După Revoluție, brusc momentul 23 August 1944 a declanșat vii comentarii și interminabile controverse: „Miercurea regală” primea noi dimensiuni: act eroic ce a pus capăt unui trecut obositor, gest absolut necesar, act regal de mare curaj, șoc electric de o deosebită violență, act curat românesc condus de Regele Mihai I care… Nu facem frondă afirmațiilor de mai sus, le admirăm și ne permitem chiar să le completăm. Da, da, ați citit bine! Ascultați o poveste adevărată.
La câteva luni de la Revoluție, la 23 August 1990, în ziarul „Ceahlăul” din Piatra Neamț apărea un articol impunător și sonor semnat de universitarul Gh. Buzatu. Pomenitul articol se intitula: „23 August, așa cum a fost” și era prezentat pe primele două pagini. Cum a ajuns valorosul material la Redacția „Ceahlăului”? Foarte simplu, l-a adus de la „sursă”, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași subsemnatul, la sugestia ziaristului Cătălin Stupcanu care a fost coleg cu marele istoric. Era vremea când Gh. Buzatu era pe vârful valului. Vindea fabuloasa lucrare „Mareșalul Antonescu în fața istoriei” (4 volume) ca pâinea caldă, în Piața Unirii din Iași. O cumpăra tot românul. Ce ne-a narat admirabilul istoric despre marii actori ai dramei de la 23 August? Adevăruri, numai adevăruri bazate pe documente contemporane. Exemple? Faimosul cotidian american „The New York Times” preciza în paginile sale: „Istoria poate foarte bine să consemneze defecțiunea României din alianța cu Germania ca unul dintre evenimentele decisive ale întregului război mondial”. La rândul lor, generalii faimosului zugrav vienez Hitler s-au raportat la 23 August 1944 ca la „ziua cea mai neagră a războiului” (Hans Friessner) ori la evenimentul ce a produs „O răsturnare de fronturi extrem de periculoasă” (W. Keitel și Guderian). Unii au calificat și mai dur „dezertarea” României din axa Roma-Berlin-Tokyo. I-au zis: „un nou Stalingrad pentru Germania!”
Ziua Z, ora H, București
E Miercurea Regală. Lovitură de teatru. Regele, adolescentul, „copilul neexperimentat părăsește supușenia balcanică, se vrea bărbat”. În cei patru ani de „strânsă colaborare” – 6 septembrie 1940-23 august 1944, relațiile dintre tânărul suveran și Conducătorul statului s-au răcit treptat. Au fost vreodată sincere și calde? Regele îi aducea mareșalului numeroase și grave acuze. Câteva: era lacom de putere, voia să fie dictator, un mic „fuhrer”, a intrat în războiul antisovietic fără să consulte regele, s-a aliat cu autorul cărții „Mein Kampf”, transformând România într-un depozit de alimente, petrol și cărbune pentru cel de-al III-lea Reich, a executat comenzile unui ex-caporal isteric și paranoic, vârând țara în războiul rasei superioare cu lumea, a trecut Armata Română dincolo de Nistru… Cam multe „păcate”, nu? Să le analizăm, la sânge.
Aveau acoperire acuzele suveranului? Și da, și nu. Concret: germanii luau petrol din România, dar îl plăteau în aur, e adevărat că regele a aflat despre intrarea țării noastre în războiul antisovietic de la BBC, dar nu s-a supărat, din contră, i-a transmis generalului o telegramă de felicitare, datată 22 iunie 1941. E adevărat că Armata Română a depășit Nistrul, dar jumătate din efectivele ei, care trebuia să fie în Rusia, stăteau în rezervă, din ordinul lui Antonescu… Și atunci, cine minte? Să-l urmărim în continuare pe „Câinele roșu” în Miercurea Regală. Când a venit la Palatul Regal în mașina blindată dăruită de Hitler, era un pachet de nervi. Își lovea permanent cu cravașa mâna stângă. Gestul său prevedea întotdeauna o criză de nervi. La intrarea în Casa Nouă, mareșalul s-a împiedicat de covor, fiind gata să cadă. Semn rău. Întreabă pe aghiotantul regal E. Ionescu: „Ce face regele? Ce este la palat?” Cel întrebat raportează: „M.S. regele vă așteaptă. În palat e liniște și totul normal”.
Era ora 16.10. Ultima confruntare dintre rege și mareșal a fost dusă. Asistenți: Antoneștii, C. Sănătescu, Mihai Anton, E. Ionescu, Mareșalul Anton Dumitrescu și echipa sa ce aștepta semnalul. Regele propune tranșant două variante: armistițiu ori demisia. Cum soluțiile discutate erau ireconciliabile, suveranul bătând cu pumnul în masă, ordonă arestarea mareșalului. Complet uluit de obrăznicia „copilului”, Antonescu întreabă: „Cum, eu, mareșalul țării arestat?!”. Suveranul uzurpat timp de patru ani răspunde tăios: „Vax! Luați-l de aici! Să vină generalul Sănătescu”. Așa ajunge regele Mihai artizanul indiscutabil al marelui act din Miercurea Regală. Regele intrase în „rol”, îl va părăsi la sfârșitul anului 1947. Antoneștii au fost închiși în seiful Castelului Alb.
Între adevăr și mistificare
A urmat ce a urmat. Frontul ajunsese în Ținutul Neamțului. Divizia 1-4 Munte condusă de gen. Ilie Crețulescu era dispusă în zona Tg. Neamț. Postul de comandă – culmea dealului Humulești. Unitățile diviziei erau amplasate pe dealul Pleșului, la Cetatea Neamțului, la mănăstirea Neamț, Agapia, Sihăstria și Văratec, pe pârâul Nemțișor. Miercurea Regală a luat sfârșit odată cu Comunicatul dat de regele Mihai către țară: „Români, în ceasul cel mai greu din istoria noastră…”. Părăsind „axiștii”, România trecea în tabăra Națiunilor Unite. Toate statele beligerante au înțeles „divorțul” românilor, numai bravul ostaș sovietic, nu și nu. A continuat să distrugă, să ia prizonieri, să-i trimită în Siberia. Așa cum fac astăzi cu ucrainenii. S-au oprit din nelegiuiri abia după semnarea armistițiului de la Moscova, definitivat în noaptea de 12/13 septembrie, 1944. Când România a fost practic ocupată de Armata Roșie, „eliberatoare”. În gulagurile rusești erau întemnițați deja 150.000 de soldați și ofițeri români. Cum îi numeau cazacii care păzeau lagărele pe români? „Țiganii lui Antonescu”, „curve române”, „fasciști”. Nu credeți cele relatate? Citiți cartea soldatului român Vasile Gh. Baghiu, din satul Mastacăn, comuna Calu Iapa, județul Neamț, intitulată „Prizonier în URSS”, fundația Academia Civică, 2012. Veți afla soarta unui oștean român care a făcut 7 ani de gulag, arestat fiind după 23 august 1944, după „insurecție”, după „lovitura de stat”. Abia atunci, după citirea cărții, veți afla că 23 August 1944 a fost un act al unei mari drame în care marii actori au fost regele Mihai și ofițerii de elită ai Armatei Române.
„Prin finalitatea lui și prin forțele înfăptuitoare, eroicul eveniment de la 23 August 1944 a fost național, universal și democratic. A salvat Bucureștii de distrugerea de care au avut parte Varșovia și Budapesta, a scurtat războiul cu șase luni, ne-a dat posibilitatea să contribuim esențial la distrugerea fascismului dar și la rezistența anti-sovietică. Când în lume vor triumfa Dreptul, Dreptatea și Democrația (cu D mare), lumea îi va fi recunoscătoare României pentru 23 august 1944”. (Sursă – ”Realitate și mit” – Traian Cicoare). Lumina realității vădește că 23 August 1944 este și va fi o zi însemnată în lupta antifascistă, dar și antisovietică, pentru restaurarea democrației la noi și în lume.
Partidul mareșalului a fost armata
Cele întâmplate la 23 August 1944 continuă să-și păstreze multe necunoscute, în valul de mărturii și documente publicate, cu toate relatările și precizările unora dintre participanți. Arhivele încă rezervă surprize. Prezint o astfel de surpriză. Scormonitorul de documente, istoricul veritabil Gh. Buzatu scria undeva la vremea lui că Ion Antonescu, fostul general și mareșal al României s-a întâlnit cu Fuhrerul Germaniei naziste de cinci ori. Asta nu înseamnă că mareșalul nostru era nazist, că simpatiza ideologic cu mișcarea din cel de-al III-lea Reich. Discuțiile aveau alt conținut. Aliații aveau scopuri diferite. Hitler dorea să creeze un nou imperiu german care să dureze 1.000 de ani, iar mareșalul Antonescu plănuia refacerea României Mari desființată prin ultimatumul Molotov, Diktatul de la Viena, tratativele de la Craiova. În 74 de zile, România a pierdut 101.129 km pătrați, adică 34,27% din teritoriul țării și 6.821.007 locuitori, în majoritate români. Împărțirea Europei prin rapturi teritoriale s-a parafat la 23 august 1939 și s-a numit Pactul Ribbentrop-Molotov. Paradoxal, mareșalul a intrat în ultima conflagrație alături de „caporalul” Hitler. Explicația lui Ion Antonescu? „Mă aliez și cu cel mai mare inamic al meu ca să salvez patria!”. Frumos spus, greu de realizat. N-a câștigat, dar nici nu a trădat. Antonescu și-a respectat „cuvântul de soldat” față de Fuhrer, de aceea a fost chemat în fața istoriei. A fost un erou trist și neînțeles. Un ofițer model.
Rex Regnat
Dintotdeauna, istoria nefalsificată a avut învingători, învinși și victime. Regele Mihai a fost un actor de mare calibru. Păi, dacă a fost așa de „grande” de ce nu l-a grațiat pe mareșal când era la ananghie? Ne răspunde ex-regele: „Dacă îl grațiam, Moscova și comuniștii din România, susținuți de Armata Roșie m-ar fi acuzat de nazism; dacă nu l-aș fi grațiat, s-ar fi impus opinia că nu sunt patriot. Oricum ai fi procedat, pe oriunde ai fi luat-o, ar fi fost dezavantajos” (vezi cartea scrisă de Mircea Ciobanu). Care este realitatea? Tribunalul Poporului era dirijat de Kremlin. Mareșalul Antonescu a fost condamnat la moarte înainte de proces. După 18 luni de detenție în Rusia Sovietică, Stalin l-a trimis în România să fie împușcat. Regele, „adolescentul” era complet lipsit de putere în fața tancurilor rusești. Și apoi, nici americanii nu erau pentru grațiere. Motivul? Pe teritoriul României au fost uciși soldați americani. Cum pe atunci dictonul „Rex regnat, sed non gubernat” (Regele domnește dar nu stăpânește) se flutura peste tot, s-a ajuns la concluzia că condamnatul își merita soarta. Și s-a comandat: „Foc!”, la Jilava în 1946. Mareșalul a strigat, demn „Trăiască România!” în fața plutonului de execuție. S-a purtat bărbătește.
Și anii s-au depănat. Și jocurile măsluite de la Teheran, Yalta și Postdam au fost date uitării. Și uite așa, 23 August 1944 a început să îmbătrânească. Acușica atinge o sută de ani. „Insurecția antifascistă și anti-imperialistă…” n-a urmat o spectaculoasă carieră postumă. A fost aruncată în mașina de spălat a istoriei vii. Astăzi, 23 August este o zi în care nu se mai întâmplă nimic. Nu se mai defilează, nu se mai dansează, nu se mai strigă lozinci: „Ceaușescu și poporul”, „Ceaușescu, pace!”. Astăzi, singurii români care mai tratează cu respect această zi sunt veteranii de război, primii eroi ai neamului. Bravii noștri oșteni, „talpa țării”, dăscălimea satelor. Pentru Armata Română, 23 August 1944 este o zi sfântă. Atunci, românii adevărați s-au ridicat la luptă pentru libertate și mulți au căzut la datorie. Să le fie țărâna ușoară! Presărați pe-a lor morminte… Au scris istoria neamului, ei – nu aleșii neamului care duc mâna la inimă când se intonează Deșteaptă-te române!
Prof. Dumitru RUSU
FOTO: HISTORIA
