
Examenul de bacalaureat începe astăzi, 6 iunie, cu probele orale. În județul Neamț 3.234 absolvenți de liceu s-au înscris, dintre aceștia, 3.005 sunt din actuala promoție, elevi care au încheiat clasa a XII-a zi și clasa a XIII-a seral sau fără frecvență și 229 sunt din promoțiile anterioare, potrivit IȘJ Neamț.
Bacalaureatul debutează cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va încheia în 8 iunie. Evaluarea competențelor digitale este a doua probă, ce se va desfășura în perioada 8-10 iunie, iar evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională este programată pentru perioada 14-16 iunie (proba începe marți, fiindcă luni, 13 iunie, este zi liberă de Rusalii).
Regula pentru probele orale este ca elevii să fie evaluați în privința gradului de competență dovedit și raportat la grilele naționale sau europene – mediu, avansat pentru limba română, nivel A1, B2 pentru limba modernă. O altă regulă prevede ca subiectul la limba română odată extras, elevul să nu poată cere un altul. La proba de evaluare a competențelor digitale, examinatorii acordă fiecare un punctaj, adică un număr întreg între 0 și 100, iar nota finală este media aritmetică a celor două punctaje acordate, rotunjită în favoarea candidatului în cazul când rezultatul este o fracțiune de 0,50 puncte, potrivit metodologiei. Nivelul de competență se stabilește aferent punctajului, pornind de la 20-30 de puncte – utilizator începător și până la 75-100 de puncte – utilizator experimentat.
Probele scrise ale bacalaureatului vor avea loc în 20 iunie – la română, 21 iunie – la materia obligatorie a profilului, 22 iunie – la disciplina la alegere. Primele note se afișează pe 27 iunie, până în ora 12, contestațiile se depun în aceeași zi între orele 12-18, iar notele finale se afișează în ziua de 1 iulie.
C.I.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital
- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR
- Bacău. Descoperire macabră în timpul unei intervenții a pompierilor: două persoane carbonizate





