Examenul de bacalaureat ediția 2022 nu a ieșit în evidență cu foarte multe lucruri în Neamț. Nu au fost cazuri spectaculoase de fraude, nu au fost sincope majore de organizare, chiar se poate spune că a fost un examen liniștit. La o primă vedere putem consemna rezultate mai bune, cât din cauza gradului de pregătire, cât din cauza subiectele subțiate ca grad de dificultate cu motivația ” din cauza pandemiei”, rămâne de văzut. La o privire mai atentă lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin nu într-o măsură care să impresioneze.
Sec, putem, în câteva fraze, să sintetizăm întreg examenul: o singură unitate școlară cu promovabilitate 100% ( Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”), toate liceele au avut măcar un absolvent, ceea ce înseamnă că amieșit din lista județeleor care au asemenea cazuri, trei note de zece ( două la Hogaș și una- nota bene- la Liceul Tehnologic ”Vasile Sav” din Roman), procent de promovabilitate de 74,9 %, cu 2,2 procente mai mare ca anul trecut. Dincolo de aceste cifre, este necesară o analiză un pic mai atentă.
Zona de mediocritate- constanta ultimilor doi ani
O privire aruncată pe imaginea care arată rezultatele de la Bac în două diagrame comparative, anul acesta și anul trecut arată câteva similitudini care permit o primă concluzie.
Numărul de medii între 6.00- 6.99 a rămas la fel în cei doi ani, la un procent de 15%, după cum procentul celor care au luat note de la 7.00- 7.99 este la fel, de 16 %!
Dacă mergem mai departe, se poate observa că cele două diagrame se suprapun și peste mediile celor care au obținut note între 8.00- 8.99, procentul fiind de fix 21%.
Este foarte clar că aici găsim pe cei mai mulți dintre elevii care ajung la examen cu ceea ce învață la școală, fără să pună un accent deosebit pe meditații, lucru valabil în măsură copleșitoare la primele două categorii. Dacă ar fi să absolutizăm un pic, cam acesta este nivelul la care se predă în mod normal în școlile din Neamț, evident cu excepțiile de rigoare, lucru care se va vedea când vom ajunge să vorbim despre colegii naționale.
Dacă părăsim zona de mijloc și analizăm extremele, atunci, da, avem câteva procente modificate, dar nu în mod spectaculos.
Procentul celor picați a scăzut de la 30% în 2021 la 25 % anul acesta. Cele 5 procente se regăsesc în zona mediilor între 9.00- 10.00, ogic dacă ne raportăm la toți cei care au spus că subiectele au fost mai ușoare față de anul trecut. De aici și concluzia care vine de la sine, generațiile care a prins un proces de învățare bruiat de pandemie ( și de decizii aberante ale celor din minister, braț la braț cu cei de la Sănătate) au obținut rezultate bune spre mediocre la Bacalaureat, după ce șefii învățământului au recunoscut indirect eșecul metodei alternative a predării online.
Colegiile Naționale- garanția că iei Bac-ul fără mari probleme
Examenul maturității nu pune mari probleme elevilor care au frecventat cursurile liceale în colegiile naționale din județ. Cifrele sunt relevante, 1241 de elevi au susținut examenul învățând la colegii iar procentul de promovabilitate este de 98.22 %, o cifră care impresionează. Doar 22 dintre elevi au fost respinși, unul dintre ei nu s-a prezentat la toate probele și unul a fost eliminat din examen pentru că i-a sunat telefonul în timpul unei probe.
Câteva lucruri merită consemnate. Normal, dacă ne raportăm la cele enunțate deja, cele mai mari medii la nivel de liceu din județ sunt obținute la Petru Rareș (9,11) și Roman Vodă (9,00) urmate de restul colegiilor naționale: Hogaș (8,84), Informatică (8,65), Ștefan cel Mare din Târgu Neamț (8,35) și Gheorghe Asachi (8.32). Graficul prezentat este edificator și se poate vedea exact cum stau lucrurile al acest nivel, el arată, în cifre ceva ce exprimat în cuvinte ar avea următorul enunț: cine a terminat la un colegiu național în Neamț este aproape sigur că ia Bacalaureatul. Mai mult, 49,95% dintre toți absolvenții colegiilor naționale reușesc să obțină medii de cel puțin 9,00.
Toate acestea nu sunt noutăți și au explicații logice. În primul rând, elevii vin în urma unor selecții în general riguroase, începând cu clasa a V-a, fiecare colegiu având clase de gimnaziu, unde vin elevii foarte buni din oraș sau comunele limitrofe. De aici au acces la un corp profesoral care trebuie să se antreneze pentru a rămâne la un nivel ridicat, au o bază materială mult superioară altor școli și posibilitatea de a intra într-o zonă cu activități extrașcolare care-i ajută foarte mult în dezvoltarea personală. Evident că importantă este și contribuia părinților, dar și faptul că aici găsesc mai ușor profesori cu care să facă meditații, în are să aprofundeze ce se face la ore.
Șansele pe care le are un elev care intră din clasa a V-a la un colegiu ca să performeze la Capacitate sau Bac, la admitere, sunt clar mai mari decât pentru ceilalți.
Colegiile tehnice au cam picat Bac-ul
Afirmația din intertitlu poate părea exagerată, dar ea se susține în momentul în care vedem mediile pe fiecare colegiu. Câteva exemple: Colegiul Tehnologic Gh. Cartianu are o medie a liceului de 5,67, Colegiul Tehnic de Transporturi are 4,42 și Colegiul Tehnic Forestier 5,21. Aici totuși se merită menționat că la ultimele două licee aceste medii sunt raportate la un număr foarte mic de elevi. Dar, chiar și așa, la Colegiul Tehnic de Transporturi au promovat BAC-ul 5 candidați din 33 (15,15%) iar la Forestier 9 din 34 (26,48%).
Trebuie să recunoaștem că cifrele sunt îngrijorătoare, mai ales prin prisma gradului redus de atractivitate al acestor unități de învățământ, care parcă se blochează în trecut, nefăcând pasul spre a oferi elevilor o alternativă reală la ce oferă colegiile naționale.
La Bac au intrat 719 absolvenți ( o altă discuție ține de procentul celor care nu ajung să susțină examenul) dintre care 373 au picat, ceea ce ne permite să înregistră un procent de promovabilitate de doar 51,87%! Imediat vine la îndemână o comparație dacă ai terminat la un colegiu național ai 50% să iei cel puțin 9 la BAC, dacă ai terminat la un colegiu tehnic ai aproximativ 50% șanse să iei BAC-ul!
Asta pare a fi diferența. În același timp nu trebuie să uităm că elevii merg la colegii naționale pentru că își doresc să ajungă la facultate, pe când mulți dintre cei care aleg un colegiu tehnic se duc acolo cu gândul la o meserie la care să ajungă fără a urma cursuri universitate, cel puțin într-o primă fază. Ața că, atâta timp cât „examenul de maturitate” se dă la fel pentru toți, chiar dacă abordările instituțiilor de învățământ și obiectivele lor sunt diferite, această diferență este greu să se schimbe.
Vasile Conta și Spiru Haret – din nou printre remarcați
Liceul Vasile Conta din Târgu-Neamț vine, ca medie la nivelul școlii, imediat după colegiile naționale – 7,96 – și și poate trece în cartea de vizită faptul că a avut doar 2 elevi respinși la examen din cei 87 care au participat. Faptul că la nivelul ofertei educaționale există un mix atractiv pentru elevi, de la profil pedagogic la tehnician în activități economice, a atras elevi buni din zonă și rezultatele se văd. La Piatra Neamț o situație asemănătoare găsim la Colegiul Tehnologic Spiru Haret merită menționat, având rezultate bune: doar 3 candidați picați din 51 și o medie de 7,74. În aceste cazuri contează foarte mult modul în care școlile reușesc să-și adapteze oferta educațională la cererea reală de pe piață. Atâta timp cât măcar se încearcă pași înainte, lucrurile se mișcă în folosul elevilor, dar și al unității de învățământ.
Promovabilitatea pe orașe: Târgu-Neamț pe primul loc!
O abordare dintr-un alt unghi duce la un rezultat aparent surprinzător. Municipiul reședință de județ are o promovabilitate de 76,17%, în Piatra Neamț au susținut BAC-ul 1356 de candidați, Dintre aceștia 1033 au reușit să promoveze. Celălalt municipiu, Roman, se situează cam în aceleași coordonate, 669 de candidați au reușit să promoveze BAC-ul din cei 864 înscriși, ceea ce însemnă un procent de 74, 43%. Cea mai mare promovabilitate la nivel de orașe o înregistrăm la Târgu-Neamț (76,8%), cu mențiunea că aici sunt și mai puțini candidați (593) în mai puține școli (doar 3). Totuși, trebuie remarcată situația de la Târg, unde în ciuda faptului că foarte mulți dintre elevi sunt navetiști, mai ales la Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” și mulți dintre ei nu-și pun problema studiilor superioare. Tocmai de aceea sare în evidență faptul că la nivelul celor care ajung să dea examenul se înregistrează aceste rezultate.
Liceele cu program sportiv – rezultate care nu surprind pe nimeni
Cele două licee cu program sportiv din Piatra Neamț și Roman au reușit să aducă la Bac 181 de elevi, dintre care 91 au reușit să ia peste nota de trecere, ceea ce înseamnă un procent de promovabilitate de 50,8 %. Dacă te raportezi la modul în care se face carte în aceste unități de învățământ, la atenția acordată de elevi studiului, la modul în care se desfășoară orele care nu au legătură directă cu sportul, rezultatele pot fi considerate bune. Mai ales că vine firesc comparația cu colegiile tehnice, care se învârt și ele în jurul aceleiași cifre.
Evident că ar trebui ca cei care conduc aceste licee să facă o evaluare raportată la rezultatele obținute la nivel sportiv, ca să ne dăm seama dacă per ansamblu, își ating scopul pentru care funcționează.
Liceele cu profil religios – rezultate bune
La acest nivel rezultatele la Bacalaureat sunt mai bune decât la majoritatea colegiilor tehnice sau la cele cu profil sportiv. La nici unul dintre ele nu s-a înregistrat o medie generală sub 6,00, ceea ce spune mult despre seriozitatea celor care aleg acest drum, dar și a cadrelor didactice. Chiar dacă aceste licee au, în general, un număr mai mic de elevi, nivelul de pregătire, cel puțin conform normelor de BAC, pare unul destul de solid. De exemplu: Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” are o medie de 7,80 și doar 4 elevi care au picat BAC-ul din 33 participanți.
Roznov și Bicaz- în zona călduță a rezultatelor
Liceul ”Gheorghe Ruset Roznovanu” din Roznov are promovabilitate de 57,40%, din cei 54 de absolvenți doar 31 reușit să aibă media generală peste 6,00. Să remarcă, totuși, două note peste 9,00, care mai ridică un pic din nota de mediocritate care transpare din rezultate. Să reținem că liceul trebuie să facă față atracției pe care o are Piatra Neamț pentru elevii buni la învățătură din zonă, ceea ce ar putea constitui o explicație a actualei stări de fapt.
Singurul liceu din Bicaz a avut rezultate care ar putea fi descrise ca bune, dacă ne raportăm la procentul de promovabilitate, aproape de 74%, 85 de candidați promovați din 115 !
Dacă arunci o privire asupra notelor/mediilor, rezultatele tind spre zona celor modeste, cu o medie a notelor mai scăzută de 7,15. Dacă Roznov este mai aproape de Piatra Neamț, Liceul din Bicaz ar trebui să aibă măcar argumentul distanței când vine vorba despre păstrarea elevilor cu rezultate bune la învățătură, ca să nu mai vorbim despre nivelul corpului profesoral și al tradițiilor.
O notă de 9,00 la Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad”
Considerat mult timp ”cenușăreasa” liceelor din Neamț că venea vorba despre promovabilitatea la examenul de Bacalaureat, Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad” a reușit al doilea an consecutiv aibă absolvenți, ceea ce înseamnă că s-au schimbat lucruri la nivel de abordare la nivelul conducerii școlii. Poate surprinzător, aici există și o medie de peste 9,00 în acest an, care demonstrează că elevii de aici ar putea, cu sau fără meditații în particular, să obțină rezultate mult mai bune.
Vlad Bălănescu