Actualizare. După apariția știrilor despre lucrare, au început să se vadă progrese. A apărut o săpătură și a crescut numărul muncitorilor. Semn că se poate dacă vrei și dacă ești la vedere.

Actualizare. Astăzi, 18 martie, cu maximă celeritate au ajuns meșterii de la Apa Serv, care n-au nici o vină, acum au fost trimiși. Vă arătam cum s-au desfășurat primele 20 de minute de activitate. Pentru conformitate, punem și o melodie veche, cu Margareta Pâslaru, care se poate adapta situației prezente.





Între timp, după o oră și ceva, au început săpăturile. Un locatar din zonă ne-a transmis că se scoate apa cu motopompa și, probabil vor urma și alte lucrări laborioase.

Un șlagăr care poate fi ascultat de muncitori în timpul activității sau de conducerea Apa Serv
Știre inițială.
De ieri, 16 martie, într-o zonă centrală din municipiul Piatra Neamț, din asfalt curge apă constant. Un cetățean a încercat să anunțe la Apa Serv SA avaria, dar s-a lovit de zidul birocrației specifică: după primul apel la care s-a răspuns a fost trimis în alt birou iar acolo, în loc să i se ceară în primul adresa avariei, i s-au cerut datele personale! Cert este că apa curge, nemțenii plătesc…


Mesagerul Bacău CSM Bacău a strălucit la Piatra Neamț: două medalii de aur, una de bronz și titlul de vicecampioană națională pe echipe la lupte U20
ZCH Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași
NewsEdge Călin Georgescu, în fața judecătorilor. Ce se întâmplă cu cererea de eliberare din arestul preventiv
BusinessEdge Bruxelles-ul vrea să înjumătățească importurile de mașini hibride din China. Salonul auto de la Paris va testa reziliența producătorilor europeni




