Examenul de dobândire a dreptului de a preda continuă cu proba scrisă de miercuri, 20 iulie. Din județul Neamț au rămas 146 de candidați, din cei 160 înscriși și toți au obținut note mari, de la 9 în sus, la inspecțiile la clasă, așa cum apar publicate în pagina definitivatului.
Centrul de examen este cel obișnuit – Colegiul Național „Calistrat Hogaș” – unde mâine, 19 iulie, vor fi afișate listele cu repartizarea candidaților pe săli. Ei au la dispoziție doar jumătate de oră pentru accesul în săli miercuri, între orele 7.30-8 și examenul începe la ora 9, conform ultimelor detalii puse la punct de Ministerul Educației.
În metodologie (ordinul 5434/2021) există două referiri la ora de începere a probei scrise, una în art. 22 și cealaltă în articolul 25, care au bulversat candidații.


Confuzia a fost clarificată de Ministerul Educației printr-o procedură transmisă recent inspectoratelor școlare, potrivit edupedu.ro.
Cert este că pentru scris candidații au la dispoziție 4 ore. Primele note vor fi publicate în data de 27 iulie, urmate de contestații ce se depun în perioada 27-28 iulie și afișarea rezultatelor finale în ziua de 4 august, urmată de validarea prin ordin de ministru. Sunt promovați candidații care obțin minim media 8 și beneficiază de continuitate pe post, dacă sunt aprobați de consiliul de administrație al școlii. Cei care obțin o medie mai mică de 8 pot fi angajați ca profesori debutanți, doar pe perioadă determinată.
C.I.
Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău- Moșii de toamnă: ziua în care îi pomenim pe cei adormiți. Tradiția, simbolurile și ce se pune în coșul de pomană
- Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț
- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud






