Învățători, educatoare, profesori din câteva țări membri în Asociația Generală a Învățătorilor din România AGIRo se reunesc la Piatra-Neamț la al XLIV-lea congres. Sunt așteptate peste 200 de cadre didactice din interiorul granițelor „limbii române” – Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria – pentru a participa la dubla sărbătoare. Congresul Internațional al Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare se desfășoară în perioada 25-28 iulie și marchează 110 ani de la înființarea Asociației Învățătorilor din Județul Neamț.
Deschiderea congresului va avea loc în ziua de 26 iulie, de la ora 10, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. La acest congres va avea loc și a XIX–a ediție a Simpozionului Internațional „Portrete de dascăli – în memoria lui Leon Mrejeriu și Gheorghe Amaicei”, vor fi ateliere pedagogice, expoziții de carte școlară, conferințe. „În ziua de 27 iulie vom vizita Mănăstirea Agapia, Casa memorială „Ion Creangă” de la Humulești, Mănăstirea Neamțului, Parcul Național Vânători, gazde fiind colegii de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” și de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”. La congresul din acest an au fost invitați, ca în fiecare an, președintele țării și ministrul educației din guvernul României, precum și oficialități ale administrației publice locale”, declară prof. Liviu Constatin Rusu, președintele Asociației Învățătorilor Neamț.
Ediția din acest an este organizată în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Asociația Generală a Învățătorilor din România–filiala Republica Moldova, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Regiunea Cernăuți (Ucraina), Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Regiunea Odessa (Ucraina) și Sucursala din Ungaria a AGIRo, în colaborare cu alte instituții naționale și locale.
AGIRo este cea mai veche organizație profesională a cadrelor didactice, cu un prim congres în anul 1898 la Ploiești și act de înființare din 30 iunie 1927, dată care marchează Ziua Învățătorului, de atunci.
C.I.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





