Agricultura și exploatarea forestieră, la care se adaugă barurile și comerțul, rămân domeniile unde de regulă se găsesc ”exemple de bune practici” privind munca fără angajare. 6 firme din județul Neamț au fost amendate cu 210.000 lei după ce inspectorii de muncă au constatat că 11 persoane lucrau „la negru”, la controalele din luna iunie. „La 6 angajatori, inspectorii de muncă au identificat 11 persoane care prestau muncă nedeclarată. Zece persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă şi o persoană presta muncă fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii”, a declarat Elvis Sîsînă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, la conferința de presă de astăzi, 13 iulie. Au fost controlați 127 de agenți economici, la care s-au constatat 155 de abateri. „S-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat în total 57 de sancţiuni contravenţionale, din care 9 amenzi în cuantum de 222.100 lei şi 48 de avertismente contravenţionale”, a precizat sursa citată.
C.I.
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău





