Deputații au aprobat astăzi, 18 mai, o ordonanță de urgență prin care se modifică, în principal, termenii de valabilitate pentru autorizațiile de construire. Practic, valabilitatea unei astfel de autorizații va putea fi prelungită până la 24 de luni, dublul față de ceea ce este în prezent. Totodată, se extinde şi perioada în care poate fi cerută această prelungire, de la 15 zile, cât este acum, la 45 de zile.
Proiectul modifică Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii.
„Prelungirea valabilității autorizației se acordă gratuit, o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 24 de luni”, este unul dintre amendamentele introduse de Camera Deputaților.
Potrivit expunerii de motive aceste modificări au rolul de a spijini investitorii, dezvoltatorii imobiliari şi derularea programelor naţionale de dezvoltare locală, care sunt în impas din cauza crizei materialelor de construcţii generată de scumpiri, deficitul de forţă de muncă din construcţii şi restricţiile impuse de perioada de pandemie. Multe dintre lucrările de construcţii nu au fost finalizate în termenele prevăzute prin contract.
O perioadă mai mare pentru termenul în care pot fi solicitate aceste prelungiri era necesară, conform inițiatorilor, pentru a permite autorităților publice locale să parcurgă toate procedurile legale, având în vedere cantitatea mare de autorizații pe care le vor avea în lucru pentru prelungire.
Proiectul mai prevede că autorizațiile de construire deja prelungite (până la 12 luni), aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a noilor măsuri, vor putea fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni.
Autorizațiile care, la data intrării în vigoare a măsurilor, au mai puțin de 30 de zile până la data expirării termenului de valabilitate, se vor prelungi de drept cu 90 de zile.
Modificările vor intra în vigoare după ce proiectul de lege va fi promulgat prin decret prezidențial și după publicarea în Monitorul Oficial al României.