Cele mai importante decizii adoptate de Premierul Nicolae Ciucă în ședința de guvern de astazi
- Dezvoltarea comunităților locale prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, prioritate pentru Guvernul condus de PNL. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că bugetul pentru Programul Anghel Saligny va fi suplimentat cu 15,5 miliarde lei, pentru a acoperi toate cererile care vin din țară. Banii vor fi utilizați pentru modernizarea drumurilor și pentru extinderea rețelei de gaz. Bugetul întregului program ajunge astfel la 65 miliarde lei.
- Pentru PNL, dezvoltarea comunităților locale mici a fost întotdeauna o prioritate, mai ales când vorbim de lucrări de bază, de care trebuie să beneficieze toți cetățenii României: drumuri asfaltate și extinderea rețelei de gaz.
- Aprobat anul trecut, programul Anghel Saligny a beneficiat în ședința de astăzi de o suplimentare cu aproximativ 15,5 miliarde: 10 miliarde vor fi destinați pentru construcția și modernizarea drumurilor, iar 5,5 miliarde pentru extinderea rețelei de gaze.
- În felul acesta, suma totală a programului va fi de 65,5 miliarde lei și aceasta va viza mai ales, modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare și extinderea rețelei de gaze. Vorbim de perioada 2021-2028, iar suma de 65,5 miliarde de lei, limită maximă în baza căreia se pot încheia contracte de finanțare multianuale.
George Lazăr, președinte PNL Neamț
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




