Actualizare: Profesorul Ciprian Neța, profesor la Scoala Gimnazială nr. 2, autor de manuale (inclusiv sub coordonarea profesorului Radu Gologan), autor de subiecte pentru competiții de matematică și colaborator în elaborarea programei școlare, despre subiectele care i-ar fi putut pune în dificultate pe elevi: „Sunt subiecte cu un grad de dificultate mediu, așa cum sunt în general cele de la evaluarea națională. Exista însă și cerințe care vor face diferențierea pentru punctajele dintre 9 și 10. Din punctul meu de vedere, sub punctele b de la problemele de geometrie de la Subiectul III necesită mai multa atenție în rezolvare/redactare”
Știre inițială.
Absolvenții de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la matematică din evaluarea națională astăzi, 16 iunie. Sunt prezenți 3.920 de elevi, dintre cei 3.956 înscriși de școli la examen, potrivit inspectoarei școlare adjuncte Dana Lăcrămioara Păiuș, președinte comisiei județene, care a mai precizat că nu au fost semnalate nici un fel de probleme din școli.
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat sunt cele din varianta 2 elaborată de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, publicate de edupedu.ro.
Proba durează două ore, după ce candidații completează caseta de identificare, începând cu ora 9.15.





C.I.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





