Povestea unui olimpic la fizică aflat la studii în Olanda

Cosmin Mihai Cosniceanu, din Piatra-Neamț, este în anul II la Facultatea de Fizică Aplicată din Eindhoven, Olanda. Este absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș”, olimpic la fizică din clasa a VI-a cu trei medalii de argint și două de bronz, pasionat de dans sportiv, pe care însă nu mai are timp să-l practice. Pentru rezultatele din liceu, el a fost răsplătit cu bursa de studii „Prof. Ioan Zenembisi” acordată de rareșistul George Teleman. Studiază fizica din pasiune și a ales Universitatea de Tehnologie din Eindhoven, pentru că oferă mai mult decât facultățile din România. Olanda a devenit în ultimii ani ținta preferată a tinerilor care vor nu doar o diplomă de licențiat. Cu câteva zile înainte de a se întoarce la studii, am stat de vorbă cu Mihai Cosmin Cosniceanu, ca să aflăm ce este diferit și atractiv în învățământul superior din afară față de cel românesc.

***********************

– Ești mulțumit de alegerea ta, ai dezamăgiri?

Primul an a fost foarte interesant și eu personal nu regret că am ales Olanda. Dacă mă refer la structura anului școlar, la profesori, la cursuri, pot spune că e mult peste ce oferă România. Profesorii sunt foarte pregătiți și calificați, ca să predea aici trebuie să aibă și o echipă de cercetare și un proiect în cadrul facultății. În România știu că sunt cadre didactice ajunse la o vârstă venerabilă care nici nu vor să deprindă minime cunoștințe digitale, deși am trecut prin pandemie. Profesorii de la mine de la facultate predau tehnic, cursurile sunt foarte structurate, sunt foarte atenți cu studenții, cer feed-back de la câțiva studenți pe parcursul sfertului, iar la final avem un quiz cu păreri despre profesori. La seminarii sunt un pic mai accesibili, dar pasivi, fiindcă sunt mulți studenți, un profesor predă 4-5 cursuri și efectiv nu au când să te cunoască, să facă diferențe, ceea ce e bine. Testele sunt standardizate, imediat ai baremul, testul se dă pe niște foi speciale, se scanează, se trimit la corectat și la final îl primești cu tot cu punctajul acordat, explicații și nota finală. Practic, n-ai ce să comentezi și ce să contești. Sunt și aici studenți care renunță în primul an, care nu fac față. Într-un fel mi-e greu să înțeleg, poate și fiindcă eu vin de la „Petru Rareș”, unde nivelul e înalt, sunt mulți olimpici. Dacă ar fi să evaluez nivelul de pregătire din Eindhoven, mi se pare mai ușor decât mă așteptam. Am impresia că unii aleg facultatea doar pentru că le place fizica aplicată și atât, în rest sunt slab pregătiți.

– Și ca structură, examene?

Anul școlar e împărțit în sferturi, cu câte 3 cursuri și mi se pare logic așa. La finalul fiecărui sfert se dau examene, deci avem 4 sesiuni cu trei examene. Sunt cursuri obligatorii și opționale. Eu am vrut să fac și a doua facultate, cea de Matematică Aplicată, există această posibilitate, în paralel – dacă ai timpul și capacitatea. Eu mi-am ales matematica și practic opționalele mele sunt axate pe matematică. Termin tot în 3 ani, dar am două licențe și doar un modul în plus, fiindcă oricum am matematică la Fizica Aplicată. Voi fi inginer cu două specializări, dar acum nu știu ce perspective am. Vreau să lucrez cu oamenii, nu în cercetare, dar mai am timp să mă decid. Poate fac și o facultate de informatică.

 – Poți și lucra?

Sunt câteva posibilități. De pildă, câțiva prieteni ai mei vor merge la o fabrică de cip-uri, dar vă dați seama că vor presta o muncă de începător. Eu mă angajez din toamnă în facultate. Dacă ai note peste 8 și termini toate cursurile în primul an, poți să devii tutore, corectezi teste sau predai la o grupă mai mică, de 7-8 studenți ori ajuți profesorul la niște instructaje, cum sunt seminariile la facultățile din România. Lucrezi 4 ore pe săptămână, dacă ai un tutorial și ești plătit cu 11-12 euro pe oră – bani care-ți vin. La corectat teste nu-i atât de greu, poți face și online, la fel și la tutoriale. Și este și o oportunitate să te pregătești, dacă știi materia bine și îți place să aprofundezi, dacă poți vorbi în public. Eu oricum am mai explicat unor colegi, dacă sunt și plătit pentru asta, e super OK pentru mine. Voi avea trei tutoriale pe matematică. Aplicația pentru job a fost simplă: un e-mail, un interviu, plus o discuție cu profesorul de matematică, căruia i-am prezentat portofoliul meu, ca student și ce cursuri de matematică am făcut, astfel că mi-a mai dat două posturi.

– Deci vei avea 12 ore de predare pe săptămână plătite, plus cursurile, faci două facultăți odată, te-ai adaptat foarte bine ca student.

Și mă și avantajează, pentru că dacă trebuie să corectez la un curs pe care nu l-am parcurs, am ocazia să și învăț o parte din materie și nu mai trebuie să mă înscriu ulterior la tot cursul. Mi-am ales și cursurile pentru anul acesta, inclusiv pachetele de opționale. Eu, dacă fac două facultăți, nu sunt obligat să-mi aleg și aceste opționale. Dar sunt interesante, de exemplu fizica subatomică, teoria relativității generale și mecanica clasică sau nanotehnologie, fizică clasică avansat. Și ai timp să ți le programezi așa încât să nu se suprapună cu celelalte cursuri și te poți organiza eficient.

 – Cu cazarea cum e? Sunt mari probleme, fiindcă vin tot mai mulți studenți și facultățile, mai nou, îi invită să se orienteze spre alte orașe. E chiar așa accesibil să fii student în Olanda?

Sunt probleme și în Eindhoven. Probabil și din cauza brexitului, s-au reorientat mulți spre Olanda. În primul an am stat la un hotel privat pentru studenți, era 820 euro pe lună chiria cu tot cu utilități, locuiam singur în cameră, aveam baie, doar bucătăria era la comun. Condiții de cazare bune, existau și săli de recreere, cu mese de ping-pong, biliard, zonă de studiu. Ai mei îmi trimiteau 100 euro pe săptămână, ceea ce înseamnă un buget mediu. Deci cheltuielile au fost cam 1.250 euro pe lună. La care se adaugă 2.300  euro taxa anuală de școlarizare, o sumă mai mult decât rezonabilă, chiar și față de ce este în România. Taxele de școlarizare sunt, în genere, foarte accesibile, motiv pentru care Olanda este atât de căutată și apar probleme de cazare. Știu că s-a făcut un sondaj prin luna iulie și doar în Eindhoven erau vreo 14.000 de studenți care încă nu aveau cazare, din cei de anul I. În mod normal, facultatea oferea cu precădere cazare pentru studenții din primul an, ca o formă de sprijin și integrare. Dar anul acesta s-a decis să se asigure întâi pentru cei din anul II, probabil și din cauză că sunt mulți de anul I care renunță sau nu țin pasul – undeva la 35% cel puțin se pierd. Și atunci au preferat să asigure condiții pentru cei care au depășit pragul din primul an. Celor nou intrați li s-a spus să-și caute cazare sau să renunțe. Eu voi locui, anul acesta, în Sittard, la vreo 60 km de Eindhoven. Voi face naveta cu trenul, pe bază de abonament. Am găsit chiria asta cu greu, este și un site doar cu cazare pentru studenți, găsisem ceva, dar trebuie să te miști rapid. Am vrut să fie în regulă, nici prea nou, dar nici prea vechi și am găsit cazarea asta la Sittard, cu 605 euro pe lună. Dar, cu abonamentul la tren, care e 110 euro, se apropie de ce cheltuiam anul trecut.

– Ai timp și pentru distracții, ți-ai făcut prieteni?

Am și prieteni români, am și din Franța, Belgia, Olanda, Ungaria. Cred că asta e dezamăgirea mea din această experiență, oamenii. Mi se par mai imaturi decât suntem noi, mai ales olandezii și cred că asta provine din lipsa grijilor, a stresului. Ei au salarii mari, au un nivel înalt de trai, n-am văzut oameni stresați, să claxoneze în trafic, să țipe în telefon, nu par să aibă probleme de zi cu zi. E dificil cu timpul liber aici, eu nu am de gând să învăț olandeza, e o limbă foarte grea și nu pot să mă duc la un spectacol de teatru… Am fost la film, o producție englezească, dar era cu subtitrare în olandeză… În rest, e OK, toată lumea vorbește engleză, până și o mamaie de 75 de ani îți răspunde în engleză dacă întrebi chestii uzuale. Îmi place Eindhoven, seamănă întrucâtva cu Piatra-Neamț: e un oraș liniștit, nu foarte extins, faci maxim cinci minute până în centru din orice punct. Oamenii merg foarte mult cu bicicleta – există infrastructură, sunt puține bulevarde mari. Bicicliștii au prioritate, după pietoni, abia apoi mașinile, deci ei sunt mult mai civilizați decât noi.

 – Ți-e dor de acasă, cum te-ai obișnuit?

Părinții mei au venit cu mine prima dată, când m-am instalat, atât. Dar eu veneam o dată pe lună acasă. În pandemie era chiar ieftin să zbori cu avionul. Nu regret alegerea mea, doar faptul că în România nu am tot ce am acolo – educația, beneficiile oferite studenților, infrastructura facultății – au un campus superb, sunt multe activități pentru studenți, sunt multe asociații studențești. Sunt cu mult înaintea noastră. N-a fost o alegere ușoară, primele luni a fost dificil, până m-am adaptat, dar sunt mulțumit de mine până acum. Ce vreau neapărat să le transmit tinerilor este să se gândească foarte bine dacă pot trăi la sute sau mii kilometri distanță de acasă, de părinți, de iubite, de prieteni, fiindcă este foarte greu. Cred că e și un motiv pentru care mulți renunță în primul an. Dacă banii nu sunt o problemă, stresul psihologic al înstrăinării poate fi.

 A consemnat Cristina IORDACHE