Un ambițios și amănunțit proiect de instalare a unui sistem de supraveghere video se vrea a fi implementat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Pe lângă sistemul de acces cu cartelă și sistemul de supraveghere deja existent, nu se știe și cât de funcțional, noul angrenaj presupune dotarea cu „ochi” și „urechi” în fiecare colțișor al spitalului, indiferent dacă vreo bucată de clădire/pavilion/magazie/atelier stă să cadă în orice moment.
Ajunsă în faza de documentație tehnică, investiția ar urma să rezolve nu doar accesul oricui în spital, ci și comportamentul angajaților/pacienților/vizitatorilor/aparținătorilor, după cum ține să ne asigure managerul Alexandru Filimon. Care a clarificat și faptul că acest nou proiect completează sistemul de supraveghere video și acces controlat deja existent. „Este un proiect realizat în baza unui raport de consultanță făcut de o firmă după incidentul în care directoarea de îngrijiri a spitalului a fost înjunghiată mortal în secția Chirurgie. Eu am găsit raportul când am venit la spital (n.n. – în calitate de manager). Este o investiție de circa 300.000 lei, prin care vom acoperi fiecare colț din spital, vom pune ușă blindată la casierie, vor fi butoane de panică în fiecare secție. Se asigură protecția personalului angajat și al pacienților”, a declarat managerul spitalului județean.
Investiția, în forma temei de proiectare în acest moment, va fi supusă spre analiză și aprobare consilierilor județeni, care se vor reuni în ședința ordinară de astăzi, 31 mai, programată pentru ora 14. Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre va trece în forma propusă.
C.I.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




