BANDA FRAŢILOR NEGRESCU, ZIȘI „BALTĂ” (II)

Continuăm povestea noastră cu banda fraţilor Baltă şi totodată a Mariei Cozma, şi ea parte importantă a grupului, cu evenimente petrecute începând cu 1945. Deşi în amintirile ei, împărtăşite ziaristului Bogdan Lupescu, Maria Cozma spunea că a încrestat pe patul puştii „24 mai 1944 – cea mai frumoasă zi”, ziua căsătoriei cu Dumitru Negrescu, zis Baltă, conform documentelor este vorba de anul 1945, aşa cum apare şi într-o declaraţie a ei sau după cum menţiona părintele Ioil Gheorghiu de la Schitul Sihăstria.

O dovadă a îndrăznelii şi a forţei bandei este atacul asupra unui convoi rusesc de camioane şi căruţe pe Dealul Petru Vodă, după ce în prealabil a fost blocat drumul cu lemne. Au atacat pe ruşii înarmaţi şi au luat haine. După lovitură au petrecut la o cârciumă în Gârcina, plătind băutura, iar la Agapia cumpără băutură. Au vândut ţigări şi tutun la cârciumile din sate.

În vara anului 1945, conform unui document al Legiunii de Jandarmi Neamţ, „mai mulţi dezertori şi alţi certaţi cu legea s-au alăturat bandei”. Jandarmii s-au luptat cu bandiţii la Schitul Sihla, la 23 iulie 1945, iar pe 7 august a avut loc o nouă confruntare la locul numit „Scaune”, lângă mănăstirea Agapia. La 10 august, într-o pădure lângă Bălţăteşti a fost împuşcat Niculiţă Baltă, o lovitură grea pentru fraţii săi. Dar jafurile nu se opresc: în noaptea de 30/31 august sunt prădaţi doi negustori evrei pe dealul Humuleştilor, iar la 2 septembrie în locul numit Cerbăria i se iau unui evreu banii şi un pistol, ca apoi să ia alimente de la schitul Procov. Pe Dealul Petru-Vodă atacă două camioane ruseşti, care însă se întorc în grabă şi fug. La 8 septembrie 1945 ajung la cârciuma lui Dumitru Cojocaru din Pipirig, unde cei doi fraţi se despart, nu înainte de a jefui prăvălia la care se ospătaseră. Conform unei declaraţii a lui Iosif Păscuţă, Costică era mai violent şi la crâşmă s-a certat cu Mitiţă, mai ales după ce s-au îmbătat (fusese şi un fel de bal, deşi puţini mai erau cei cărora le ardea de aşa ceva). Cilibiu a vrut să împuşte un om, iar atunci când Mitiţă l-a împiedicat, cearta s-a reaprins şi a dus la despărţire. Din primăvara lui 1942 şi până la 10 septembrie 1945, conform unui document al Curţii Marţiale de la Iaşi, în contul bandei fraţilor Baltă (Niculiţă, Mitiţă şi Costică) sunt trecute 15 tâlhării, 2 crime de tâlhărie, 4 furturi calificate.

De la această dată acţionează două bande Baltă, de unde şi confuziile pe care le-am remarcat la unii dintre cei intervievaţi de pe Valea Muntelui. În zona de pe Valea Bistriţei acţiona acum Costică Baltă cu oamenii lui şi în documentele de arhivă numele său apare mult mai des decât al fratelui său, acesta intrând, din acest punct de vedere, într-un con de umbră; după mărturiile Mariei Cozma, rămânând doar ea cu Dumitru Negrescu, au dat mai puţine lovituri şi au profitat de timpul pe care l-au putut petrece împreună.

Din dosarul de „tâlhărie” al lui Costică Negrescu întocmit de Tribunalul Neamţ pe baza declaraţiilor şi a documentelor înaintate de secţiile de poliţie şi jandarmi locale (Borca, Farcaşa, Călugăreni, Galu sau Ceahlău), constatăm că banda aceasta a beneficiat de un număr mare de complici, informatori, tăinuitori, care primeau bunuri din jafuri (un număr de 65 de persoane, 9 considerându-se că au participat efectiv la acţiunile bandei). Unii dintre informatori erau adolescenţi, precum un băiat din Plotunu, care primea bani şi-i îndrepta spre sătenii mai înstăriţi, sau un alt tânăr din Farcaşa, care informa asupra mişcărilor jandarmilor şi a celor ce „meritau” a fi prădaţi. Declaraţiile din dosar sunt scurte, milităreşti: au dat de băut la oameni, au luat ce era mai bun din galantare, au fost violenţi cu proprietarii şi i-au ţinut sub control pe săteni cu armele. Acestora le adăugăm mărturia, la mai bine de jumătate de veac, a unui participant (nevoit) al acestei prădări, Petru M. Luca din Farcaşa, pe atunci tânăr fecior de 20 de ani, ce se îndeletnicea cu plutăritul. Într-o seară de octombrie 1945, tânărul Luca era în căutarea unui băiat ce ştia a cânta la muzicuţă să vină să întreţină lumea la o clacă de „deşfăcat păpuşoi”. La magazinul lui Aizic era bal şi flăcăul a intrat, dar pe loc a fost pus la respect de un ofiţer cu pistol automat şi cu trei grenade pe centură. Era Costică Baltă cu Elena Lupu, concubina sa, şi alte cinci persoane. Le-a zis: „Oameni buni! Să nu ridicaţi mâna asupra noastră, că trag şi de grenadă şi murim cu toţii!”. Au luat marfa mai bună şi au pus-o în saci, iar cinci flăcăi mai zdraveni au fost luaţi să-i care cale de vreo cinci kilometri. Tinerii au primit câte 100 de mărci şi o pereche de opinci de cauciuc, care le-au fost luate a doua zi dimineaţă, când au fost chemaţi la postul de poliţie şi acuzaţi că ar fi fost complici.

După ce au prădat casieria Administraţiei Domeniilor Coroanei Borca de unde au luat 7.000.000 lei, banii muncitorilor, îşi amintea Petru M. Luca, s-au îndreptat către un magazin de la Gura Galului, Elena Lupu, concubina lui Baltă, stând de pază la marginea drumului. Jandarmii au aflat şi s-au îndreptat spre acel loc, dar, de frică, s-au urcat în căruţa unui sătean ce aducea marfă pentru nişte băcani din Galu de la Piatra. Deşi întuneric, Elena Lupu a zărit jandarmii şi a tras un foc de armă ca avertisment. Au ieşit şi ceilalţi din magazin şi au început să tragă la întâmplare, victimele au fost calul şi căruţaşul, ucis de Iosif Păşcuţă. Jandarmii au reuşit şi ei o captură însemnată: căţeaua lui Baltă. Fiindcă Baltă ţinea mult la câine, a pus la cale operaţiunea de salvare. Au sechestrat pe brigadierul silvic din sat, care era în relaţii bune cu şeful de post (stăpânul vremelnic al căţelei). Cu automatul la spate, brigadierul a cerut să intre-n post şi, bineînţeles, a fost poftit înăuntru. Bandiţii au reuşit pe dată să imobilizeze pe poliţai şi să elibereze animalul. Şeful de post, pe care-l prinsese vremea desculţ, a fost silit să danseze pe bucăţi de jeratic scoase din sobă.

Au ajuns şi la crâşma lui Gheorghe Săilă din Borca, unde, din nou, au dat de băut la oamenii prezenţi acolo. În dimineaţa de 27 octombrie 1945, banda lui Costică Baltă este surprinsă de un grup de jandarmi la Sabasa, undeva la 8 km de şoseaua naţională şi confruntarea este de neînlăturat. După o oră de schimb de focuri, conform declaraţiei locotenentului Mihai Săcanu, Constantin Baltă este împuşcat, iar Iosif Păscuţă este prins viu. Petru M. Luca, pe care l-am citat mai sus, menţiona că patrula era formată din şapte oameni, amintindu-şi de plutonierul Luca Craus din Târgu-Neamţ. Baltă a fost nimerit în cap, lovitura fiind mortală, iar Păscuţă a fugit sub un pod unde se ascunseseră parte dintre jandarmi şi a fost capturat în viaţă. Ceilalţi s-au predat peste patru zile la Farcaşa. Astfel se încheie povestea bandei lui Costică Baltă şi despre acest tragic sfârşit am aflat de la mai mulţi bătrâni de pe Valea Muntelui.

Maria Cozma şi Mitiţă Baltă au continuat să rămână în munţi. În aprilie 1946, au efectuat mai multe prădări: în comuna Gârcina au luat de la diverşi săteni lucruri casnice, alimente, brânză, o oaie; la 23 iunie 1946 sunt jefuiţi călugării de la mănăstirea Secu, la 18 iulie a fost atacată stâna mănăstirii Secu, de unde sunt luate 70 de kg de brânză (conform declaraţiei arhimandritului Vasian Scripcă, atacatorii au fost Mitiţă Baltă, Maria Cozma şi Gheorghe Basarab, toţi înarmaţi cu pistoale automate). În septembrie au fost luaţi de la schitul Sihăstria câteva zeci de kg de cartofi, pe care stareţul Ilie Cleopa i-a recuperat după arestarea Mariei Cozma. La 22 septembrie, se încearcă un jaf la schitul Vovidenia. Se pare că Dumitru Baltă dorea să dea de mitropolit, ca acesta să-i obţină iertarea în cazul în care s-ar preda voluntar.

Alături de Dumitru Baltă a venit în pădure un tânăr, pe nume Petre, pe care Maria Cozma nu l-a vrut de la început. A simţit pericolul. Pe capul lui Dumitru Baltă se pusese un premiu însemnat – 20.000 de lei, care ar fi trebuit să suplinească acţiunile jandarmilor. În ziua de Sf. Dimitrie a anului 1946 a fost şi sfârşitul lui Dumitru Negrescu, care a plecat să mai dea o lovitură, însoţit de Petrea, el cu puşcă, băietanul doar cu un baltag. La trecerea peste apa Cuejdiului, Petrea l-a lovit cu baltagul pe la spate, în dosul capului. Ucigaşul, care era locotenent de poliţie, l-a lovit cu sete: abia i se mai ţinea capul de trup.

Medicul chemat să constate decesul (la 1 noiembrie 1946) nota că s-a datorat lovirii cu un instrument tăios în regiunea cervicală, care a dus şi la secţionarea măduvei spinării.

Maria Cozma, care împlinise 18 ani când începea judecata ei, recunoştea că a stat patru ani în păduri. A primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate şi a stat în arest până la 6 august 1948, ispăşind 2/3 din ea, fiind eliberată condiţionat pentru purtare bună. În romanul „Cicatricea”, al lui Lucian Strochi, povesteşte: „Şi acolo în închisoare, l-am cunoscut pe bărbat-meu, acesta de azi (…) el a venit şi m-a căutat şi pe urmă mai târziu ne-am căsătorit şi am trei fete cu el, toate-s mari acum şi la casele lor”.

Maria lui Ghiţă Pâsoi a trăit la Tazlău şi poveştile ei (life story şi love story în acelaşi timp, după cum opina Constantin Ardeleanu) ne dezvăluie o lume pe care ne e greu astăzi să o înţelegem cu adevărat, căci timpul aduce mutaţii importante la nivelul mentalului colectiv. Haiduci sau tâlhari?! (Prof. Daniel DIEACONU)