigoare carantina la sosirea din țările cu risc epidemiologic ridicat.
Se va renunța la intrarea cu certificat verde în mall-uri, hoteluri, pensiuni, restaurante, instituții, iar evenimentele private vor putea fi organizate cu până la 200 de participanți.
„Sperăm să ne întoarcem la normalitate. Trebuie să găsim un mecanism care să permită toate aceste activităţi. Până acum am avut o stare de alertă generată de pandemie, acum vorbim despre o altfel de criză, generată de războiul din Ucraina“, a punctat dr. Alexandru Rafila.
Referitor la testarea şi vaccinarea refugiaţilor care vin din zona de război, ministrul a spus că există solicitări de testare, în special din partea celor care doresc să meargă în state în care li se cere acest test negativ pentru intrarea în ţară şi că există chiar şi solicitări de vaccinare, dar nu deţine informaţii despre numărul acestor solicitări.
Numărul de cazuri noi COVID-19 a fost în scădere în ultimele zile. Incidența cazurilor în Neamț a scăzut la 1,99 la mia de locuitori, doar 8 localități, inclusiv municipiul Piatra Neamț fiind încă în scenariul roșu. În Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț sunt internate 65 de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2 și 28 de persoane suspecte.
Angela Croitoru
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





