Ruşii lipoveni din Piatra Neamţ: “Noi suntem cei mai în măsură să înțelegem situația ucrainenilor”

Rușii lipoveni au fost dintotdeauna o comunitate respectată la Piatra Neamț. A existat chiar o mahalaa lipovenească, în zona actulei biserici, dispărută după o acțiune de demolare care a făcut loc actualelor blocuri. Cei mai mulți dintre pietreni îi identifică ce cei care le asigură legume proaspete în piață, chiar dacă numărul cultivatorilor este din ce în ce mai mic. Oficial, din 1990, au constituit o asociație, la început la nivel național, apoi local, având ca suport laic posibilitatea de a participa la alegeri cu un reprezentant în parlament. Adevăratul liant l-a constituiit credința, ei considerându-se păstrătorii vechii credinţe, “staroveri“, creștinii ortodocși de rit vechi. Toader Agavriloaie, fostul președinte al comunității și cu Samuil Ivanov, președintele interimar, au răspuns la întrebări despre starea comunității în anul războiului din Ucraina.

Faceți un scurt istoric al comunității lipovenilor la Piatra Neamț

Toader Agavriloaie: „La început noi eram organizați numai din punct de vedere religios, ne întâlneam la biserică. Slujbele religioase se țin și acum în slavonă în biserica noastră. Ne-am gândit că ar fi bine să fim organizați și pe partea laică, a intervenit și conducerea noastră centrală și ușor, ușor am început să facem mai multe lucruri împreună. Am încercat să facem acest sediu al comunității lângă biserică tocmai pentru că, de 300 de ani, credința ne ține împreună”.

Samuil Ivanov: „Primii lipoveni au venit în Piatra Neamț în anii 1800. Cred că suntem deja a șaptea, a opta generație de atunci încoace. Documentarea privind istoria noastră a făcut-o domnul Matei Ivanov, profesor universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, dânsul a avut acces la arhive, la surse de informare, a și tipărit o carte pe această temă. Noi nu mai aveam știință, multe lucruri s-au pierdut, s-au uitat în timp”.

Care sunt lucrurile cu care se mândrește comunitatea

Toader Agavriloaie: „În primul rând acest sediu pe care l-am construit împreună, este cea mai mare realizare. La etaj avem o sală mai mare, unde ne adunăm, unde au avut loc chiar și evenimente din familiile noastre, cumătrii, cununii. Au început să vină pelerini de-ai noștri din Dobrogea. Avem Schitul Sfântul Paisie pe Bâtca Doamnei și sunt foarte mulți staroveri de-ai noștri care vin în pelerinaj la acest schit. Unul dintre scopurile pentru care l-am construit a fost să avem unde să ne primim semenii”.

Samuil Ivanov: „Avem la subsol și câteva locuri de cazare, avem camere cu paturi suprapuse și cu paturi normale, unde se poate înnopta, avem căldură, toate condițiile. În 2016, Festivalul cântărilor și stihurilor religioase, cea de-a treia ediție, a avut loc aici, la Piatra Neamț, cu participare numeroasă, 250 de participanți, copii din toată țara și de-ai noștri. A fost organizat în sala mare a Consiliului Județean. Un simpozion internațional am organizat aici, la noi, cu participare numeroasă. A fost atunci și ambasadorul Republicii Belarus și domnul Kuzmyn, ambasadorul Federației Ruse. Când erau lucrurile normale… înainte de război.

Se mai vorbește rusa în interiorul comunității?

Samuil Ivanov: „Puțini, din păcate, este un lucru regretabil că limba rusă nu mai este vorbită în comunitatea noastră de foarte mulți. După 1990 au apărut alte oportunități și atunci ai noștri au plecat fiecare unde și-a găsit rostul și locul. Și atunci, comunitatea nu a mai fost așa de strânsă, iar cei tineri apăruți în urma lor nu au mai învățat limba. Și acum avem foarte mulți în Italia, în Spania, în Irlanda, Marea Britanie și în multe alte orașe din țară. Dar, cel mai important lucru care-a contribuit la dispersarea comunității noastre a fost, de fapt, în anii 1978 -1980, demolarea mahalalei lipovenești din oraș, care era aici, în apropierea bisericii noastre. Eu aici m-am născut, în Piatra Neamț și am locuit într-o casă care era unde este acum Școala nr. 10. Când au început demolările, oamenii s-au împrăștiat, unii și-au căutat case prin împrejurimi, dar biserica a rămas mereu locul în care cei rămași în Piatra Neamț și în împrejurimi, ne adunam, ne întâlneam mereu”.

Toader Agavriloaie: „Mama mea s-a retras la un schit. Ea vorbește rusă și este foarte mândră de proveniența ei. Când a început, acum două săptămâni, conflictul din Ucraina i-am zis: Nu mai vorbi rusă! Pentru că lumea se uită… cum se uită! E trist și nedrept. Nu poți să pui pecetea aceasta tuturor vorbitorilor de limbă rusă pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Am auzit că Universitatea din Milano ar vrea să interzică pe Dostoievski și marii scriitori ruși, ceea ce este aberant. E trist, e o anatemă pe care cultura rusă nu o merită! Vă dați seama că toate acestea ne afectează și pe noi. E ciudat să simți că aparții spiritului rusesc și să fii marginalizat. Staroverii ai căror urmași suntem noi erau cărturari, erau printre cei mai culți dintre ruși. De asta au și avut curaj să plece pentru că erau intelectuali și aveau și potență financiară”.

Legat de conflictul din Ucraina, cum vă privesc oamenii acum, ați sesizat o schimbare de atitudine față de comunitatea dv?

Samuil Ivanov: „În momentul în care a început războiul din Ucraina, președintele comunității noastre, domnul deputat Silviu Feodor, a dat o declarație. Este normal să nu fim de acord, orice lucru se poate rezolva pașnic și prin dialog, nu cu armele! Mă cheamă Ivanov, dar și stră-străbunicul meu era român, s-a născut tot aici”.

Toader Agavriloaie: „Noi nu facem politica externă a Federației Ruse! Dar noi suntem cei mai în măsură să înțelegem situația ucrainenilor acum, pentru că și noi am fost refugiați. Mica schismă din sânul bisericii ortodoxe ruse a făcut ca staroverii să plece din Rusia în întreaga lume. Sunt staroveri în Nigeria, nu mai zic în Australia, în Canada, în America, în Argentina. Cumva, ne regăsim în ce se întâmplă acum cu populația ucraineană…”

Oamenii din interiorul comunității cum privesc acest conflict din Ucraina?

Samuil Ivanov: „Nu știu dacă ar putea cineva să-l privească altfel, când vezi ce se întâmplă… Ce poți să spui când vezi ce li se întâmplă unor oameni nevinovați? Noi ne-am oferit tot sprijinul, chiar și cu cazare dacă va fi cazul, totuși noi suntem pe o rută mai ocolitoare aici, încă nu am fost solicitați. Sediul nostru a fost pus la dispoziția lor, dacă este necesar, cei de la ISU știu. În țară sunt foarte multe sedii ale noastre care sunt ocupate în întregime de refugiați ucraineni, la Tulcea, Constanța în alte zone aflate pe traseul pe care ei traversează țara noastră”.

Toader Agavriloaie: „Acum două săptămâni am fost sunați de la ISU, la primul val de refugiați care a fost aici, la Piatra, să fim translatori, să-i ajutăm să comunice pentru că rusa și ucraineana sunt foarte asemănătoare, iar o parte dintre ei chiar vorbesc rusa. Am fost acolo cu doamna profesoară Norocea, care este profesor de limba rusă și i-am întâlnit, copii, femei, oameni în vârstă. Trist! Să vezi acești copilași nevinovați, unii chiar foarte mici… Nici nu găsesc cuvintele. (Arătând spre pachetele ambalate) Aceste lucruri le-am adunat, sunt pături, îmbrăcăminte, alte lucruri de strictă necesitate și alimente neperisabile, urmează să le ducem pentru refugiați. Ne-am organizat și noi, atât cât ne stă în putere să ajutăm. Nu poți fi nepăsător la așa un dezastru! Oamenii au venit din proprie inițiativă și au zis, haideți să facem și noi ceva”.

Aveți membri ai comunității care mai au rude în Ucraina sau în Rusia?

Samuil Ivanov: „Nu, la noi în Neamț, în comunitate nu sunt, eu sunt și dascăl aici la biserică și îi cunosc pe toți! Din păcate, am mai rămas o mână de oameni, câteva zeci de familii, dar asta este, oamenii și-au găsit fiecare locul în această lume. Fetele mele sunt în București, dar când vin acasă, tot aici la biserică vin și ele. Băiatul este în Iași, sora și cumnatul meu sunt în Italia. Este fenomenul de globalizare care nu ne-a ocolit nici pe noi! Pe noi, ca și staroveri biserica ne ține foarte uniți, credința. Ai noștri când au plecat, când s-au refugiat, au luat cu ei icoanele și cărțile, când a început exodul. Războiul acesta a adus o undă de antipatie vizavi de poporul rus, care nu are nicio legătură nici cu noi, nici cu omul de rând de acolo. Când au apărut primele știri despre război eram la socrii mei, în Botoșani. Socrul meu chiar a lucrat în Ucraina, la combinatul de la Krivoi Rog, pe vremea comuniștilor, a fost și traducător pentru cei de acolo, ei chiar vorbesc bine rusa. Nu ne-a venit să credem. Sperăm să gândească cu mintea și cu inima! Sunt lucruri care nu ar trebui să se mai întâmple în anul 2022. Acesta este mesajul comunității noastre: speranța că rațiunea va învinge pentru că războiul nu poate să aducă nimic bun!” (A consemnat Angela CROITORU)