Prefectul Adrian Niță a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț pentru astăzi, 14 iunie, de la ora 14, pentru a analiza dacă și câte poduri rutiere sunt pericol. Reuniunea de acum, după vacanța de Rusalii, vine după ce podul de la Luțca s-a prăbușit, la mai bine de jumătate de an după ce a fost redat circulației rutiere, dar fără recepția lucrărilor de reparații (detalii aici , aici ).
Reprezentanții instituțiilor din Neamț trebuie să decidă dacă urmează să fie închise poduri sau doar restricționat traficul. „Am cerut administratorilor drumurilor județene și naționale din județul Neamț – Consiliul Județean și CNAIR – să furnizeze expertizele pe care le au pentru poduri și ce spun acestea. Nu știu dacă vor fi închise circulației rutiere poduri, dar cu siguranță vor fi impuse restricții pe câteva dintre acestea, permițând accesul pe câte un sens, semaforizat și doar autovehiculelor mai mici de 3,5 tone. La podul de la Pângărați, de pildă, așa este situația acum, din câte știu se lucrează în partea de sub pod, pentru că este sezon estival și să nu fie afectat turismul, urmând ca din toamnă să se lucreze pe pod”, a declarat Adrian Niță, prefect de Neamț.
C.I.
Un comentariu
Domn Prefect, urgenta este podul de la Piata Mare , peste Cuiejdi, Podul de la Caprioara!!! Vrem sa stim ce se va face si-n ce an !