Sfântul Ilie - patronul ploilor și al trăsnetelor

Sfântul Prooroc Ilie se detașează dintre ceilalți prooroci ai Vechiului Testament, prin modul de viață ascetică, prefigurând, în acest fel, trăirea creștină, prin zel, virtute și asceză. Sfântul și marele Profet Ilie, acest înger întrupat ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi. Se spune că, la nașterea sa, tatăl sau a văzut oameni îmbrăcați în alb (Îngeri), învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără (Sfântul Duh). Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și ținea în permanență legătura cu Dumnezeu, printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare.

Miracolele Sfântului Duh prin Sfântul Ilie

Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb. Datorită rugăciunii sale, Dumnezeu a oprit ploaia timp de trei ani și jumătate. A înmulțit făina și uleiul văduvei din Sarepta Sidonului și l-a înviat pe fiul ei. A înlăturat cultul zeului Baal. A fost unul dintre puținii fericiți care L-au văzut pe Dumnezeu. Moartea sa nu a fost una omenească. Trupul său a fost luat într-un car de foc și ridicat la Cer. Sf. Ilie a apărut în momentul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos de pe muntele Tabor.

Moșii de Sântilie

Oamenii sărbătoreau surorile Sf. Ilie prin jocuri, întâlniri dintre neamuri, pentru a-și cere iertare unii de la alții – cu focul nu te joci!

În unele locuri, se dădea de pomană o găină neagră, ca să nu moară păsările din curte.

Ca la orice mare sărbătoare, românii își aduc aminte și de sufletele morților. Acum, la Moșii de SântiIie erau vizate în special sufletele copiilor morți, femeile având obiceiul să cheme copii străini sub un măr, să-I scuture și să dea de pomană mere.

Apicultorii dau de pomană faguri de miere.

Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de ”retezatul stupilor”.

Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.

Superstiții de Sfântul Ilie

În credința populară, se spune că Sfântul Ilie a fost un om de treabă, dar iute la mânie. Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să lupte împotriva demonilor. Astfel, Sfântul Ilie primește de la Dumnezeu un car de foc, cu care să umble prin cer, și un bici de foc, cu care fulgeră, ca să-i omoare pe diavoli.

Fetele se duceau noaptea pe locurile unde era semănată cânepa, se dezbrăcau de cămăși și, după ce se tăvăleau goale prin cânepă, se îmbrăcau repede și mergeau acasă să se culce. Dacă, peste noapte, visau cânepă verde, era considerat semn că, la măritiș, vor lua flăcăi de bărbați. Dacă, însă, visau cânepă uscată, se credea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau, apoi, acasă și se puneau la uscat – în special busuiocul.

În popor se spunea că, dacă bate gheața de Sfântul Ilie, după aceea nu vor mai fi probleme.

Să amintim aici și de Pantelii – surorile Sfântului Ilie. Serbarea lor începea cu șapte zile înaintea Sf. Ilie și continua încă șapte după 20 iulie.

Retezatul stupilor

În apropierea zilei de Sântilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operațiune denumită în popor ”retezatul stupilor”. Această practică era diferită în raport de zonă, la Sântilie, Macavei, Schimbarea la Față sau Probejenie.

Ziua, de obicei o zi de joi, se împărțea în două: recoltatul mierii dimineața și ospățul după-amiaza. Retezatul stupilor era o sărbătoare însemnată, în special în Moldova și Bucovina.

Masa festivă oficiată la acea dată cuprindea elemente rituale, menite să aducă prosperitate viitoare prisăcii. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. Prisăcarul trebuia să se roage și să postească în ajun, să se spele și să se primenească dimineața. Femeile nu aveau voie să intre în stupină. Apoi, duceau faguri la biserică, să fie sfințiți. Își invitau rudele și vecinii la pomană de miere. Apoi, cu un cuțit special, tăiau fagurii și îi puneau într-un vas. Storceau fagurii cu teascul, separând mierea de ceară. Prisăcarul îi cinstea pe invitați cu cei mai frumoși faguri. Se zice că, dacă ai și nu dai și altora, îți mor albinele.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului trăsnetelor, al secetei și al belșugului, al Sfântului care a legat ploaia trei ani, iar Dumnezeu i-a respectat dorința!