Haiduci sau tâlhari?! Este o întrebare pentru cititorii acestui articol. Încercăm să răspundem împreună şi dacă nu, vă invităm la un festival haiducesc, unde să vă aflaţi aproape de vechile poveşti şi legende. „Românul nu fură”, „românul nu e hoţ” şi imixtiunea politicului în istoriografia românească a făcut ca studiile asupra acestei chestiuni să fie destul de puţine în Haiducia, un fenomen care este parte importantă a istoriei românilor, trebuie prezentat discernând între mit şi realitate, fapt nu tocmai uşor de realizat, omul din popor idealizând faptele marilor haiduci, dăruindu-le însuşiri suprafireşti, absolvindu-i de multe ori de fărădelegile făcute.
Haiduci sau tâlhari?! Este o întrebare firească, dar a răspunde nu este tocmai uşor. De altfel, considerăm că o delimitare strictă nu se poate realiza. Pentru autorităţi, care trebuia să menţină ordinea, dar şi împotriva cărora se îndrepta lupta haiducilor de cele mai multe ori, toţi erau tâlhari. Omul din popor nu putea să-l ierte pe cel ce jefuia o biserică sau pe oamenii săraci şi acela era pentru el „tâlharul”. Haiduc era cel ce împărţea din prada sa cu cei aflaţi în nevoi şi care pedepsea pe asupritori. Ţăranul-haiduc n-a jefuit pe semenii săi obijduiţi, n-a jefuit mănăstiri sau biserici, ci pe boieri, pe ciocoi, pe cârciumarii bogaţi, orândarii, români sau străini. Nu mai era tâlharul ordinar, ci era haiduc, petrecându-se în mentalul colectiv o sensibilă diferenţiere între cei doi termeni „haiduc” şi „tâlhar”. Literatura populară i-a absolvit pe haiduci de păcate, iar literatura cultă a secolului al XIX-lea a idealizat lupta lor împotriva fanarioţilor şi a turcilor.
Haiducul Vasile cel Mare, care-şi avea sălaşul în muntele Grinţieşului, trecea deseori munţii dintr-o ţară în alta. Fusese de meserie stoler, după cum spunea şi cântecul său: „Toată vara-n Grinţieş/Şi iarna stoler la Ieşi”, dar un abuz boieresc l-a mânat spre codru. Mihail Sadoveanu, în operele căruia haiducul din munţii Neamţului apare adesea (Ilie Răcoare, Andrei Rusu, Ion Pietraru, Ion Florea), scrie despre isprăvile lui Vasile cel Mare în „Judeţ al sărmanilor” sau “Iarmarocul Sf. Ilie”. Haiducul apare în numeroase cântece, legende şi povestiri ale muntenilor din Neamţ şi Suceava, uneori fiind autorul unor fapte fantastice. Aflăm că Piatra Teiului ar fi căpătat acest nume după ce într-o noapte haiducii din banda sa s-au oprit lângă stâncă să-şi împartă prăzile. Au organizat o întrecere de aruncare a baltagului şi Vasile cel Mare a reuşit să-l împlânte în vârful stâncii, în acel loc ieşind apoi un tei.
Ion Pietraru se spune că a început să facă mici prădăciuni cu un grup de „haidăi”, prima „călcare” fiind “Hanul lui Pătulă” al unui evreu din Târgu-Neamţ, dar în scurt timp şi-a strâns o bandă de 40 de oameni şi jafurile s-au înmulţit în întreaga Moldovă. Pentru că n-a săvârşit niciun omor, a fost iertat, contând şi intervenţia mitropolitului Veniamin Costache, care aflase că haiducul sprijinise cu bani schituri sărace din munţii Neamţului. Vorbele lui Ion Pietraru au fost preluate de popor: “Am prins pe ciocoi de barbă/Şi am să-l pun să pască iarbă!/”. Veniamin Costache spunea: “Am să-l călugăresc şi are să se stângă în liniştea şi în îndurarea Domnului… Acesta-i un om rătăcit…” Ion Pietraru a însoţit pe mitropolit ani de-a rândul. Într-una dintre vizitele la mănăstirea Neamţului, a cerut iertare mitropolitului şi a fugit în codru. Şi-a făcut o bandă şi mai grozavă: „Cine trece-n Lunca Mare!/Ion Pietreanul călare/Cu celmaua despre soare/Cât o roată de cal mare/Cu trei rânduri de pistoale/Şi-un baltag legat de şale”… Documentele arhivelor ieşene arată că a fost prins în munţii Grinţieşului de poteraşi. A fost spânzurat la Movila Saranda, la Frumoasa, lângă Iaşi de chiar tovarăşul său Gavril Buzatu.
La începutul secolului al XX-lea, un alt haiduc al Neamţului, devenit celebru în întreaga Românie şi nu numai, a fost Pantelimon Toader Adumitroaie, din Răuceşti. Faptele lui s-au aflat în atenţia susţinută a autorităţilor, dar şi a marilor ziare „Dimineaţa” şi „Adevărul”. N.D. Cocea a venit în munţii Neamţului să-l întâlnească pe Pantelimon şi l-a sprijinit atunci când a fost arestat şi judecat. Ziarele româneşti şi străine se întreceau în a descrie cu ironie, curiozitate şi umor, de cele mai multe ori, faptele sale şi neputinţa poterelor de a-l prinde. Ţăranii îl protejau, îl adăposteau şi îi vesteau primejdiile. Sătenii începeau să chiuie pe dată: „Auzi codrul cum răsună! Iuu! Iuu!”. Şi haiducul se înfunda în adâncul codrilor. Pantelimon n-a ucis pe nimeni şi la tribunal pledoaria sa, sprijinită de N.D. Cocea, a impresionat şi juriul a stabilit eliberarea sa. A murit ca gospodar cu cinste în satul său.
Un alt haiduc (sau mai mult tâlhar) vestit al Neamţului a fost Niculiţă, isprăvile sale apărând în paginile ziarelor. A devenit cunoscută întâlnirea unui reporter nemţean cu acesta în munţii Bistriţei. Era îmbrăcat în haine de jandarm şi purta revolver. Se arată încântat de atenţia gazetei şi răspunde cu umor la întrebări. A povestit despre modul în care a ajuns în codri: a furat o brăţară de la un bijutier pentru iubita sa, care i-a cerut-o ultimativ, căci altfel îl părăseşte. Până a furat-o, aceasta deja fugise cu altul şi a rămas în păduri. Vizita adesea oraşul Piatra, se plimba pe bulevard, admira vitrinele. A tăiat firele de telefon între Tulgheş şi Piatra şi de frica lui băncile de la Tulgheş şi-au mutat tezaurul. Borsecul a pus pe capul lui 100.000 de lei, dar haiducul credea că e prea puţin. Adăuga că a ars Buick-ul domnului Dobreanu (prefectul judeţului) fiindcă îi plăcea doar Fiat-ul.
Încheiem periplul nostru cu celebra bandă a fraţilor Baltă despre care s-au scris multe. În 1925 deja făcuseră mai multe tâlhării şi sunt prinşi. În 1936-1937, fraţii Negrescu au apucat din nou calea codrului, jefuind pe sătenii mai înstăriţi din zona Târgu-Neamţ. În 1938 sunt prinşi de jandarmii din Bălţăteşti şi de Poliţia din Târgu-Neamţ, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru doi ani. Peste un an sunt eliberaţi cu condiţia „să se facă oameni de treabă”. Dar, la scurt timp, au revenit în codri şi au început să jefuiască pe săteni, mănăstiri, să tortureze pe călugări. În 1942 este prins Nicolae Baltă de către jandarmi şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Fuge de la Penitenciarul Iaşi la scurt timp.
În bandă intră şi dezertori de armată şi armamentul este tot mai bun: automate şi grenade şi banda, de peste 30 de oameni, se împarte în două. În 1942, intră în bandă Maria Cozma, numită mai târziu „Păuniţa Codrilor”, care va deveni ibovnica lui Dumitru Negrescu, zis Baltă. Jafurile sunt multe, la drumul mare, cârciumi, prăvălii, sunt atacate schiturile Sihla şi Sihăstria şi călugării sunt chinuiţi. Părintele Ilie Cleopa este silit să-i cunune pe cei doi. În august 1945, după moartea lui Niculiţă, împuşcat de jandarmi, Costică şi Mitiţă se despart. Costică are o bandă mai numeroasă şi dă mai multe lovituri pe Valea Muntelui, comiţând mai multe crime. Undeva la Sabasa, Borca, banda se întâlneşte frontal cu o trupă de jandarmi, care, în general, ocoleau banda, căci confruntările puteau lesne să ducă la moarte de om. De frică, jandarmii au tras şi Costică Baltă a fost împuşcat în cap. Dumitru Negrescu a fost ucis şi el de un anume Petre, un tânăr ce se alăturase de puţin bandei, care l-a lovit cu baltagul pe la spate. Era omul autorităţilor care voiau să termine cu bandiţii. Banda s-a destrămat după moartea fraţilor Baltă şi astfel s-a încheiat povestea ultimei bande din istoria Moldovei. Maria Cozma a împlinit 18 ani în timpul judecăţii şi a recunoscut că a stat patru ani în păduri cu Dumitru Negrescu, zis Baltă. A fost condamnată, dar a fost eliberată repede pentru bună purtare şi s-a căsătorit cu un gospodar din Tazlău.
Haiduci sau tâlhari?
De bună seamă că omul din popor a fost cel care a decis: i-a uitat sau le-a păstrat amintirea. Haiducii munţilor Neamţului n-au fost uitaţi de muntenii pe care nu de puţine ori i-au ajutat, i-au adăpostit, le-au vestit primejdiile. Le cântă isprăvile chiar şi după 200 de ani. Dar pe tâlhari nu i-au ajutat, ba mai mult au luat parte la „goanele obşteşti” care au dus la prinderea lor şi, cel mai important, i-au uitat.
La Grinţieş, în munţii Neamţului, amintirea haiducilor de odinioară este încă vie. Sătenii ştiu poveştile, legendele şi piesele de teatru haiducesc, şi „bandele de haiduci”, precum cea a lui Bujor, umblau prin sate de Anul Nou şi Bobotează. Nu e de mirare că aici s-a făcut un festival al haiducilor care în 2022 este la a VI-a ediţie. Pe 19-21 august, în Poiana lui Vasile cel Mare de sub muntele Grinţieşului oamenii reconstituie trecute vremuri prin întreceri voiniceşti, prin dans şi cântec, prin bucate gustoase şi prin adevărate parade ale portului tradiţional. Oaspeţi de seamă ne-au vizitat an de an şi îi aşteptăm pe toţi iubitorii de frumos, de istorie, de poveste la Grinţieş. Haiduci sau tâlhari? Haideţi să aflăm împreună şi, dacă nu o vom face, măcar să ne bucurăm de nişte clipe de neiutat… (Prof. dr. Daniel DIEACONU)
Parteneri
Mesagerul Bacău VIDEO-FOTO. Umbrărescu trage tare pe Autostrada A7 la Filipești, Bacău 
ZCH Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău 
NewsEdge Dominic Fritz face bilanțul celor celor 100 de zile de guvern interimar, fără PSD la putere: „Miniştrii USR au livrat chiar şi cu mâini legate” 
BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii 
