Actualizare: DVC nu mai e la CJ!
Într-un târziu, cam după ceasurile prânzului, aparatul de specialitate al CJ Neamţ a actualizat site-ul oficial, în secţiunea Cabinet preşedinte. Dan-Vasile Constantin a fost şters. Remarcabil e că operaţiunea s-a săvârşit înainte de terminarea programului oficial de lucru.
Știre inițială: Zvonul despre plecarea lui Dan-Vasile Constantin de la Cabinetul preşedintelui CJ Neamţ, unde era încadrat cu o fracţiune de normă, este fie confirmat parţial, în clasicul regim ½ gură, fie 100%, însă fără asumarea răspunderii. Şi mai e greu de aflat dacă a fost demis, dacă a demisionat sau a fost… demisionat.
Cert este că la primele ore ale dimineţii de 18 iulie încă figurează ca angajat pe site-ul oficial al consiliului (vezi aici).
La locul lor sunt şi ceilalţi 6 colegi de cabinet, care cu normă întreagă (Ion Asaftei, Daniela-Dumitriţa Mircea, Toader Mocanu, Ramona-Andreea Arsene), care cu „fracţiunea” (Vasile Vişan, Iulian Luca).
Nu este exclus ca aparatul propriu de specialitate al CJ să nu reuşească să ţină pasul cu evenimentele de un asemenea interes public major. (M.N.)