Un proiect intrat pe ultima sută de metri în ședința de Consiliu Local Piatra-Neamț de ieri, 29 septembrie, a gernerat și cele mai multe discuții. Este vorba despre cel privind fa Creșei Piatra-Neamț, unitate cu program prelungit, cu personalitate juridică, în care sunt deja înscriși 183 de preșcolari, care este în administrarea Primăriei Piatra Neamț. Mărul discordiei, angajații și cine le asigură salariile.
La capitolul “Diverse” primarul Andrei Carabelea a prezentat” situația cel puțin ciudată” în care se află această unitate de învățământ preșcolar: “Avem Creșa Piatra-Neamț înființată cu personalitate juridică prin hotărâre de consiliu local. După ce s-a înființat Creșa Piatra – Neamț, în data de 9.06.2022 Direcția de Asistență Socială informează Inspectoratul Școlar cu privire la hotărârea de consiliu local și cu privire la normele în baza cărora a fost preluată, pentru ca Inspectoratul școlar să ducă la îndeplinire anumite lucruri în respectarea legii. În 27.07. 2022, pentru că nu s-a primit niciun răspuns, se face o altă adresă către Inspectoratul Școlar Județean, unde s-a pus în vedere faptul că IȘJ trebuie să asigure personalul. Nu s-a răspuns nici la această adresă”. Primarul a vorbit despre 17 adrese la care inspectoratul nu ar fi avut nicio reacție, ca atare, a căutat o soluție pentru personalul din această creșă. În finalul primei sale intervenții pe acest subiect Andrei Carabelea a conchis: “Poate cineva din Inspectoratul Școlar studiază legea, normele și duce la îndeplinire atribuția care-i revine”.
Florentina Luca-Moise, inspectorul general școlar și consilier local al PSD, a ținut să precizeze: “Fără a avea hotărârea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar nu puteați obține acea personalitate de care vorbiți. Inspectoratul Școlar Județean a urmat prevederile legale – funcționarea cu personalitate juridică cu avizul Ministerului Educației. Deci, răspunsul l-ați primit! În ceea ce privește adresele dumneavoastră, fără adresă nu puteați avea personalitate juridică. Ați primit avizul și acordul Inspectoratului școlar în formă scrisă altfel nu ați fi avut personalitate juridică. Am avut mai multe discuții cu dumneavoastră domnule primar în care v-ați exprimat dorința de a nu aronda Creșa Piatra-Neamț nici unei unități de învățământ și ați optat pentru a fi o unitate cu personalitate juridică. Vă rog frumos, fiți sincer! Față de colegi și cetățenii orașului Piatra-Neamț, față de părinți și de copiii instituționalizați acolo și să recunoașteți că, am numit prin decizia ISJ pe fostul inspector școlar de educație timpurie, pe doamna Rodica Savu, care în două săptămâni și-a dat demisia, pentru că nu a avut o colaborare cu Primăria Piatra-Neamț. Nici la ora actuală, directorul, al doilea director numit cu decizia Inspectoratului Școlar, Bernard Claudia, nu are contract de muncă după 30 de zile. Puericultorii educatoare care au fost repartizați în ședință publică a Inspectoratului Școlar și care în data de 2 septembrie s-au prezentat la creșă, nici în data de astăzi, după 30 de zile nu au contracte de muncă. Ați solicitat Inspectoratului școlar să le stabilim drepturile salariale. Noi nu suntem mai presus de lege, ați vrut personalitate juridică. În ceea ce privește salarizarea doamnei Bernard Claudia, director încă în funcție până mâine, pentru că și-a dat și doamna demisia, că nu are un contract de muncă, nu a reușit să stabilească formula legală și încadrarea, vă aduc la cunoștință că, în cazul creșelor cu personalitate juridică, angajatorul adică primăria, stabilește drepturile legale ale directorului de creșă. Noi, prin lege, avem responsabilitatea să dăm decizie unei persoane din sistemul de învățământ și să îi păstrăm și să-i rezervăm dreptul la titulatura în învățământ”.
Primarul Carabelea a contrazis-o afirmând că directorul trebuie să aibă contract și să fie plătit de la bugetul de stat prin intermediul ISJ Neamț, iar de aici Florentina Moise a izbucnit: “Dați-vă demisia, domnule primar! Nu cunoașteți legea!”.
Un alt consilier local, profesorul Mihai Obreja, fostul inspector școlar general, a insistat, dându-i dreptate primarului Carabelea, că legea prevede ca directorul și personalul didactic din unitățile de învățământ preșcolar, chiar dacă au personalitate juridică, să fie plătiți din finanțarea stabilită în baza costului per elev, de la bugetul de stat.
Florentina Moise a insistat pe ideea că cele două directoare pe care le-a avut creșa până acum și-au dat demisia pentru că nu apăreau ca angajate nicăieri și pentru că nu aveau contabil și magazioner. Primarul a insistat că era datoria directorului să-i angajeze.
În final, după mai multe intervenții și citate din Legea educației și normele de aplicare la finanțare unităților de învățământ, discuția s-a încheiat. Concluzia a fost una nu prea optimistă: de mâine vor fi reluate demersurile pentru numirea unui director și angajarea personalului necesar funcționării Creșei Piatra-Neamț, începând cu solicitarea către Inspectoratul școlar de a da o decizie de numire a unui director. Cine cu cine va face contract și cine va plăti directorul și ceilalți angajați, nu s-a lămurit încă. Primăria susține că are de suportat doar bunurile și serviciile, potrivit legii, inspectoarea generală școlară spune că își ia mâna de pe creșă atâta timp cât are personalitate juridică.
Așteptăm, împreună cu părinții și copiii, o rezolvare firească și legală a lucrurilor.
Angela Croitoru