Sunt cunoscute relațiile extrem de reci dintre Ionel Arsene și Vlad Angheluță, fost prefect, fost director la Compania Județeană Apa SERV, primul bănuind că fostul prieten din grupul de la Târgu-Neamț ar fi avut de-a face cu o serie de reclamații la adresa sa. Nici măcar prietenia apropiată a lui Angheluță cu Daniel Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț nu părea să schimbe lucrurile și calea spre noi demnități părea blocată la șefia Direcției de Asistență Socială din Târgu-Neamț, unde și-a rezervat un post. În discuțiile privind viitorul candidat la PSD la Târgu-Neamț Arsene a refuzat să-l ia în calcul, ca și în cazul altor demnități publice.
O oarecare reconsiderare venită din partea lui Ionel Arsene, pe fondul retragerii acestuia din funcția politică, pare totuși să se înregistreze în ultimul timp. Începând cu data de 15 septembrie, Anda Angheluță va fi șefa Biroului Protecția Animalelor din cadrul Direcției Proiecte, Achiziții și Logistică a Consiliului Județean Neamț, condus, chiar și din deplasare, de Ionel Arsene.
Cum angajările la instituția respectivă, în urma unor concursuri sau fără, nu se fac fără binecuvântarea șefului, apare întrebarea dacă nu cumva asistăm și acum la o mică răzbunare din partea lui Arsene, care ar avea satisfacția de a avea în subordine soția unui personaj pe care-l consideră dușman. Dacă aici vorbim despre presupuneri, cu siguranță Anda Angheluță nu s-ar fi prezentat să concureze pentru ocuparea postului dacă n-ar fi existat o discuție prealabilă, chiar și prin intermediar.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, dacă starea de tensiune va fi menținută între fostul președinte al PSD Neamț și fostul prefect promovat de acesta sau influența lui Daniel Harpa a crescut și mutarea s-a făcut cu privirea spre viitor, majoritatea celor din PSD văzând în primarul de la Târgu-Neamț un candidat cu șanse la câștigarea poziției de președinte al Consiliului Județean Neamț.
V.B.