Constantin Turcu şi „preocupările pentru o cultură regională”

Constantin Turcu este unul dintre fiii de seamă ai munţilor Neamţului căruia îi acordăm o binemeritată atenţie. Mulţumim ziarului pentru posibilitatea de a publica, considerăm noi, astfel de necesare biografii. S-a născut dintr-o familie de ţărani din Izvorul Alb, pe atunci în comuna Buhalniţa, de pe valea Bistriţei nemţene, pe unde astăzi se întind apele „mării dintre munţi”. Clasele primare le-a urmat la Grinţieş, unde s-au mutat părinţii săi. Mai sunt şi astăzi rude ale sale în sat, iar biblioteca comunală îi poartă numele. Revista „Valea Muntelui” acordă un premiu anual pentru istorie şi etnografie locală purtând numele lui Constantin Turcu, o binevenită recunoaştere postumă. În 2015, s-a publicat un volum „Viaţa şi opera lui Constantin Turcu”, între contributori fiind cercetătorul Silviu Văcaru, Nicolae Dumitraşcu, Viorel Nicolau, Alexandru Andrieş şi nepoata sa, Doina Gheogheasa.

Constantin Turcu a urmat cursurile gimnaziale la Hangu şi directorul, prof. Gavril Galinescu, văzându-l vioi şi isteţ şi cu totul lipsit de mijloace materiale, l-a luat ca ajutor la lucrările de secretariat ale şcolii, scutindu-l de cheltuielile de întreţinere.

Absolvind gimnaziul în 1922, s-a înscris la Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Şi aici, directorul, V.A. Trifu, văzându-l băiat sărac şi aflând că se pricepe la lucrările de cancelarie, l-a luat la ţinerea contabilităţii comitetului şcolar, ceea ce însemna scutirea de taxa şcolară, plus o mică remuneraţie. La liceu a arătat o deosebită înclinaţie pentru literatura română, lucru dovedit, cu prisosinţă, cu prilejul participării la concursurile literare ale Societăţii „Tinerimea Română” din Bucureşti, când a luat premiul I pe ţară.

După absolvirea liceului, Constantin Turcu a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie, fiind remarcat de profesorul Constantin Rădulescu-Motru. Terminând studiile universitare, a revenit în Piatra-Neamţ, intrând în învăţământ. Aici, în entuziasmul lui tineresc, a luat, împreună cu Dimitrie L. Stăhiescu, iniţiativa editării unui ziar local, săptămânal, în 1927, numit „Avântul”. Deoarece cele două ziare existente urmăreau un scop mercantil, ziarul avea un conţinut cât mai variat, cuprinzând articole de educaţie cetăţenească şi informaţii de tot felul, istorie, geografie sau etnografie locală. Colaborarea era deschisă tuturor. În anul 1930, ziarul „Avântul” şi-a suspendat apariţia, dar peste câtva timp a reapărut sub conducerea unui comitet, rolul principal avându-l tot Constantin Turcu, ajutat de prof. Andrei Victor de la Şcoala normală de băieţi, coleg şi prieten, energic şi priceput mânuitor de condei. Ziarul şi-a continuat frumoasa lui activitate, dar, după un oarecare timp, a trebuit să-şi înceteze iarăşi apariţia, de data aceasta definitiv.

Ca profesor, Turcu a predat ore de filosofie şi limba română la Liceul „Petru Rareş”, fără să poată fi încadrat la catedră din lipsa de ore de specialitate disponibile. Din această pricină, el şi-a reluat lucrările de contabilitate la Comitetul şcolar, pentru a-şi realiza o întreţinere materială satisfăcătoare – mai cu seamă că între timp se căsătorise – ocupând o vreme şi postul de secretar al liceului.

Constantin Turcu a dus mai departe, în alt chip, munca lui culturală. A funcţionat şi ca bibliotecar al liceului. A început reorganizarea ei sistematică, după modelul marilor biblioteci din Bucureşti, precum Biblioteca Academiei Române, şi preocupându-se, cu stăruinţă, pentru îmbogăţirea ei cu volume cât mai multe şi mai interesante, biblioteca ajungând să aibă rolul unei biblioteci orăşeneşti. A organizat o „Expoziţie a cărţii vechi româneşti” cu exponate de o valoare foarte preţioasă pe care le poseda biblioteca liceului. După războiul din 1941-1944, când s-a făcut o revizuire generală a bibliotecilor din ţară, cărţile cele mai de preţ au fost duse la Biblioteca Academiei din Bucureşti.

Constantin Turcu a avut o însemnată activitate publicistică, o activitate de erudit cercetător istoric. În broşura „Preocupări de cultură regională” a scos în evidenţă aspecte din activitatea unor personalităţi de seamă ale oraşului Piatra Neamţ precum profesor Ion Negre, Calistrat Hogaş şi alţii. A ajutat la redactarea şi tipărirea cărţii „Tataia” a prof. Sidonia Hogaş, cu amintiri duioase relative la personalitatea tatălui său, scriitorul Calistrat Hogaş. A ajutat, de asemenea, la redactarea şi tipărirea operei „Nibelungii”, tradusă din limba germană de prof. V.A. Trifu. A tradus şi publicat partea referitoare la ţinutul Neamţului din studiul lui J.A. Vaillant asupra călătoriei lui în România – în colecţia Biblioteca „Cunoştinţe folositoare”, Editura „Cartea Românească”. A avut un interes major pentru studiul istoriei naţionale, publicând numeroase documente istorice pe care le-a găsit în cercetările sale, precum şi diferite multe articole întocmite pe baza informaţiilor căpătate, în revistele de specialitate. Pasiunea pe care a căpătat-o pentru studiile istorice l-a determinat să se prezinte la un concurs de „arhivist”, care s-a ţinut pe ţară, reuşind primul şi ca urmare a fost numit subdirector la Arhivele Statului din Iaşi.

La Iași, în acest mare centru de cultură, a găsit Constantin Turcu mediul prielnic pentru cercetările sale istorice, Arhivele Statului oferindu-i un impresionant material documentar. La Piatra Neamţ a fost doar începutul, la Iaşi a fost desăvârşirea. Munca sa a fost preţuită de personalităţi distinse precum G.T. Kirileanu, C.C. Giurescu, Dinu Giurescu, Augustin Z.N. Pop, Ştefan Ştefănescu, Costică Botez şi a multor altora, dintre care unii i-au acordat prietenia lor.

Convins că nu se poate ştiinţă fără rânduirea şi inventarierea mărturiilor scrise a pregătit prin muncă zilnică, împreună cu întregul colectiv al filialei „ştiinţa generaţiilor viitoare”, cu alte cuvinte era vorba despre a alege din marea cantitate de acte create de diversele instituţii pe cele care prezentau interes pentru istorie, de a le organiza şi inventaria, lăsând în depozite numai ce însemna tezaur documentar arhivistic, „avutul sufletesc cel mai preţios al neamului”.

Întreaga viaţă n-a avut decât un singur ideal căruia i-a fost devotat fără margini: munca rodnică şi conştiincioasă. Seriozitatea, migala şi competenţa cu care trata problemele l-au făcut să se bucure de bine meritata apreciere a arhiviştilor şi istoricilor, a filologilor şi literaţilor, să fie în permanenţă admirat, căutat, consultat, solicitându-i opiniile şi colaborarea în cele mai diverse probleme. Stau mărturie în această direcţie sutele de scrisori primite de la diverşi oameni din ţară, precum şi lucrările lui publicate ori rămase în manuscris, toate constituind astăzi unul dintre cele mai bogate fonduri documentare pe care le au arhivele din Iaşi. Constantin Turcu a lucrat cu pasiune şi abnegaţie, lăsând în urmă câteva lucrări de certă valoare documentară editate şi peste 50 de mape de manuscrise şi corespondenţă ce alcătuiesc Fondul personal „Constantin Turcu” la arhivele ieşene.

Cea mai mare parte din activitatea sa a fost dedicată preocupării de a strânge, a păstra şi a valorifica „tezaurul arhivistic moldovenesc”. Îndrăgostit de mărturiile trecutului, a elaborat numeroase studii cu caracter istoriografic. Ca arhivist a realizat numeroasele lucrări ştiinţifice referitoare la teoria şi practica arhivistică, istoria arhivisticii româneşti (cataloage, colecţii de documente, îndrumătoare, etc.) stau mărturie competenţei şi capacităţii sale. A onorat cu prisosinţă instituţia pe care a condus-o alături de prietenul său, Gheorghe Ungureanu, timp de două decenii.

În ultima lui scrisoare, trimisă lui Dimitrie L. Stăhiescu, scria: „Cu sănătatea stau destul de prost. Aparatul digestiv mă necăjeşte rău de câteva luni. Am slăbit cam 8 kilograme. Deci am scăzut la 50 kg. Nu ştiu ce va mai fi cu mine. Sfârşitul? Ce e mai rău e că nu-mi pot vedea de activitatea mea. La 16-17 mai, am fost la Piatra şi am ţinut o comunicare despre «Toponimia latină din judeţul Neamţ». Îţi trimit… ilustrata de acolo”. Pe verso-ul ilustratei scria: „16-17 mai, simpozion Petrodava, 2000 ani”, apoi „Salutări din urbea tinereţii noastre temerare”. La 30 noiembrie 1980 s-a întâmplat „sfârşitul”. Iaşul – oraşul adoptiv – i-a oferit, cu generozitate, lăcaşul de veci.

Ataşamentul faţă de regiunea în care s-a născut şi în care şi-a desfăşurat o mare parte din activitatea sa cultural-ştiinţifică, s-a concretizat în special după venirea sa la arhivele ieşene, prin elaborarea unor valoroase lucrări cu caracter monografic, de onomastică şi toponimie locală. În toate se simţea meticulozitatea sa ştiinţifică, seriozitatea şi capacitatea sa de real cercetător. Cele şapte volume ale „Anuarului” Liceului „Petru Rareş”, „pus în slujba cunoaşterii regiunii”, s-au bucurat de unanime aprecieri în presă şi în revistele de specialitate şi chiar în străinătate. Pentru noi, domnia sa a fost un model, mai ales în ceea ce înseamnă „preocupările de cultură regională”, şi ne-am dorit să ducem mai departe efortul său. Volumul „in memoriam”, publicat în 2015 la Editura Cetatea Doamnei, este un mic obol de recunoştinţă. Poate fi aflat la bibliotecile nemţene, dar şi într-un format electronic, oferit cu generozitate de realizatorii săi. (Prof. dr. Daniel DIEACONU)