Problemele legate de facturile neplătite la Compania Județeană Apa Serv S.A. par să nu mai aibă sfârșit în colonia Săvinești. Oamenii care și-au plătit facturile au ajuns acum să plătească din nou, un fel de preț dublu la apă, pentru nesimțirea unora care înțeleg să consume dar refuză să plătească.
Din 2008 încoace au tot fost facturi neplătite, datoria pentru care Apa Serv a oprit apa, în luna mai anul acesta, se ridica la peste 140.000 de lei. Între timp, oamenii și-au făcut o nouă asociație, la conducerea căreia se tot schimbă președinții.
Detalii despre problemele cu apa din colonie găsiți aici și aici.
Zilele trecute Apa Serv a mai emis o nouă notificare către asociație prin care anunță că de luni, 18 iulie, va opri apa, fără a preciza la cine anume va face debranșările.
Vechiul președinte al Asociației nr. 1, Vasile Vasiliu, cel care este și angajatul Apa Serv ca instalator, desfide în continuare oamenii. Nu a predat nici acum lista clară a datornicilor, ci doar o listă scrisă de mână în care îi înșiruie pe cei care au murit sau sunt plecați în străinătate, fără documente în spate. Refuză să predea certificatul de înregistrare fiscală în original al asociației. Mai mult, oamenii sunt revoltați pentru faptul că Vasile Vasiliu s-ar fi numit singur președinte de asociație, cu un salariu de vreo 20.000 de lei, pentru perioada 2018-2021, iar pe soția sa a pus-o administrator, în condițiile în care legea spune clar că nu pot fi în conducerea unei asociații rude până la gradul al III-lea.
Familia fostului președinte nu plătește apa!
Cireașa de pe tort este faptul că nu au fost găsite chitanțe prin care să se demonstreze faptul că Vasile Vasiliu însuși și-ar fi achitat facturile la apă.
“Domnul Vasiliu are și el datorii, nu există chitanțe care să arate că ar fi plătit vreo factură. În plus a venit o factură de la Apa Serv chiar pe vila în care locuiește, pentru apartamentele 1-4. Acolo locuiește și o doamnă în vârstă care nu stă efectiv acolo, este plecată și a fost trecută la paușal pentru că nu are apometru în interior, deși nu este corect. Iar, la vila 45 unde locuiește băiatul domnului Vasiliu și acolo sunt datorii. Noi facem eforturi, am ajuns acum cu datoria istorică, ca să zic așa, la jumătate, la 75.000 de lei. Noi avem cele mai bune intenții, am plătit în 2 luni cât nu s-a plătit din 2008 încoace”, ne-a spus Ana Vasiliu, directorul Școlii Săvinești, unul dintre locatarii care umblă mereu pe drumuri pentru a rezolva situația.
Trei case din colonie, la care o singură familie a plătit 1000 de lei de când au început să curgă datoriile către Apa Serv și amenințările cu debranșarea, au în continuare apă. Angajații Apa Serv au făcut un soi de semi-debranșare a acestor datornici, tăindu-le apa de la o conductă ce trece prin spatele caselor și care nu îi afectează. Oamenii aceia nu plătesc, dar au apă în continuare. În cazul acestora, membrii noii asociații vor să fie scoși din asociație și să fie dați în judecată direct de către furnizorul de apă, pentru recuperarea datoriilor.
Toate aceste lucruri încep să-i macine pe oamenii care înțeleg să fie corecți și care își plătesc corect facturile, chiar dacă au venituri mici.
Locuitorii din zonă sunt deciși ca luni, 18 iulie, când Apa Serv amenință cu debranșarea, să iasă în stradă și să pornească o revoltă împotriva companiei de apă și a fostului președinte Vasiliu.
Angela Croitoru