Printre cele mai tinere echipe de robotică din Neamț este The Eagles (Vulturii) formată din 15 liceeni de la Colegiul Național „Roman Vodă” Roman. A apărut în 2018, după ce profesorul Constantin Ostafe, preparatorul multor olimpici la fizică, a „cedat” rugăminților unui grup de elevi care doreau să îmbine informatica și fantastica deschidere pe care tehnologia o aduce minților pline de idei frumoase ale tinerilor.
„Elevii capătă îndeletnici remarcabile”
Cinci elevi din clasele a X-a și a XI-a au pornit la drum cu mentorul lor și au aplicat la concursul „Nație prin educație”, cel care a adus din 2016 robotica în România, deschizând elevilor drumul creativității prin îmbinarea teoriei cu practica.
„Eu m-am apropiat de robotică și fiindcă mi-a plăcut, dar și datorită elevilor mei. Din prima echipă, doar un elev era de-al meu, ceilalți 4 erau de la alte clase. Dar ne cunoșteam de la cercul de fizică, din discuții din afara orelor de clasă. Pur și simplu, copiii au venit și m-au rugat să mă ocup de ei”, rememorează mentorul echipei. „Atunci, în 2018, am aplicat la concursul Nație prin educație – First Tech Challenge, sponsorizată de BRD total, la acea vreme. Am făcut un proiect minimal, cu țintele noastre, am câștigat și am primit kit-ul gratuit, evaluat la 1.500 euro. Așa am pornit! Am avut 5 elevi fondatori, pricepuți la tot: programare, proiectare, marketing, mecanică. Prima competiție din 2019 ne-a arătat că nu se poate așa. Apoi ne-am specializat, au mai venit elevi noi și am ajuns la 11 membri. Acum avem 15 copii în echipă, sperăm să le aprindem scânteia la toți. În primul an am participat la Regionala Iași, în martie 2019 și ne-am calificat la națională, unde am fost aproape de jumătatea clasamentului. Un loc onorabil, având în vedere că eram la prima experiență, față de echipele mai vechi ca noi. În 2020 s-a ținut competiția doar la nivel regional și am obținut premiul II la designul mecanic și manevrabilitatea robotului și locul III la marketing. Onorabil, zic eu! Am concurat cu un robot realizat 50% după propriul proiect, ne-a sprijinit foarte mult și o firmă din Roman, cu piesele mai fine de care aveam nevoie. În 2021 au mai fost niște concursuri, derulate virtual, dar nu s-au mai finalizat, copiii au fost foarte dezamăgiți”, spune prof. Constantin Ostafe.
Gustul competițiilor a însemnat multă muncă și eforturi în a găsi banii necesari. „Tehnologia costă! Eu cred că banii sunt investiți, iar amortizarea va apărea în vreo 20 de ani, când acești copii își vor pune abilitățile dezvoltate în creația de bunuri și produse utile societății, care se îndreaptă rapid spre robotizare. La finanțare ajută mult copiii și părinții. Sponsorii noștri înțeleg ce facem aici: elevii capătă îndeletniciri remarcabile. Cea mai dificilă parte este mecanica. Un robot presupune angrenaje care să fie cât mai suple și cât mai rezistente. Acest compromis necesită încercări numeroase, apar inerent și eșecuri. Softul copiii îl fac independent, sunt foarte abili. Dar dificultăți apar la proiectarea sistemelor mecanice, execuția și asamblarea lor. Abia aici vorbim de arta care se dezvoltă în jurul acestei pasiuni! Știu că răsplata apare greu și este efemeră. Dacă ar exista un program gratuit de formare profesională în robotică, ar fi grozav! Iată că eu am o vârstă și a trebuit să caut un coleg care să preia acest proiect. Copiii aceștia merită tot sprijinul. Colegul meu, Silviu Lariu, a venit și el alături de copii, este un om foarte bun”.
O parte din activități sunt realizate și cu sprijinul voluntarilor – „boboci” în ale roboticii. Cei noi învață de la cei mari și, dacă prind drag, devin membri în echipa. Rareș Constantin Trufaș, acum în clasa a XI-a B, este roman-vodist încă din clasa a V-a, olimpic la Informatică în gimnaziu, cu medalii de bronz și argint la națională. În primul an de liceu a decis să treacă la următorul nivel.
„Sunt în club din clasa a IX-a, cu o pauză anul trecut, din cauza pandemiei. Acum mă ocup de mecanică, iar anul viitor, fiind ultimul, mă voi implica în toate domeniile. Legătura mea cu robotica vine din gimnaziu, când am participat la Olimpiada Națională de Informatică. În plus, îi cunoșteam pe băieții din club, mi-au povestit cum lucrează, cum se distrează, despre concursuri și câtă bucurie le aduce să-și vadă produsul muncii lor. Asta m-a atras! Am făcut și codare, am făcut și marketing. Nu mă deranjează că lucrăm după ore, noi mergem în laborator în fiecare zi și stăm până seara. E captivant! Am lucrat la primul robot cu care echipa veche a participat la prima competiție FTC și acum la al doilea robot – așează cuburi pe o platformă etajată. Tocmai am participat online la Regionala de la Iași. La acest robot am lucrat în ultimele trei luni. Pe partea de mecanică a fost mai ușor – am făcut șasiul în două săptămâni, pe urmă am îmbunătăți brațul. La programare au fost ceva erori și a trebuit să fim atenți la rulare, fiindcă riscam să ardem motoarele. E dificil, piesele trebuie comandate din America, durează o lună până vin. Am mai apelat la prietenii noștri de la Huși, ei ne-au ajutat foarte mult cu piese. Chiar dacă în competiții suntem rivali, în rest suntem prieteni cu echipa Quasar și chiar în vara aceasta vom face un schimb de experiență cu ei. Pentru mine, activitatea la robotică este și distractivă, dar și de cunoaștere. Mai am un an și vreau să mă concentrez pe bac și pe facultate. Nu m-am decis exact ce – probabil Automatizări și Calculatoare – dar știu sigur că în Olanda, acolo sunt mai multe deschideri”, împărtășește Rareș din experiența sa.
„Robotica ajută la dezvoltarea abilităților STEM”
Pentru profesorul de informatică Silviu Lariu, robotica a venit firesc. La momentul cooptării lui de către prof. Constantin Ostafe, el lucra roboți Finch.
„În robotică, lucrurile sunt diferite: trebuie mai întâi proiectați, construiți și abia apoi programați. Și sunt cheltuieli enorme. Kit-ul primit la început ar fi acum peste 5.000 euro, plus consumabile, care se aduc din America. Avem șanse cu sponsorii, care ne ajută financiar, unii sunt prieteni de-ai noștri, alții au copiii în liceu. Ce mă bucură, este faptul că la club copiii vin din plăcere. Este un domeniu de viitor și ei simt. Echipa o formăm din copiii care chiar vor să muncească. Nu este ușor, fiindcă noi lucrăm după ore. Din punctul meu de vedere, trebuie să fii pasionat de așa ceva! E atractiv, fiindcă ei se dezvoltă foarte mult: partea de STEM – îmbinarea între teorie cu practica și creativitatea – se face la robotică. Poate dacă robotica ar fi inclusă, cumva, în programă, ar ajuta la dezvoltarea abilităților STEM. În plus, ei învață ce înseamnă munca, inovația, să împărtășească idei, să lucreze în echipă”, crede prof. Silviu Lariu.
Un om bun la toate s-ar putea spune, pe scurt, despre Ștefan Dămoc, tot din clasa a XI-a B. Are idei, pune mult suflet în ceea ce face și, în plus, a reușit să aducă cea mai mare sponsorizare din istoria echipei.
„Robotica mă ajută să-mi exprim practic ideile. Îmi place informatica, dar e prea teoretică. Fac mai mult mecanică, în echipă. A fost și cu mulți nervi, dar a fost frumos când, la final, am reușit să facem robotul. Munca a început greu, nu aveam mulți bani și am reutilizat piesele din anii trecuți. Ne uitam la celelalte echipe cu puțină frustrare, ei mereu aveau piese noi. Sunt foarte scumpe, dar în competiții trebuie să ai piesele admise, altfel te depunctează. A fost greu și fiindcă din colegii vechi, toți au plecat la facultate și a trebuit cumva s-o luăm de la 0. Ne-au ajutat și ei cu piese, cât au putut, ne-au ghidat. Probabil din frustrare am ales să fac și marketing. Am strâns cea mai mare sponsorizare, de 15.000 lei, oferiți de părinții unui coleg. N-a mai fost nevoie să improvizăm parte din piese. Calitatea robotului și succesul în competiții depind în bună măsură de piesele utilizate. La concursul regional FTC, care tocmai s-a încheiat, ne-am clasat abia pe locul 30 din vreo 68 de echipe. Am pierdut din cauza pieselor, am depășit și timpul… Suntem supărați, dar și fericiți că am reușit să ajungem până aici, sus. Primul robot al echipei a fost făcut din bucăți de lemn, doi colegi au proiectat primul cadru din lemn! Acum avem un robot întreg și funcțional, cu care ne mândrim. Eu îi zic Laurențiu. În echipă muncim și ne bucurăm împreună. Mie, robotica mi-a adus ceea ce informatica n-a reușit: gândire analitică, imaginație, creativitate, distracție. În acest domeniu vreau să merg mai departe, la Automatizări și Calculatoare în București”. (Cristina IORDACHE)
