În opinia conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, ancheta pe care Parchetul General o face în cazul incendiului din ATI, de la care s-au scurs aproape doi ani (14 noiembrie 2020), n-ar trebui să mai afecteze activitatea secției. Managerul Alexandru Filimon declară că în acest moment cele două saloane arse, încă sigilatei ar trebui să reintre în circuitul medical după ce s-au făcut expertize peste expertize. Asta cu atât mai mult cu cât s-au recuperat și banii de la asigurător, adaugă managerul spitalului. În emisiunea „Cafeaua de dimineață” de astăzi, Alexandru Filimon a spus că va mai face o solicitare la Parchetul General, pentru desigilarea spațiului.
„Discutăm să mai facem încă o petiție sau o cerere la Parchet, să elibereze acele saloane, ținând cont că s-a cam reconstituit ce era de reconstituit, cu toți avocații și lumea implicată. Mai ales în vederea acreditării, care vine în februarie. Ne încurcă pe parte de proceduri, avem ATI în două locații, personalul e împărțit în două locații. Plus că afectează activitatea în Obstetrică-Ginecologie, unde este o parte din ATI. Probabil o să primim răspuns destul de repede de la procurori. Consiliul Județean are banii primiți de la asigurător, dacă e nevoie de suplimentat nu va fi problemă pentru a reface acel hol și acele două saloane, care vor fi tot de ATI”, afirmă managerul Alexandru Filimon pe acest subiect (întreaga declarație poate fi vizionată de la minutul 14.50 aici ).
Reamintim că în urmă cu aproape un an, adică tot în luna noiembrie, Parchetul General a comunicat public faptul că ancheta s-a restrâns asupra a 10 inculpați – medici, asistenți medicali, manageri și însăși instituția SJU Piatra-Neamț – cercetați pentru ucidere din culpă. De atunci s-au făcut numeroase expertize și reconstituiri prin care anchetatorii au vrut să clarifice dacă într-adevăr lumânarea sau injectomatul sau concentrația de oxigen sau toate la un loc au dus la dezastrul în care au murit pe loc 10 pacienți, alți 5 ulterior și au fost răniți două asistente și doi medici – dr. Pavel Borș și dr. Cătălin Denciu (detalii aici și aici).
Cristina Iordache

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare



„Discutăm să mai facem încă o petiție sau o cerere la Parchet, să elibereze acele saloane, ținând cont că s-a cam reconstituit ce era de reconstituit, cu toți avocații și lumea implicată. Mai ales în vederea acreditării, care vine în februarie. Ne încurcă pe parte de proceduri, avem ATI în două locații, personalul e împărțit în două locații. Plus că afectează activitatea în Obstetrică-Ginecologie, unde este o parte din ATI. Probabil o să primim răspuns destul de repede de la procurori. Consiliul Județean are banii primiți de la asigurător, dacă e nevoie de suplimentat nu va fi problemă pentru a reface acel hol și acele două saloane, care vor fi tot de ATI”, afirmă managerul Alexandru Filimon pe acest subiect (întreaga declarație poate fi vizionată de la minutul 14.50 

