Un zvon bântuie de câteva zile învățământul nemțean, că generalul Mihai Obreja va fi schimbat, în urma unor negocieri locale cu PSD-ul, locul lui urmând a fi luat de către Florentina Moise, șefă la PSD Piatra Neamț, care revendică postul în virtutea trecutului didactic de fostă educatoare, upgradată apoi profesional cu diverse alte studii necesare unui acces facil pe posturi negociate. Evident, zvonul se dovedește întemeiat, poate mai puțin faza cu negocierea locală, surse din PNL vorbind despre o ultimă decizie a fostul președinte Cîțu, care a negociat cu Ciolacu și a cedat funcțiile de inspectori generali în peste 90% din cazuri PSD-ului. Este semnul cel mai clar că liberalul Cîțu a considerat mai profitabil să preia ANAF-ul și să fugă (iar) de învățământ, în condițiile în care acolo avea ministru, e drept, deloc liberal, mai mult liber-schimbist, gata să slujească pe oricine îl menține în funcție.
În Neamț există totuși o măsură aparte. Un fel de negociere, nu știm la ce nivel, tot a existat, în condițiile în care soția unui consilier liberal ar fi fost propusă pentru șefia Casei Corpului Didactic. Noroc cu personajul în cauză, care probabil și-a dat seama că nu i-ar da prea bine la cv o perioadă de șefie în vremuri nu prea limpezi și pare să fi cedat locul pentru altcineva.
În rest, să consemnăm că speranțele oamenilor din învățământ sunt într-un fel împlinite. Vom avea un inspector școlar tânăr, femeie, cu realizări importante – e drept, mai mult politice, neavând timp să se ocupe, ca profesor, de olimpiade sau alte asemenea amănunte- care va da însă mult mai bine în fotografii decât predecesorul. Pregătită să ne educe chiar și în cazuri de forță majoră, dovadă fiind cursurile apărute în cv-ul personal, făcute, unde altundeva, la Universitatea Națională de Apărare Carol I, unde fostul uneperist Gabriel Oprea tăia și spânzura.
Școală de tradiție, care a pregătit o întreagă legiune de politicieni români dornici să-și consolideze cultura generală, poate neglijată în timpul studiilor pe la diverse universități mai puțin cunoscute.
Valentin Bălănescu
2 comentarii
“Popor de biciclişti ! ” – Gheorghe Dinicã ( actor)
Subscriu în totalitate cu titlul articolului care mi se pare nu numai potrivit, ci de-a dreptul adevărat și inspirat!