– Cum ți-ai descoperit vocația preoției și pe cea de profesor de literatură?
Ambele au multe în comun. Atât preotul, cât și profesorul operează cu aceleași realități: omul, cuvântul, textul… sufletul. Am copilărit frumos, lângă oameni autentici și pe meleaguri calde, pline de viață sănătoasă. “Am făcut ochi”, așa cum spune Creangă în satele de pe lânga Târgu Neamț, mai exact în satul lui Nicolae Popa, Târpești. Acolo am învățat pentru prima dată să mă rog, să citesc, să ajut, să iert. Printre gospodăriile târpeștenilor am crescut, bunicii m-au dus la biserica din sat, mi-au pus în mână, pe când eram la școală, prima Psaltire. Alături de bunicul meu am citit primele cărți ale Vechiului Testament; pasaje întregi, citite după un program bine stabilit, duminical, le am și astăzi în memorie. Apoi, adaug nenumăratele după amiezi petrecute alături de mama, odată cu mutarea familiei în Piatra-Neamț, în care citeam doar literatură română. Mama mi i-a adus în față pe Sorescu, pe Coșbuc, pe Gârleanu… și până la Preda sau Bengescu. Dincolo de această binecuvântare, am avut cinstea de a copilări și de a fi fost vecin cu casa preotului paroh, Părintele Gheorghiu. Dacă ne putem imagina un metronom, atunci, metaforic, Părintele Gheorghiu avea un astfel de comportament în fața întregii comunități: disciplinat, mergea prin sat în același pas, zilnic, cutele uniformei sale erau la fel, timbrul vocii era neschimbat, calm și liniștit. În ochii acestui preot am cunoscut pentru prima dată “bunătatea”, cum de altfel în atelierul bunicului meu am învățat ce înseamnă “disciplina”. Sunt convins că, la formarea mea, la temelia omului din mine este întâlnită o singura certitudine, aceea de a fi avut împrejurul meu, în copilărie, la școală, în adolescență, oameni buni, frumoși, curați, oameni care au crezut în mine și care au investit timpul și energia lor în formarea mea. Tatăl meu și, prin excelență, mama mea – care este definiția păcii și a echilibrului – sunt părinții prin care am devenit, astăzi, ceea ce sunt. Aceștia au muncit, au trudit, m-au răbdat, m-au înțeles, m-au sprijinit permanent. Toate acestea mă fac, astăzi, să mă rog ca fiecărui copil să-i dea Dumnezeu părinți așa cum am eu. Dincolo de casa bunicilor, peste câteva grădini se afla Muzeul Nicolae Popa. Bunicul meu, Alexandru, a fost luat prizonier în lagărul de la Cotul Donului, în 1942, împreună cu acest fascinant țăran, unic și profund, care a dat numele primului muzeu privat din țara noastră. Apoi, prietenia dintre cei doi a durat întreaga viață. În apropierea dascălului și muzeografului Nicolae Popa am luat contact cu profunzimea tradițiilor noastre, cu frumusețea horelor și cu meșteșugul celor necesare unei gospodării. În același timp, pe ulița muzeului am auzit pentru prima dată vorbindu-se în franceză, germană ori italiană, deoarece satul în care am copilărit era plin de autocarele ONT-ului din acele vremuri, ce veneau regulat la muzeul lui. Astfel, eleganța preotului Gheorghiu, disciplina bunicului Alexandru, deschiderea culturală, europeană a satului Târpești, susținerea permanentă a familiei au frământat copilul de atunci care astăzi este și preot și profesor de literatură. Preoția, ca și învățământul, nu e o profesiune, dar a fi de profesie făcător de bine e un act de dăruire.
– De cât timp scrii poezie și care sunt cele mai importante proiecte literar-culturale?
Primele încercări au fost în clasa a XII-a, însă am început să scriu, sub înțelesul deplin al cuvântului, cam după ce am trecut de 30 de ani. E o stare intimă în a scrie poezie, încât de cele mai multe ori îmi e frică să nu confund scrisul cu o eliberare terapeutică a ființei mele; până la urmă, orice poezie este o evadare din sine. Sunt încă la început în ceea ce privește drumul meu literar. Nici nu știu dacă mă pot pregăti pentru vremea adolescenței scrisului meu, cert este că îmi propun ca, până la începutul verii acestui an, să am primul volum de poezii publicat. Va fi numit “Elegiile soarelui” – un volum scris cu multă trudă, acum opt ani. Sunt pe deplin bucuros că am reușit să îmi fie acceptate câteva poezii în reviste cu tradiție, din țara noastră. Anul trecut am publicat în periodicul „ExPonto”, de la Constanța, „Hyperion”, de la Botoșani, iar anul acesta în reviste precum „Însemnări ieșene” sau „Plumb”. O parte din poezii mi-au fost publicate de curând în una dintre cele mai vechi publicații – “Convorbiri literare”. În toamna anului 2023 voi susține teza celui de al doilea doctorat: “Noțiuni pentru o trezire a demnității umane. De la neliniștea umană la o civilizație sacră”. Este o lucrare ce are la bază studii recente din misiologie, ecumenism și antropologie culturală.
– Cum reușești să te implici în atât de multe activități, preot în parohia Arămoaia, profesor, scriitor, activist în proiecte umanitare, soț și tată a doi copii, care este secretul?
Înainte de toate eu sunt tată. Iar acest lucru îl spun cu asumare deplină. Dacă cineva ajunge într-o anumită funcție, are o anume carieră, activează eficient în diverse domenii acest lucru ține de educația, șansa, traiectoria ori planurile persoanei în cauză, lucruri care se pot schimba în viață. Omul modern trebuie să se obișnuiască și să își asume proverbul: “Nu mă mir de cel ce urcă, ci de cel ce se menține”. Odată ce ai devenit părinte, drumul și relația alături de copilul tău nu ți le poate lua nimeni. Personal, consider a fi cele mai mari realizări îmbrățișările pe care le primesc de la copiii mei, zâmbetele lor, timpul petrecut alături de familie și nicidecum studiile publicate la simpozioanele internaționale. Mă implic în multe activități, din care bineînțeles am și multe bucurii, deoarece acesta este modelul sub care am crescut; în ceea ce privește gestionarea timpului, organizarea agendei, cel de la care am învățat multe este tatăl meu. Însă pot să particip și să inițiez aceste activități pentru că am mereu o familie care mă sprijină și mă susține. Nu aș putea fi prezent în diverse proiecte, dacă nu aș avea lângă mine pe soția mea, Alina, care mă ajută permanent și căreia îi sunt mereu îndatorat.
– Vorbește-ne despre proiectele umanitare în care te-ai implicat în ultimul an.
Proiectul la care pun mult suflet este cel în care de peste 6 ani fac pregătire gratuit pentru bac, cu diverși tineri liceeni. Aceștia provin din diverse medii, poate unele defavorizate, însă determinarea lor este unică, astfel atât eu, cât și ei, învățăm împreună. Cât privește implicarea de care aduci aminte, aceasta nu este una singulară sau personală, rareori putem ajuta de unul singur. Presa a amintit deseori de colaborarea pe care am avut-o și pe care încă o avem cu Primăria Piatra-Neamț, Direcția de Asistență Socială, Protopopiatul Piatra-Neamț privind gestionarea ajutoarelor către și pentru refugiații din Ucraina. Răspunsesem în Piața Turnului, la câteva zile de la izbucnirea conflictului, la întrebarea “de ce ajutăm?” și spuneam că nu ajutăm pentru că suntem ortodocși ori catolici, nu ajutăm pentru că suntem creștini, nu ajutăm pentru că suntem din cutare partid, oraș sau organizație și tot așa. Ajut și ajutăm pentru că suntem oameni. A ajuta, a îmbrățișa, a întinde o mână de ajutor reprezintă forme de existență ale umanității din noi și nu trebuie judecată această realitate utilizând rațiuni moderne. Dincolo de acțiunile și deplasările către Vama Siret ori Albița un proiect de suflet este cel la care am avut onoarea de a colabora și de fi fost invitat de către artista Viorica Macovei. Proiectul “Donează pentru viață” este o campanie ce are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea unor echipamente medicale (ventilator și incubator) care vor salva viaţa nou-născuților înainte de termen, cât şi pe cei cu patologii grave. Valoarea acestor aparate este de aproximativ 50.000 de euro. Echipamentele medicale insuficiente vulnerabilizează capacitatea maternităților de a-i salva pe copiii născuți prematur, de aceea a fost inițiat acest proiect, pentru a da speranță și șansă la viață.
– Care sunt proiectele la care lucrezi pentru viitorul apropiat?
În acest moment mă ocup de organizarea și logistica celei de a doua ediții a „Festivalului de teatru și muzică pentru întreaga familie”, eveniment ce este coordonat de mine în întregime și va avea loc la începutul lunii septembrie. Îmi propun să aduc artiști de renume și două trupe de teatru. Amintirea primei ediții, care a avut loc la sediul ROD din Piatra-Neamț îmi dă speranța că pot aduce mult mai multe bucurii copiilor și părinților. Bineînțeles că evenimentul va avea și un caracter filantropic – acela de a achiziționa, atât din vânzarea biletelor, cât și din sponsorizări, rechizite pentru copiii care nu pot avea un ghiozdan corespunzător începutului noului an școlar.
A consemnat Angela CROITORU
Parteneri
Mesagerul Bacău Trei gospodării din Sănduleni au fost cuprinse de flăcări din cauza unui coș de fum deteriorat 
ZCH Pârjol pe 6 ha în comuna Icușești. Pompierii și voluntarii locali au muncit ore întregi pentru stingerea incendiului 
NewsEdge Cercetătorii de la Stanford au descoperit un aliment marin care poate inversa semnele îmbătrânirii 
BusinessEdge Nvidia cumpără Hugging Face cu 12,93 miliarde de dolari. Miza sunt modelele AI deschise 
