„Cinstirea strămoșilor și a valorilor care ne tutelează devenirea este o datorie sacră” – Traian Cicoare – profesor, publicist, veteran
Nu există o așezare românească pe bătrânul și încântătorul ținut al Neamțului: sat, comună, oraș… în care să nu se fi născut o personalitate culturală marcantă, înzestrată cu inteligență vie și scăpărătoare. Înaintașii noștri, numiți memorabil de către Eminescu „Ținutașii Neamțului”, nu s-au rupt de legile pământului. Au fost harnici plugari, oameni dintr-o bucată și, de ce nu, iubitori de carte. Cei care au cochetat cu cartea și condeiul au bătut temerar la porțile Academiei Române care s-au deschis. Au intrat, au trudit și au cunoscut celebritatea și gloria. Au fost numiți „nemuritori”, „veșnici”. Așa se numesc și astăzi.
Nasc și la Neamț oameni
Când bătrânul cronicar Miron Costin a consemnat în letopisețul său, cu pana tremurândă: „Nasc și la Moldova oameni” a făcut o profeție incredibilă. S-a referit la toți moldovenii, inclusiv la cei din mijlocul țării, din mirifica zonă de la poalele Ceahlăului. Că lucrurile stau așa, ne-o dovedește admirabila carte intitulată „Membrii Academiei Române”, semnată de Liviu Mărghidan și Ioan Mitrea, ambii muzeografi, arheologi cu o bogată activitate științifică, mediatizată în numeroase lucrări publicate în volum și în presa de specialitate. Și ca să conving cititorul adaug: dr. I. Mitrea a fost un pasionat arheolog, profesor universitar și nemțean din Căciulești, județul Neamț. Încă din anii studenției a visat că zicerea „întâmplarea e cel mai bun arheolog” nu-l va ocoli nici pe el.
Şi nu l-a ocolit. După un sfert de veac de săpături arheologice, efectuate la Davideni, comuna Țibucani, Neamț, a dat lovitura, a făcut o descoperire senzațională, o fibulă pe care apare chipul lui Iisus Hristos. Și cum descoperirea datează din secolul al VI-lea, ea constituie fără îndoială o nouă și convingătoare dovadă că poporul român s-a născut creștin, într-un cadru etnic în care popoarele din jur s-au creștinat „la ordin”, la presiunea unor conducători, cu multe veacuri mai târziu. Același dr. I. Mitrea a fost văzut pe Bâtca Doamnei din Piatra Neamț, pe șantierul arheologic, discutând cu conf. universitar N. Gostar și părintele Constantin Matasă, despre dacii liberi, despre costoboci. Că astăzi nimeni nu mai pomenește numele istoricului, că e tras pe linia moartă a uitării, nu ne miră deloc. Astăzi avem alți „eroi”, priviți la televizor. Vai de capul lor! Să ne întoarcem la valoroasa carte „Membrii Academiei Române”. Cui folosește? Cititorului dornic de informație. De aici află că județul Neamț a dat țării 30 de personalități remarcabile: academicieni, membri fondatori, corespondenți titulari sau de onoare. Cititorul acestui volum va avea satisfacția de a descoperi, în primele două compartimente ale cărții propriu-zise, („De la academia Atenei antice la academiile Europei” și „De la Academia lui Alexandru cel Bun la Academia Română de azi”) informații cu privire la istoria instituțiilor academice la români din cele mai vechi timpuri și până astăzi, istorie prezentată în context european.
Pietrenii au fost „fruncea”
Lista „nemuritorilor” din Neamț începe cu istoricii Nicolae Ionescu și V.A. Urechia, membri fondatori ai Academiei Române, la care o adăugăm pe Eugenia Soru, chimistă veritabilă, nu în „polimeri”. „Șapte academicieni români s-au născut la Roman: agronomul savant Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), distinsul junimist, jurist și om politic Petre Missir (1856-1929), savantul chimist și medic C.I. Istrate (1850-1919), remarcabilul compozitor și dirijor Mihail Jora (1891-1971)”. (Sursa: „Oameni, fapte și comori din județul Neamț” – Traian Cicoare).
Și pentru că pe lista noastră nu a apărut nicio față bisericească, îl amintim pe episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) ce a văzut lumina zilei la Gârcina, în „coasta” municipiului Piatra Neamț. De fapt, academicienii din județul nostru au acoperit aproape toate domeniile. Exemple? Cu carul: în chimie, pe lângă pietreanca Eugenia Soru, adăugăm pe Mihai Florescu și Neculai Asandei; fizică – Ion Antoniu, Gheorghe Cartianu, Aurelian Stan, Horia Scutaru Ungureanu, fiziologie – Alexandru Vitzu, Vasile Petre Jitariu; geografie – Alexandru Ungureanu; geologie – Virgil Ianovici; istorie – N. Ionescu, V.A. Urechia, Răzvan Teodorescu; literatură – Ion Creangă, Anton Naum, Ștefan Vîrgolici, Petru Missir, G.T. Kirileanu; medicină Constantin Istrate; muzică – Mihai Jora, Sergiu Celibidache; petrol – Grigore Ioachim; psihologie – Adolf Manoil; teologie – Melchisedec Ștefănescu, Nicodim Munteanu. „Pomelnicul” cu academicienii nemțeni de altădată a fost luat din revista de cultură a cadrelor didactice „Apostolul”, după lista întocmită de criticul Constantin Tomșa. O revistă foarte bună, care a fost și a dispărut din motiv de criză. S-a scumpit viața. Prețul la motorină și benzină a explodat. Energia electrică ne arde, apa e mai scumpă decât berea, cui îi mai arde de gazete și gazetuțe?
Cea mai consistentă parte a cărții închinate academicienilor nemțeni (peste 150 de pagini) este prezentarea în ordinea anului de naștere a fiecăruia dintre cei 30 de membri, prin intermediul unei fișe ce conține date despre familie, despre anii de studiu, despre activitatea științifică, bibliografia operelor proprii și de referințe apreciative asupra activității. Cum Academia este o instituție superioară de cultură formată din savanți și literați, considerăm: cartea discutată în prezentul material nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă a celor care se consideră intelectuali. Poate așa va dispare și „timiditatea organelor locale” în a acorda unor străzi și instituții de cultură, numele „nemuritorilor” nemțeni. Când un județ cu 30 de academicieni are străzi cu numele de Țesătoarei, Ecoului, Fermelor, care nu spun nimic… „Nemuritorii” au dreptul la neuitare. De pildă, Vasile Alexandru Ureche a fost fiul târgului Piatra, istoric de pagina întâi. De numele său sunt legate evenimente fundamentale din istoria românilor: Unirea Principatelor Române din 1859, Independența deplină a României, pregătirea Marii Uniri din 1918. Această măreață încununare a vechiului ideal național a fost posibilă și prin contribuția lui substanțială la inspirata creare și eficienta lucrare a „Ligii Culturale pentru Unirea Tuturor Românilor”. Meritosul nostru înaintaș, Ureche (după alții Urechia) a contribuit determinant și la înființarea și buna pornire a universităților din Iași (1860) și București (1864), a Academiei Române (1867), precum și a Ateneului Român (1860) al cărui maiestuos edificiu a fost ridicat în Capitală după o amplă campanie națională, desfășurată sub îndemnul „Dați un leu pentru Ateneu”, inaugurarea acestuia având loc în februarie 1888.
Același harnic cărturar pietrean are lucrări de referință în domeniul istoriei românilor, al pedagogiei și literaturii. A fost profesor universitar de istorie și limba română la Iași (1860-1864) și București (1864-1901). A fost membru fondator al Academiei Române împreună cu Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi din partea Moldovei. „Oare ce alte merite ar trebui să mai aibă acest neobosit luptător și spirit enciclopedic, pentru a fi cinstit și la Neamț, cum se cuvine”, întreabă oamenii subțiri, adoratorii ilustrului cărturar. Curios sau nu, la Galați academicianul pietrean este mai bine cunoscut și respectat. Biblioteca „V.A. Ureche” din municipiul de pe Dunăre cu cărți de toate genurile, desfășoară o prodigioasă activitate, cu numele savantului pe frontispiciu. Piatra Neamț, locul de baștină a marelui istoric, are o singură străduță cu câteva căsuțe ce-i poartă numele. Casa de Cultură din târgul Pietrei tace. E înconjurată de terase cu bere rece. Nu ajunge?
De ținut minte!
Nu știu cum sunt alții, dar eu când aud rostindu-se vocabula „academician”, automat mă gândesc la Ioan Aurel Pop, universitarul, președintele Academiei Române. La cel mai tânăr academician dintre nemuritori. Un adevărat om de știință, rasat, documentat, echilibrat, care știe oricând să ne apere „sărăcia, și nevoile, și neamul”. Dacă am mai văzut academicieni vreodată în viață? Bineînțeles! În anii studenției mele era obiceiul să se organizeze sesiuni științifice în Aula „Mihai Eminescu” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu acest prilej erau invitați și „monștrii sacri”. Citește: academicienii în mare vogă. Noi, studenții, îi priveam, îi admiram și visam să ajungem și noi… Însă totul depindea de I.Q., dacă era mare sau mic. Pe atunci nu existau plagiatori, nici universitari care să vândă examenele. Se promova pe bune. Cum n-am ajuns „nemuritor”, pentru că suntem diferiți prin legea diversității, am studiat cu mai mare atenție problema. Ba mai mult, am dat mâna cu doi academicieni pur sânge: cu Gh. Platon și Tudor Dima, ambii plecați „dincolo”.
Rândurile de față se vor un omagiu adus academicienilor nemțeni care ne-au înnobilat viața. Au fost nemțeni și ținutul Neamț e al nostru. Ultimul argument? Noi, pietrenii, ne petrecem, Piatra rămâne! De aia îi stimăm și respectăm pe înaintași. Cred în triada: Bine, Adevăr, Frumos!
Prof. Dumitru RUSU
