TRADIȚII Adormirea Maicii Domnului

În popor, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, care încheie Postul Sântei Mării, se mai numește Sântămăria sau Uspenia. În tradiția populară, de Adormirea Maicii Domnului, cei suferinzi sau rudele acestora fac pomeni la biserică, pentru sănătate. Se crede că ruga făcută cu credință deosebită în această zi poate izbăvi de orice necaz și suferință.

În această zi, Cerurile sunt deschise, iar rugăciunile se înalță către cer ca niște ruguri de foc.

Se mai spunea că, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cerbii trec prin apă, semn că vara s-a terminat. Începând din această zi, conform tradiției, nu mai este permis scăldatul. Femeile își serbează onomastica de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie, când este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.

Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii. În Tradiția creștină au rămas peste veacuri miracolele petrecute la înmormântarea Sfintei Fecioare Maria. ”Și s-a făcut atunci tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos la casa Maicii Domnului, din Ierusalim.

Și, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au însoțit la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, așteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, din rânduiala dumnezeiască, lipsea”.

După trei zile de la înmormântarea Ei, ajunge și Sfântul Apostol Toma și, cerând să fie deschis mormântul, cunoaște că trupul Sfintei Fecioare Maria fusese ridicat la Cer.

* Istorie

Unele studii au demonstrat că locul de origine al sărbătorii Adormirii Maicii Domnului este orașul Ierusalim. Aici se păstrează şi în zilele noastre, nu departe de Grădina Ghetsimani, o biserică înălțată deasupra mormântului Maicii Domnului. Sutele şi miile de pelerini care vizitează zilnic sfântul lăcaș au prilejul să se închine la o renumiră icoană făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierosolymitissa.

Alte tradiții afirmă că împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită, din anul 595 d.H. Sărbătoarea se numește Adormirea Maicii Domnului pentru că, pe de o parte, în cadrul bisericii, nu se poate vorbi de moartea propriu-zisă a Sfintei Fecioare Maria, iar pe de altă parte, tradiția creștină afirmă că sfârșitul Mamei Mântuitorului a fost asemenea unei adormiri.

În unele tradiții, Maica Domnului se roagă la Dumnezeu să nu pedepsească lumea sau să nu izgonească vânturile, cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.

* Tradiții creștine

Sântămăria Mare era considerată cea mai importantă sărbătoare a sezonului cald. În unele zone, se spunea că Adormirea este Paștele verii. Aici există și un sâmbure de adevăr, respectiv rânduiala liturgică a praznicului Adormirii Maicii Domnului este asemănătoare cu cea a Învierii Domnului Iisus Hristos. Astfel, pe 14 august, seara, se cântă Prohodul și Binecuvântările Maicii Domnului, la fel ca în Vinerea Mare, și se poartă Epitaful, la fel ca în Săptămâna Patimilor. În dimineața praznicului, femeile culegeau flori pe care le duceau la Biserică și le puneau la icoane. Tot atunci, femeile mergeau la biserică și împărțeau ”colivă” de struguri, prune şi faguri de miere la cei săraci, apoi plecau în cimitir şi tămâiau mormintele neamurilor. În satele moldave, ziua celebra sufletele morţilor, despre care se credea că s-ar întoarce noaptea acasă, pentru a fi ospătate de cei vii.

La icoana Sfintei Marii se puneau multe flori… câteva din ele se aduceau acasă și ”se puneau la grindă, să se uşte, că erau ăle mai bune de leac”.

Se mai păstrează şi astăzi interdicții pentru bunul mers al vieţii şi treburilor, prevederi meteorologice şi multe altele din universul rural. ”Măicuța Domnului este socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiți de soartă, dar şi cea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiți”.

* Obiceiuri populare de Sântămărie

În unele texte folclorice românești, Sfânta Maria Mare stă la masă cu Sfânta Maria Mică și cu Maica Domnului, asemenea confuzii fiind similare cu cele făcute între Sfânta Maria, Sfânta Duminică, Sfânta Vineri și Sfânta Miercuri.

De Sântămăria Mare, după ce dis de dimineaţă, înainte de răsărit, ţăranii se spălau cu apă neîncepută, se închinau la icoana Maicii Domnului şi-i cereau să le dea belşug şi mană la animale, iar pe lupi şi urşi să-i ţină departe de stâni.

De Sfânta Maria, se interzicea scăldatul în apa râurilor, considerându-se că a fost spurcată de cerb. Din bătrâni se știa că, după această zi, era interzis și dormitul pe prispă. La sate, femeile descântătoare ”legau” ciocul păsărilor, ca acestea să nu distrugă recolta.

În unele zone din țară se tocmeau şi pândarii, cei care păzesc viile, pentru ca recolta de struguri să nu fie prădată de hoţi, iar gospodarii să se bucure de recoltă. Tot de Sfânta Maria Mare, ciobanii coborau oile de la munte, iar bărbații își schimbau pălăria cu căciula, semn că vara era pe terminate.

* Magia dragostei de Uspenie

La procesiunile religioase ale Adormirii Maicii Domnului, câteva fetițe era îmbrăcate în mirese, simbolizând puritatea Sfintei Fecioare, precum și faptul că Ea este ”mireasă a lui Dumnezeu, nenuntită”. La nuntă, la ”dezgătitul” miresei, o altă fată era îmbrăcată în hainele primei, considerându-se că asta o va ajuta și pe ea să se mărite mai repede și îi va purta noroc. Se spunea că, dacă la cununia religioasă se întâlnesc mai multe nunți, nu e bine ca miresele să se vadă una cu alta.

În această zi, se culegea năvalnicul, plantă care creşte în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile vârstnice. Năvalnicul, cunoscut și drept limba cerbului, nu este numai o plantă de leac, ci și una magică, de dragoste: ”De Sântămăria Mare, fete și flăcăi, ducând în mână zahăr și însoțiți de o bătrână din sat, îmbrăcată într-o cămașă albă, curată, mergeau dis-de-dimineață să culeagă năprasnic, buruiana de dragoste. În ziua praznicului Maicii Domnului, planta aceasta era dăruită fetelor, pentru a avea noroc să se căsătorească cu un băiat gospodar şi iubitor. De asemenea, acum se adună ultimele flori care sunt renumite ca leacuri pentru bolile grave”.

* Obiceiuri agricole de Uspenie

Pentru ciobani, sfârșitul verii este ceva mai timpuriu, adică la 15 august, căci ”La Sântămărie Mare tulesc olile la vale”, aşa încât, în Vinerea Mare (14 octombrie) sau de Sâmedru (26 octombrie), în funcţie de caracteristicile zonale ale climei, ei socotesc începutul anotimpului rece şi, implicit, sfârşitul anului pastoral. Ambele date se bucură de un mare prestigiu în rândul creştinilor ortodocşi, în special al românilor. Cea dintâi este dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei moaşte, prin osârdia domnitorului Vasile Lupu, au fost aduse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi, în anul 1641, devenind astfel ocrotitoarea Moldovei şi patroana oraşului. La cea de-a doua este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.