Primăria Piatra Neamţ revine cu un proiect legat de tarifele parcărilor publice din oraş, în sesul pe care-l bănuim, de scumpire. Inițiatorul proiectului propune adăugare a 50 de bani pe oră la parcările din zonele A şi B, respectiv la cele din Ştrandul Municipal, ceea ce înseamnă că cu începere de la 9 iunie tariful va fi mai scump cu 1,5 lei/oră .
Un proiect de consiliu local aprobat tot luna aceasta stabilea tarife cu 1 leu/oră mai mari (vezi ştirea aici ), însă acum s-a revenit asupra acelei decizii.
Toate celelalte tarife rămân cele din proiectul iniţial, adică abonamentele pentru persoanele fizice sunt între 40 de lei şi 750 de lei, iar pentru firme de la 60 de lei la 1050 de lei, în funcţie de perioada pentru care se face abonamentul.
Noua scumpire urmează să intre în atenţia aleşilor locali, spre aprobare, în şedinţa de joi, 26 iunie.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Performanță de răsunet la Doha: Cosmina Pană (CSM Bacău) este dublă vicecampioană mondială universitară la haltere
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Schema de sprijin pentru facturile la curent sub așteptări. Anunțul oficial al Ministerului Energiei
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




