Ce nu se poate încă rezolva la nivel de comunicare și bună gestionare a resurselor – vitale, inclusiv pentru obiectul de activitate – de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, se va rezolva cu digitalizarea. Medicamentele, eterna poveste (de groază) de aici, cu tot repertoriul cunoscut (avem/nu avem, cumpără/nu cumpără pacientul, cerem/nu cerem, sunt/nu sunt bani), vor putea fi urmărite de când ies din farmacia spitalului și până la uzul intern al pacientului grație unui soft. Implementarea unui sistem integrat pe parte de medicamente nu este doar dezideratul managerului Alexandru Filimon, ci și o necesitate, în condițiile în care din bugetul spitalului doar o mică parte ajunge și pentru asigurarea medicamentelor.
După ce zilele trecute a declarat că fondul de medicamente a crescut de la 500.000 lei, la 800.000 lei pe lună și că nici un medic nu mai poate cere pacientului să-și cumpere pastile (detalii aici), managerul spitalului județean a nuanțat astăzi chestiunea. Tocmai pentru a răspunde și celor care au propriile experiențe în spitalul de la Piatra-Neamț, dar și cadrelor medicale, Alexandru Filimon a explicat că doar informatizarea gestiunii medicamentelor este soluția și că procedura este deja scoasă la licitație.
„Așteptăm să semnăm contractul pentru informatizare, ceea ce eu ced că va fi foarte important pentru spital. Este procedură în derulare, vrem un contract de mentenanță, cu soft, server, undeva la 30.000 lei pe lună. Vrem un pachet integrat, pentru absolut tot: bucătărie, spălătorie, farmacie, laborator. Inclusiv rapoartele de management să fie înregistrate în timp real. Situația medicamentelor este complicată, și datorită scumpirilor, și datorită lanțului de aprovizionare. Ceea ce-mi doresc eu este această mai bună comunicare în spitalul nostru, dacă există pe o secție, să se găsească acel medicament, să sunăm, să caute farmacia… să ne agităm un pic. Probabil medicul șef sau asistenta șefă știe ce are pe secția respectivă. Există și un stoc de rezervă, secțiile cer, dar noi vrem să îmbunătățim această comunicare și-n cazul când lipsește ceva, pacientul respectiv să fie compensat de spital, dacă trebuie să cumpere ceva. Dar dacă tu îl ai în spital sau în farmacie, nu mi se pare ok să ceri pacientului să-l cumpere”, a declarat managerul spitalului județean în emisiunea „Cafeaua de dimineață”.
În declarația integrală Alexandru Filimon devoalează lucruri interesante din spital, inclusiv referitoare la cum reacționează specialiștii spitalului când li se cere să-și facă treaba din fișa postului sau cât durează rezolvarea unei chestiuni punctuale pe drumul birocrației noastre, cea de toate zilele. De la minutul 19 merită să ascultați cu răbdare și atenție – aici.
Cristina Iordache
Un comentariu
La farmacie a cerut cineva un punct de vedere? Sau pe sectii de ce nu introduc datele in sistemul informatic la timp?
Un program informatic lucreaza cu oameni nu este un robot sa faca treaba singur.
30000 de lei lunar este un moft? Chiar, cine va castiga cei 30000 de lei lunar?
…
Oamenii gresesc dar ca sa zapacesti complet lucrurile ai nevoie de un computer (Murphy)