Postul Sântămăriei

Pentru creştinii ortodocşi, luna august se deschide cu post. De luni, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului.

Acesta este unul dintre marile posturi de peste an, cunoscut și ca „Postul Sântămăriei Mari”.

Prin unele sate era numit și ca „postul lui August”, fiind considerat la fel de sever ca „Postul Paştelor”.

Postul Sântămăriei durează două săptămâni. Acest post face parte dintre cele patru mari posturi anuale. Ele începe la 1 august și se sfârșește la 15 august când este praznicul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregătește pe creștini pentru două mari sărbători creștine din luna august: Schimbarea la Față din 6 august și Adormirea Maicii Domnului.

În acest post este dezlegare la pește doar pe 6 august, la sărbătoarea Schimbării la Față.

Bătrânii povestesc că i se poate îndeplini orice dorinţă aceluia care ţine cu tot sufletul Postul Maicii Domnului, respectând cu stricteţe toate regulile şi rugându-se neîncetat.

Când a apărut postul Adormirii Maicii Domnului?

Se spune că postul în cinstea Sfintei Fecioare Maria a fost practicat chiar de către sfinții apostoli. Apostolii au postit timp de 15 zile, din 1 și până pe 15 ale lunii Masra din calendarul copt. Începând cu veacul al V-lea postul dedicat Sfitei Fecioare Maria era practicat în diferite moduri. Creștinii din Antiohia posteau o singură zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile.

Fixarea datei și duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la sinodul local de la Constantinopol din 1166. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Obiceiuri pierdute în prima zi din postul Sântămăriei

Prin multe zone din țară exista obiceiul, ca în prima zi din postul Sântămăriei, oamenii să meargă la biserică pentru a sfinți plantele de leac.

Totodată, era sfințite și spicele de grâu, ale căror boabe erau amestecate cu sămânța ce urma a fi semănată. Se credea că macul sfințit în această zi nu face viermi.

Gospodinele nu mergeau să spele cânepa de Macavei, spunând că vine ursul și o scoate afară din apă.

Se credea că în această zi este pericol să bată foarte tare vântul dacă se lucrează la fân. Prin unele sate, ziua era respectată pentru ca satul lor să fie ferit de grindină, iar mamele țineau ziua pentru a feri copiii lor de boli, friguri și de lovituri de moarte, scria etnologul T. Pamfile.

Tradiții în Ziua Macaveilor

„Calendarul Popular” îi atribuie primei zile a lunii august străvechi înțelesuri.

Această zi era cunoscută ca „Macoveiul Ursului”, „Ziua Ursului”, „Împuiatul Urşilor”. Toate aceste denumiri sunt relicve ale unor sărbători precreştine care coincideau cu începerea perioadei de împerechere a urşilor.

Conform explicațiilor etnologului Ion Ghinoiu, denumirea „Macavei” ar fi fost preluată de la numele Sfinților şapte mucenici Macabei, al cărui praznic este pe 1 august.

S-au pierdut motivele pentru care oamenii de altădată erau atenți la perioada ritualului de împerechere a urșilor. Dar acest aspect este foarte relevant în zilele noastre. Stațiunile și orașele din zonele muntoase sunt frecvent vizitate de urși și puii lor. Și cum din 1 august începe perioada lor de înmulțire, toată lumea ar trebui să fie foarte atentă.

Conform etnologilor, prin unele sate se mai stropesc livezile şi gospodăriile cu agheasmă pentru a nu fi prădate de urs, iar prin zonele de trecere ale acestui animal, țăranii lăsau o pulpă de viţel drept ofrandă.

Astăzi, tradiția este ușor adaptată. Blănoșii de vreo 150 kg, după ce s-au ospătat cu resturile din tomberoane, au chef de iubire sălbatică urbană.

Obiceiuri de Macaveiul stupilor

Începutul Postului Sântămăriei reprezenta un fel de hotar al anumitor activități.

Ziua de 1 august mai este numită şi „Macaveiul Stupilor”, deoarece era considerată de către apicultorii de altădată drept ultima când mai poţi recolta mierea din stupi.

Se credea că, mierea culeasă de 1 august ar avea proprietăți miraculoase de protecție și vindecare. Stuparii dădeau de pomană câte o bucățică de fagure. Se spunea că cine gustă în această zi fagure cu miere, va fi ferit de lupi și urși.

Astfel, sătenii se ospătau cu miere, turte calde, vin îndulcit cu miere.

În această zi se confecționau lumânări cu „ceara de la Macavei”, adică din ceara de albine recoltată astăzi. Aceste lumânări erau păstrate pentru a fi aprinse doar în zilele cu primejdii.

Obiceiul purificării aerului în postul Sănteimării

În prima zi a postului Sânteimării este sărbătoarea Scoaterea Sfintei Cruci. În prima zi a postului Adormirii Maicii Domnului, era obiceiul de secole la Constantinopol, să fie scos Lemnul Sfânt al Cinstitei și de-viață-făcătoarei Cruci din palatul imperial.

Procesiunea care ducea Sfânta Cruce la catedrala Sfânta Sofia era formată din preoți, diaconi și credincioși. Pe tot acest parcurs, preoții tămâiau locurile și oamenii. Sfânta Cruce era depusă pe masa altarului Sfintei Sofia.

În fiecare zi, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Cruce era dusă cu alai de preoți și credincioși prin cartierele orașului, pentru a purifica aerul și a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile care se răspândeau cu repeziciune.

La finalul postului Sânteimării, Sfânta Cruce era readusă în palatul împăratului. În Calendarul creștin ortodox, credincioșii celebrează Sfânta Cruce la 6 martie, de sărbătoarea Aflarea Sfintei Cruci, în Duminica a III-a din Post (a Sf. Cruci), la 7 mai, de sărbătoarea Arătarea pe cer a semnului Sf. Cruci în Ierusalim, la 1 august de Scoaterea Sfintei Cruci și la 14 septembrie de Înălțarea Sfintei Cruci.

Filonul duhovnicilor din Carpați- Pr. Ilarion Argatu

Părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre.

Ioan Argatu s-a născut la data de 2 august 1913 în satul Valea Glodului din județul Suceava, într-o familie numeroasă.

Familia a fost silită să plece în pribegie din Maramureș, în secolul al XVIII-lea, pentru a-și păstra credința creștin ortodoxă. Ilarion a avut exemplul tatălui său, care, după ce și-a rânduit cei 9 copii, s-a călugărit la Mânăstirea Neamț. A fost urmărit și persecutat de regimul comunist. A fost condamnat la închisoare pe viață.

El a stat ascuns timp de 16 ani, locuind în mare parte în poduri ale caselor, în hambare, în lanul de porumb. S-a adăpostit ani de zile și sub podeaua casei din Boroaia, iar copiii săi nu știau acest lucru.

Părintele Ilarion Argatu rămâne în memoria spirituală a neamului ca un mare duhovnic și un neînfricat exorcizator.

La Mânăstirea Cernica, părintele a săvârșit nenumărate exorcizări.

Slujba de exorcizare începea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos și continua cu Sfânta Liturghie, cu Sfeștania de sfințire a apei și cu Taina Sfântului Maslu.

La sfârșit, părintele Ilarion Argatu citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și pe ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Sutele de credincioși care au participat la slujbele părintelui au povestit cum suferindul care participa la aceste slujbe speciale, după țipete inumane, cădea într-un somn adânc. După un timp omul se trezea liniștit.

Din banii adunați, părintele a ridicat o biserică în satul natal și a dăruit Comunității Românești din Israel un teren la Ierihon. Acolo a fost construit un lăcaș de cult ortodox, cu hramul Nașterea Domnului.

Părintele Arhimandrit Ilarion Argatu a adormit în Domnul în ziua de 11 mai 1999, la Mânăstirea Cernica.