Instanța Curții de Apel Brașov, care judecă apelul în procesul în care Ionel Arsene a fost condamnat într-o primă instanță la 8 ani și 4 lui de închisoare cu executare pentru trei fapte de corupție, s-a pronunțat astăzi, 29 septembrie, în legătură cu cererile formulate de avocații lui Ionel Arsene.
Prima dintre ele, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă. În esență, se cerea ca Ionel Arsene să fie judecat de Înalta Curte deoarece la data faptelor el era deputat, ca funcție de demnitate publică.
O parte a celorlalte cereri, de reaudiere a unor martori, au fost acceptat de instanță: ”Admite în parte cerere în probațiune formulată de acesta, dispune reaudierea martorilor: Ștefan Gheorghe, Porumboiu Adrian, Careja Ion, Jugan Iulian și Panaite Vasile. Respinge celelalte cereri în probațiune formulate de inculpatul Arsene Ionel”. La categoria respinse se înscrie cererea de audiere a lui Horia Georgescu, fost șef la Agenția națională de Integritate, dar și a două membre din comisia de licitație pentru școala din Icușești.
Termenul pentru audieri este 14 octombrie.
(V.B.)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală




