După aproximativ 7 ani, planul de reorganizare al Perla Invest, societatea municipiului Piatra Neamț care a gestionat telegondola, dar care mai are câteva bunuri în patrimoniu, printre ele și terenul de la Baza Hipică, are șanse să sufere modificări de substanță.
Administratorul judiciar , BDO Bussiness Restructuring SPRL, a transmis o convocarea pentru adunarea generală a creditorilor de la Perla Invest, în vedere exprimării unui poziții, prin vot, cu privire la respectivele modificări.
Acesta este motivul pentru care a fost întocmit executivul Primăriei a întocmit un proiect de hotărâre prin care consilierii trebuie să exprime prin vot dacă sunt de acord sau nu cu respectivul plan.
În rezumat, sunt câteva prevederi de maxim interes. În primul rând, se propune valorificarea unui activ (pentru care ar exista deja interes – n.r.) numit în documente, ”stație plecare telegondolă”. În acest moment locația produce destul de mulți bani din chirii, iar cine ar achiziționa un asemenea activ ar avea și avantajul că ar deține cheia telegondolei.
Valoare de piață la care ar urma să fie valorificat este de 1.379.000 Euro, urmând ”ca sumele provenite din valorificare să acopere integral creanțele garantate, precum și cele chirografare prevăzute prin Plan, iar în cazul în care va mai exista disponibil, vor fi achitate parțial creanțe prevăzute în afara planului.”

În planul propus apar și prevederi la sumele achitate de către primărie către Alpha Bank, care rămân la valoarea de 150.000 de lei lunar, sumă compusă din valoarea creditului și dobânzi, dar și faptul că o creanță de peste 735.000 de lei, a Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț va fi introdusă în planul de reorganizare. (V.B.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital




