Opiniile Mesagerului. Cureaua

Nu știu dacă ați remarcat, dar știrile despre năzbâtiile lui Putin prin estul Ucrainei nu mai ocupă topul calupurilor informative difuzate la ora cinei. Am putea crede că lumea s-a cam plictisit, că de vreo sută și ceva de zile numai despre asta se vorbește. La fel de bine, dacă e să alăturăm recentele ieșiri la rampă ale liderilor lumii și replicile Kremlinului, asistăm la o degradare de conținut ce nu face cinste diplomației. Cei din G7 au dat-o în fasole, legându-se de prezența topless a președintelui rus în mediul virtual, care pe lângă că nu e de notorietate, grație PR-ului de la Kremlin, nu-i nici de actualitate, Putin pozând androgin în urmă cu ceva vreme când nu avea fălcuțe și colăcei, dar poseda un alt tonus. Remarca gratuită a celor pomeniți, că ar trebui să-i răspundă la fel de topless, dincolo de ironie, e cam de porc, atâta vreme cât în anturajul emitent era și o doamnă, chiar o mamă ce a adus pe lume vreo șapte copii. Dacă la acest nivel s-a ajuns la un așa declin, nu se cade s-avem pretenții de la „bacii“ autohtoni care-și bagă și scot în orice moment al zilei, de am jura că e ca un fel de punctuație.

Revenind la ce am început, sunt premize pentru un nou conflict de uzură, deci de durată, conflict ce trebuie „incapsulat“ să nu dea pe dinafară din matca definită după `89, dacă vrem să ne ocupăm temeinic de înjurat pandemia ce face joc de gleznă înainte de o nouă intrare în scenă. Pentru că trebuie s-o recunoaștem, viața ni s-a schimbat dramatic în ultimii doi ani, frica suferind clivaje înspre teroare, trăiri ce nu au menirea să ne încurajeze în vreun fel, ori să ne țină deoparte de toate belele ce se petrec… Partea tristă e că, o așa-zisă izolare de toate care ne bântuie, e greu de creat, câtă vreme viața de zi cu zi devine tot mai scumpă grație contextului economic deloc prietenos țesut în jurul Moscovei & CO. Adevăratele gloanțe care ne aduc destulă durere sunt prețurile energiei, în fapt un preambul pentru restul armelor care pârjoleșc totul, de la galantar până la buzunar.

Transformarea energiei în armă (nu contează dacă e ofensivă sau viceversa) a condus la dese întrebări existențiale grupate pe sintagma dramatică a lui „ce mâncăm mâine“. Lăsăm la o parte similitudini istorice, vezi anii `30, și urmărim traseul deciziilor ce se iau de unde se dă ora exactă. Nu ne-au picat bine deja hilarii 50 de bani la prețul motorinei, pentru că înseamnă foarte puțin, ca să nu mai povestim de majorările salariale din sectorul public, unde 10 procente sunt al naibii de diferite când e vorba de un salariu de 15 000 la paritate cu unul la sfert din el. Dar tehnic, este o majorare și asta ar trebui să ne dea sentimentul bulei de oxigen, dar care, în realitate, e un fel de șut în trei litere care nu împinge nicăieri. Singura soluție palpabilă este cureaua. Nu contează textura. Pe mai încolo.

GD. Patraucean

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 543, săptămâna 7 – 13 iulie.