Şedinţa extraordinară de CJ ţinută luni la prânz şi prezentată ca o bornă a Arseniadei politico-administrative pogorâte peste amărâtul judeţ Neamţ (vezi aici) a dovedit că anticipările sumbre erau de fapt generoase.
Trecând acum peste cât de falnic călca prezidentul Ionel Arsene, cu a sa diagonală cu tricolor, două observaţii de culoare au sărit aproape singure din statutul judeţului, aprobat de consilieri cu o mândră generozitate. Din acest document programatic, strategic sau cum i s-o mai zice, aflăm printre altele că Partidul Frăţia Forţa România e partid principal în judeţ, iar unul parlamentar precum AUR, cu parlamentari în contul Neamţului, nu există.
Reîntărind promisiunea că vom studia statutul pe îndelete, a doua observaţie pentru azi se referă la acordurile de cooperare, 16 la număr, inclusiv cel cu Asociaţia Nord pentru Cooperare şi Integrare (ANCI), mai cunoscută ca agenţie de turism în Egipt pentru ştabii politici ai judeţului. Vechile acorduri cu entităţi administrative regionale şi departamentale din Franţa, plus cel cu o regiune din Ucraina, s-au volatilizat. Că unii fac febră musculară şi când se exprimă în limba română, înţelegem, dar să renunţăm la fraţii ucrainieni din Hmelniţk tocmai acum ar trebui să dea rău de tot în faţa lui Marcel Ciolacu de la PSD, care şi-a cam înghiţit limba şi a uitat că i-a cerut lui Ionel Arsene să facă un anume gest după condamnarea încasată în primă instanţă.
Punctul 2, cel cu titlul de Cetăţean de onoare (p.m) pentru generalul Niţică, a fost expediat în viteză cu unanimitate de voturi. De voturi exprimate deschis! O fi vreo excepţie de la prevederile art. 139, pct. (6) din Codul Administrativ atunci când hotărârea cu caracter individual priveşte o persoană decedată. Da, dar la consiliul local, votul pentru Cetăţeanul de onoare (p.m.) Ioan Onisei a fost secret. Cu siguranţă, Daniela Soroceanu (secretar general de judeţ) şi Adrian Niţă (prefect) vor oferi clarificările necesare şi se vor pune de acord cu autoritatea publică municipală.
Am ajuns la „distincţii”. Să spui că o bucată de carton botezată Diplomă de recunoştinţă a ajuns distincţie aniversară, chit că unii vor găsi susţinere prin varii dicţionare, e totuşi cam mult. La câţi banii prăpădeşte aiurea (dez)onor CJ Neamţ, era de bun simţ să bată o medalie ori să comande o plachetă frumoasă. Însă organizatorii au uitat până şi să prezinte o listă oficială a celor omagiaţi, motiv pentru care nu avem ce publica. Treaba asta de mântuială a fost şi groaznică pe alocuri. De exemplu, când s-a ajuns cu diploma la fostul preşedinte Culiţă Tărîţă, decedat în 2014, Arsene a zis că i-o trimite acasă. Mai precis, unde?… Apoi, omagierea membrilor Delegaţiei permanente din perioada 1992-1996, a venit ca o pălitură. Au primit diplome numai profesorul Iulius Buţincu şi fostul director general de la Rifil, Ion Strătilă. Faza e că mai erau patru – Stelian Eftimie Ghiţă, Constantin Măzăreanu, Dumitru Teodorescu şi Dumitru Lăcătuşu – pe lângă preşedinte şi vicepreşedinţi. Probabil că profesioniştii de la CJ rămăseseră în pană totală de bani şi n-au mai avut cu ce tipări câteva diplome post-mortem, că altora le-au dat. Şi asta fără mai vorbi de faptul că fostului deputat Ion Bivolaru i s-a părut că l-a zărit pe Lăcătuşu pe stradă, cu vreo 3-4 zile în urmă.
Peste toate, avem şi o veste interesantă: pe hol au fost amplasate panouri cu o selecţie de fotocopii mărite după pagini de ziare locale. Ceea ce ar putea îndemna la completarea selecţiei. Nu de alta, dar doi dintre martorii alegerii şi constituirii tuturor consiliilor judeţene încă lucrează în presă.
Viorel COSMA