Primăria comunei Vânători-Neamț are la momentul de față o serie de proiecte aflate în derulare sau depuse spre finanțare, proiecte pentru ridicarea nivelului de trai și de civilizație al locuitorilor comunei. Între proiectele nerambursabile aflate în derulare regăsim:
1. ÎNFIINȚARE CENTRU SOCIAL MULTIFUNCȚIONAL “ȚINUTUL ZIMBRILOR”, pentru care s-a semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
2. SERVICII INTEGRATE PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ PE TERITORIUL GAL “ȚINUTUL ZIMBRILOR” finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, semnat în februarie 2021. Comuna Vânători-Neamț, prin acest proiect, a angajat cinci experți: coordonator centru, asistent social, psiholog, animator socio-educativ și instructor ergoterapie, care prestează diverse activități pentru vârstnici, s-au achiziționat materiale necesare în activitățile derulate: papetărie, materiale utilizate în terapia ocupațională, bunuri și echipamente, kituri de terapie ocupațională pentru ergoterapie și kinetoterapie, se vor achiziționa mașini de spălat și detergenți pentru beneficiarii serviciilor derulate în cadrul acestui centru.
Totodată, au fost depuse mai multe proiecte pentru finanțare, după cum urmează:
1. Continuarea lucrărilor de ”Reabilitare îmbrăcăminte drumuri modernizate prin Programul SAPARD din Comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” și ”Modernizare rețea de drumuri de interes local în satele Lunca și Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” transmis spre finanțare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
2. Obiectivul de investiții ”Modernizare drumuri în satul Vânători-Neamț, județul Neamț” transmis spre finanțare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
3. Obiectivul de investiții ”Finalizare Campus Școlar în localitatea Lunca, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” transmis spre finanțare către Compania Națională de Investiții S.A.
4. Obiectivul de investiții ”Extindere rețea publică de apă și apă uzată în satul Vânători-Neamț, județul Neamț” transmis spre finanțare către Compania Națională de Investiții S.A.
5. Obiectivul de investiții ”Construire Dispensar uman în satul Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” transmis spre finanțare către Compania Națională de Investiții S.A.
6. Obiectivul de investiții ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în Comuna Vânători-Neamț, sat Lunca, strada Ștefan cel mare, nr. FN” transmis spre finanțare către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul Programului de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.
7. Obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în Comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” ce va fi transmis spre finanțare către Administrația Fondului pentru Mediu, prin Programul Iluminat Public – ghid în consultare.
8. ATESTAREA COMUNEI VÂNĂTORI-NEAMȚ CA STAȚIUNE DE INTERES LOCAL, dosar depus pentru aprobare către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Direcția Generală Turism.
“Încercăm și depunem în continuare toate eforturile să atragem fonduri și investiții în comuna noastră. Indiferent că sunt fonduri guvernamentale sau europene suntem obligați să depunem proiecte și să reușim să oferim locuitorilor comunei un nivel trai ridicat și civilizat. Asta este menirea oricărui primar sau a oricărei administrații publice. Sperăm să ne fie aprobate aceste proiecte și nu ne vom opri aici. Mulțumesc colegilor mei din primărie pentru sprijin și implicare, mulțumesc cetățenilor comunei care au înțeles că toate investițiile se fac în etape. Cu răbdare, sănătate, pace și ajutor de la bunul Dumnezeu vom reuși să le ducem pe toate la bun sfârșit”, ne-a declarat Maria Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamț. (C.T. STURZU)
Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 538, săptămâna 26 mai – 1 iunie.