Angela Topliciean este unul din cei trei profesori care au obținut notă maximă la proba scrisă a exaenului de titularizare din anul 2022. Și-a dorit să fie cadru didactic de când se știe și după ce a absolvit Literele la Târgu Mureș și a intrat în învățământ, ca profesoară de română, nu știa că o așteaptă 13 ani de examene dificile, pentru ca în final să rămână suplinitor 15 ani. Materie grea, locuri titularizabile foarte puține, note insuficiente, toate au făcut ca dorința ei de stabilitate să devină parcă de neatins. Până acum doi ani, când a făcut o schimbare majoră.
Născută la Dămuc, a cincea din cei 8 frați ai familiei Pîntea, Angela a studiat la școala gimnazială din comună și a absolvit Liceul Carol I Bicaz. S-a căsătorit la 26 de ani cu un consătean și au împreună doi băieți, dar și o poveste impresionantă.
-Pe situ-ul cu rezultatele de la titularizare de anul trecut am văzut că, de pildă, ați avut 7,85 la scris și în opțiuni apare și Harghita – v-ați fi dus la post chiar și acolo? Acum cu 10, anul acesta, nu mai aveți emoții.
-Titularizarea este un examen greu, iar pentru mine, acum că am terminat, parcă nu-mi vine să cred că urmează prima vară fără să învăț. Nu-s obișnuită să nu am cărți în jurul meu, hârtii pe pereți, schițe prin bucătărie. Pentru mine, vara se termina la 1 octombrie, când îmi găseam și eu un post. Examenul începea în primăvară, cu depunerea dosarelor, apoi inspecțiile, între timp mult învățat, apoi examenul propriu-zis și în cele din urmă stresul ședințelor publice de repartizare. Pe catedra de limba și literatura română n-am găsit niciodată post titularizabil sau erau unul-două și n-aveam notă. Am avut și 6, am avut și 8, dar au fost note muncite pe brânci. Este foarte multă materie, subiectele sunt grele, timpul nu ajunge niciodată, deși când spui 4 ore zici că ai când, privit din afară. Nici după autoevaluarea pe care mi-am făcut-o după fiecare examen nu aș fi reușit să scriu tot, fără o oră măcar în plus. Îmi rămâneau subiecte pe jumătate tratate, ca să fac câte ceva la fiecare. Numai eseul trebuia să aibă 6-7 pagini. Limba română nu-i așa ușoară la examen și din ce-am văzut de-a lungul vremii, foarte rar se ia 10! Poate colegii au alte strategii, eu am nevoie de câteva minute bune la început ca să-mi adun ideile și să mă organizez, poate și de asta am pierdut punctaj. Dar, timpul rămâne cel mai mare dușman.
Nu-mi pare rău de acești 13 ani de examene, am dat tot ce am putut. Pentru mine titularizarea era un maraton! Să fiu odihnită, să nu mă strângă hainele, să nu am vreo criză alergică, să am apă, să mă concentrez. A fost și frustrant, în fiecare an câte 4 ore de scris și tot nu reușeam să termin… Și ședințele de repartizare – rar mi-am găsit post până la 1 septembrie. E un stres, care îți lasă un gust amar.
Ce v-a făcut să optați pentru titularizare ca educatoare?
-Anul trecut a fost decisiv. Terminasem primul an la programul de conversie profesională ca educatoare și îmi doream mult să iau notă mare la titularizare, ca să mă stabilesc pe post. Ajunsesem să înțeleg metodica foarte bine, o stăpâneam, deși nu-i ușoară și evaluarea subiectivă. Când – surpriză! – au schimbat gramatica. M-a bulversat mult, gramatica e punctul meu forte și a trebuit s-o iau de la capăt, să învăț. E o reinventare a gramaticii, practic, sunt mulți termeni și noțiuni noi. Un fel de gramatică modernă. Plus că la literatură au mai adăugat autori. Am avut impresia că, după atâția ani, în loc să progresez, stagnam. Simți că bați pasul pe loc, deși predai de atâția ani și nu reușești să depășești pragul. Poate se dă prea mare însemnătate probei scrise. Din punctul meu de vedere, mai importantă mi se pare practica – evaluată în timp, nu într-o oră de inspecție. Contează și asta, pentru că te pregătești câteva zile, cumperi materiale, nu dormi noaptea, ai emoții, vine inspecția, tu te prezinți onorabil, dar cine mai verifică dacă așa predai și după, la fiecare oră? Nu știu cât de relevant e genul ăsta de evaluare, aș prefera să am mai multe inspecții pe an sau un stagiu de practică. Cred că practica e mult mai elocventă și altfel îți dai seama de omul de la catedră.
Nu e și o ruptură între profesorul în timpul inspecției și același, de la clasă?
-Într-un fel, da, n-ai cum să predai la fel. La inspecție lucrurile trebuie să fie bine așezate. Dar eu spun mai mult de forma asta de titularizare. Eu am luat post ca suplinitor și anul următor a fost scos iar la concurs, titularul era în concediu de creștere copil, de pildă – deci nu poți să rămâi mai mult de un an pe un post, trebuie iar să dai examenul, elevii sunt și ei bulversați că au tot alt profesor. Cred că și continuitatea pe supliniri ar ajuta. Am avut șansa să stau un an-doi, maxim trei în unele școli, când m-a ajutat și nota să iau postul în continuare.
Pe unde ați predat?
-Mi-am început cariera la Bicaz Chei, a fost foarte frumos, colegii m-au sprijinit. Eu sunt severă cu mine și dacă greșesc îmi fac procese de conștiință, discut cu direcțiunea, nu am tihnă. Dar până acum m-a ferit Dumnezeu de probleme și am avut parte de colegi buni. Am predat la Girov, la Borlești, Costișa, la Piatra Șoimului – aici a fost un colectiv deosebit, o doamnă director foarte bună, doamna Elena Socea. Am amintiri frumoase de la școlile din rural, sunt copii frumoși, nu se fac diferențe între școala de centru și structuri, sunt colegi omenoși, săritori. Am fost primită cu brațele deschise peste tot. Singurul loc necunoscut a fost la Piatra Șoimului. Au fost ani frumoși, dar destul de greu: făceam naveta, iarna, prin frig, la ocazii ori cu alți colegi. Mă uit acum în urmă și mă întreb cum am făcut atâția ani de navetă! La Piatra-Șoimului am avut post la Poieni, în capătul comunei și plecam dimineața cu microbuzul de 6 – iarnă, noapte, frig – și care ne lăsa unde se termina asfaltul. De acolo mergeam vreo 5-6 colegi, care făceam naveta, pe jos până la școală. Dar a fost frumos! La Girov am predat la școala din Căciulești și acolo era de mers, nu mult, dar era. Am întâlnit oameni frumoși peste tot, asta a compensat restul.
La liceul din Roznov am prins ultimii 3 ani. Când făceam naveta la Piatra Șoimului obișnuiam să mă uit spre școala din Roznov și mă întrebam cum o fi. Am găsit și aici colegi buni, am predat și la profesională, și la liceu, copii buni, fiecare cu nivelul său cognitiv, dar copii cu bun simț. Am predat și latina, câteva opționale. Este greu când nu predai 13 ani la aceeași școală, aceeași materie, una de examen pentru elevi. Această lipsă de continuitate nu ajută la formarea profesională.
„Mă simt de parcă aș fi cucerit Everestul!”
Și această experiență v-a făcut să vă reorientați?
-Chiar dacă am avut note mici, am muncit mult, mi-am neglijat familia, copiii, în toți anii aceștia. Soțul meu a fost mai mult decât înțelegător, dar copiii erau mici și nu pricepeau de ce toată lumea are vacanță și eu învățam până spre sfârșitul lunii iulie. Am doi băieți de 5 și 9 ani. „Te joci doar cu copiii de la școală” – îmi reproșau. Acum le-am explicat că este un examen decisiv și dacă-l iau, voi sta numai cu ei și vom merge la bunici, la Dămuc. Chiar după examen m-a sunat cel mare să mă întrebe cum m-am descurcat și mi-am dat seama că și copiii mei au trăit alături de mine, zi și noapte, toate aceste examene.
Cred că la acest 10 la titularizare m-a ajutat faptul că am început să mă pregătesc din timp. Acum doi ani, când am văzut că am luat 7,50 am zis gata! Iau posturi de suplinitori colegi cu note de 8, de 9, pentru că pe anumite discipline sunt foarte puține locuri titularizabile. Atunci am decis să fac studii postuniversitare de conversie profesională de 2 ani, ca educatoare. A doua zi, după scris, am căutat materialele. L-am uimit până și pe soțul meu, care nu mai răbda s-o iau de la capăt. Dar am zis că trebuie să fac ceva și am simțit că asta e șansa mea. Chiar este o oportunitate reală acest program de conversie.
În sfârșit pot pune capăt celor 13 ani foarte dificili. Mă bucur că am avut ambiția și orgoliul de a face această schimbare profesională, că am scăpat de stresul de a căuta post în luna septembrie și că pot să-mi găsesc liniștea sufletească.
Ce ați simțit când ați văzut 10 la titularizare, după atâția ani?
-Nu mă așteptam. Știam că era o lucrare bună, dacă mai aveam un sfert de oră mai scriam, deși am avut mai multe pagini decât s-a cerut. Cred că un bun evaluator își dă seama dacă chiar ai citit, ai învățat sau sunt doar cuvintele tale. Am dat și citate, am făcut mici artificii care să capteze atenția și cred că s-a văzut potențialul. Mă simt de parcă aș fi cucerit Everestul!
Aveți mai multe posturi la alegere, acum?
-Sunt. Și în mediul rural, și în urban. Dar pe lângă post, e nevoie și de o motivație interioară. Eu de mică am vrut să fiu profesoară, așa mă jucam, de-a învățătoarea și păpușile erau elevii. Cred că învățământul este pentru femei. Învățământul înseamnă eleganță, înaltă educație, bun simț, bune maniere, răbdare. Și trebuie să-ți placă, să te duci cu drag la școală.
Îmi place mult școala rurală, are farmecul ei, îmi plac copiii și abia aștept să lucrez cu cei mici, de la oraș. Știu că lucrurile se vor așeza bine în viața mea și de-această dată.
Cristina Iordache
4 comentarii
Cred ca multi profesori sint de s dreptul masochisti… cu salariul mic si apoi in fiecare vara examen…. treb sa fi dus cu pluta rau de tot ..ac examene din timpul verii va provoacă o f mare placere…. masochisti
“Adule” scoala ca instituție, educația ca principiu şi activitate nu sunt pentru tine deşi ai trecut prin ele căci vedem că ştii să scrii. Îți lipsesc anumite trăsături ale firii umane, empatie, înțelegere, discernământ, pasiune, motivare…pot continua….dar eşti prea ignorant ca să poți înțelege.
Dacă e de suplinitoare, poate deveni președinta României pentru că românii sunt masochiști.
Asta e soarta dascalului ce a ajuns bataia de joc a sistemului. P e langa salariile de mizerie, birocratia si stresul zilnic mai ai si “placerea” unuor examene repetate pt un post. Noroc cu cei care au varsta pensionarii si mai stau in posturi cu “elanul” varstei de 60 de ani, iar cei tineri care chiar au dorinta de a preda isi risipesc energia prin aceste examene. Oare un asemenea examen reflecta capacitate si pregatirea profesionala a unui dascal, faptul ca elevii beneficiaza de o pregatire buna la clasa? Grava greseala. Ar trebui gasit un mod prin care de la o anumita varsta sa fie testati si dascalii cu vechime mare si care de multe ori nu mai fac fata provocarilor ce apar in sistem, chiar si de terminologie.