Astăzi, 13 august, 36 de pompieri români, cu 9 mijloace tehnice, au continuat misiunea de stingere în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franței, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă. Printre aceștia se află și pompierii nemțeni care s-au oferit voluntar pentru această misiune.

„Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată, precum și lichidarea focarelor ascunse.
Pentru gestionarea în cele mai bune condiții a intervenției, colegii noștri intervin cu autospeciale de stingere și o cisternă de 12.000 l care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere.
Pompierii intervin în condiții extreme. Temperatura ridicată, umiditatea scăzută (sub 10%) și vântul care suflă cu putere îngreunează intervenția din teren a salvatorilor”, precizează IGSU.
Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație constă în deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenție specifice, care participă alături de alți pompieri militari din Franța și din alte țări la stingerea incendiilor de pădure.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
A.C.
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




