Opinia Mesagerului / Și cu podu`?

Atenția generală din ultimele zile s‐a dus spre incidentul de pe Siret, podul folosit pentru a ajunge la Sagna fiind categorisit cu daună totală, în urma funcționării fără cusur a legilor fizicii statice, luate cam peste picior de cei ce ar fi trebuit să țină cont de ele. Conform obiceiului, cineva trebuie să fie în rolul țapului ispășitor, pentru că opinia publică vrea să știe, gura lumii trebuie să macine, presa trebuie să dezbată. Magnitudinea evenimentului este destul de mare, astfel că tot ce înseamnă oficial de la primărie, până la minister este sub tirul întrebării fundamentale ‐ Cine‐i vinovatul?

Înainte de orice, trebuie să acceptăm un adevăr brutal: dacă ceva a fost făcut prost, s‐a dărâmat. Este o chestiune care ține de meseriași și n‐are a face cu doctrinele politice pe care contemporanii aleși le‐au uitat de mult. Discuțiile purtate cu mai mulți practicieni ai domeniului au condus la un punct comun ‐ podul trebuia dinamitat și construit din nou, nu neapărat mai la vale, dar sigur mai mare și mai frumos (vorba șlagărului). Și poate mai sigur. Realitatea autohtonă însă, bate orice închipuire când e vorba despre mari proiecte de infrastructură. Există o cantitate imensă de documente ce se întocmesc pentru o intervenție la un pod, bașca o serie de comisii care au menirea de a verifica, dacă cele afirmate negru pe alb sunt tehnic fezabile și nu atrag după ele nenorociri sau alte aberații.

Este limpede că și la acest pod s‐au pierdut ceva nopți pentru a imprima documentele, soluția tehnică, ca să nu mai vorbim de buget, resurse. În mod normal, și cred că se va face, se reia firul epic îndărăt și va duce la geniul tehnic care a turnat beton nou peste beton vechi și l‐a vopsit să fie boboc, numai bun pentru tăiat de panglică.

Și dacă tot ce mișcă‐n țara asta, inclusiv podurile, este politizat până la extrem, ei bine, în cazul acesta politica nu are privilegiul de a fi luată în seamă,pentru simplul motiv că legile fizicii nu se votează în camera decizională. Evenimentul are rădăcini inginerești și la fel de inginerește trebuie abordat, cu toate că el a generat o importantă scădere de imagine pentru o seamă de instituții, laolaltă cu liderii lor formali. Aceasta se vede liber în media zilei și mai departe, avem libertatea de a ignora cohortele de specialiști în poduri din social media și nu numai, dar și tendințele unora de a capta ochiul public, lideri mai mici sau mai mari folosindu‐și indexul pe post de arătător spre un partid sau altul. Sunt copilării, și politica noastră abundă de cretinisme, pe care trebuie să le tratăm ca atare.

Pentru a se dovedi că soluția pusă în operă de constructor în cazul podului în discuție, este șubredă sau incorectă, presupune calcule. Multe calcule, care înseamnă timp, efort, cunoaștere. Mă întreb, oare cine va plăti un colectiv de ingineri care să facă treaba asta și cine îi va alege și de unde. Destul de dificil. În atari condiții, rămâne să se definească un vinovat colectiv, cel mai adesea intangibil, sau de‐o asemenea consistență încât pedepsirea lui cu privarea de libertate ar fi cel puțin hilară.

Dar, consecutiv acestei catastrofe, politicul ar avea un anume haz dacă ar ridica problema unei preocupări naționale pentru toate podurile aflate în suferință, care din nefericire fac față cu greu traficului în creștere și‐n volum și‐n greutate. Poate că a venit vremea să alegem, de‐o manieră chiar brutală: ce ne dorim? Un drum blocat sau un drum pierdut? Vom vedea. Pe mai încolo. (GD Patraucean)