Neuropatia periferică

Neuropatia periferică este o tulburare a sistemului nervos periferic, fiind asociată cu o serie de manifestări care provoacă slăbiciune musculară, amorțeală și sindromul algic la nivelul membrelor inferioare și superioare.

În funcție de originea bolii, neuropatia periferică poate fi împărțită în 2 tipuri: dobândită și genetică. Neuropatia periferică dobândită este cauzată de un dezechilibru nutrițional, traume fizice, diabet, probleme vasculare, tulburări hormonale, afecțiuni ale rinichiului sau ficatului, fie de anumite infecții. Neuropatia periferică genetică se manifestă în cele mai multe cazuri în rândul adulților, iar cea mai frecventă afecțiune neurologică cu o cauză genetică este boala numită Charcot-Marie-Tooth.

Principala cauză a neuropatiei periferice este determinată de lezarea terminațiilor nervoase de la nivelul membrelor superioare și inferioare. Nervii sunt afectați de traumatisme compresive sau secționare, dezechilibre metabolice sau infecții. Neuropatia periferică se manifestă la pacienții diagnosticați cu diabet zaharat.

Există și situații în care terminațiile nervoase pot fi afectate în urma chimioterapiei, în cazul pacienților care suferă de cancer. Totodată, infecțiile cu virusurile Epstein Bar, Hepatita C și HIV sau cele care provoacă boala Lyme și zona Zoster pot deveni alți factori declanșatori ai neuropatiei periferice. Printre cauzele apariției bolii se pot număra și consumul de alcool sau alimentația precară.

Simptomele neuropatiei periferice

Simptomele neuropatiei diabetice diferă în funcție de fiecare pacient, dar și de tipologia afecțiunii: mononeuropatie, mononeuropatie multiplă și polineuropatie.

Neuropatia periferică debutează progresiv în general și apare senzația de amorțeală la nivelul mâinilor sau picioarelor. Simptomele apar în funcție de numărul de traiecte nervoase afectate – mononeuropatie sau polineuropatie. Alte simptome includ alterarea sensibilității tactile la nivelul mâinii sau piciorului afectat, durere intensă cu caracter de arsură sau pulsație.

În ceea ce privește manifestările motorii în cazul neuropatiei periferice, acestea sunt reprezentante de slăbiciunea musculară de la nivelul membrului (inferior sau superior) afectat, ceea ce va determina dificultate de coordonare a mișcărilor, dar și pierderea echilibrului, însoțite de crampe și atrofie musculară.

Afectarea nervilor autonomi în evoluția neuropatiei periferice provoacă sensibilități termice accentuate la temperaturi ridicate, modificări ale tensiunii arteriale și incontinență urinară/fecală.

Cum se diagnostichează neuropatia periferică?

Diagnosticarea neuropatiei se poate realiza cu ajutorul anamnezei și examenului clinic neurologic amănunțit al pacientului. Desigur, se pot face și alte investigații precum:

– Electromiograma (EMG) – utilizată pentru identificarea neuropatiilor senzitive, motorii sau autonome. Această investigație urmărește progresia bolii și presupune efectuarea unui test pe suprafața pielii sau prin introducerea unui ac special la nivel muscular, în care se testează modul de comportare al receptorilor nervoși la stimulii aplicați acestora. Procedura nu este una dureroară și nu necesită anestezie.

– Analizele de laborator – acestea confirmă prezența neuropatiilor periferice prin identificarea afecțiunilor metabolice (cum este diabetul zaharat), hipofuncției glandei tiroide, patologiilor autoimune și infecțiilor (cu virusul HIV, hepatic, cu bacteria Borrelia).

Tratamentul neuropatiei periferice

Nervii periferici au un potențial limitat de vindecare, iar identificarea timpurie și tratamentul neuropatiei periferice sunt esențiale. Terapia doar va încetini evoluția leziunii și nu o va vindeca complet.

Primul pas în tratarea bolii este descoperirea cauzei. În primul rând se va trata tulburarea de bază. Dacă diabetul este cauza, atunci controlul glicemiei este important. În cazul în care deficiența de vitamine provoacă boala, corectarea deficienței este tratamentul.

În cadrul tratamentului neuropatiei periferice este recomandată de asemenea o alimentație sănătoasă. Totodată, în centrele de recuperare se pot efectua o serie de proceduri precum masaj, electroterapie sau kinetoterapie, dacă acestea sunt recomandate de către medic.

De ce e important să folosiți Testul Michigan

Testul Michigan este o metodă de testare acreditată și utilizată la scară largă care ajută la depistarea neuropatiei periferice și a piciorului diabetic. Metoda este una simplă, neinvazivă și precisă. Prin utilizarea testului Michigan pacientul poate preveni apariția complicațiilor generate de diabet prin descoperirea simptomelor incipiente.

Testul Michigan se poate realiza fie de către medic, fie de către pacient (prin autoevaluare). În cadrul consultației, pacientului îi vor fi examinate membrele inferioare (fără șosete și pantofi), iar orice anomalie va fi marcată prin acumularea de puncte.

În ceea ce privește autoevaluarea, testul (durează aproximativ 10 minute) cuprinde 15 întrebări. În urma rezultatului obținut veți putea identifica simptomele neuropatiei diabetice și puteți preveni apariția complicațiilor. Ideal este ca testarea să fie efectuată o dată la 6 luni.