Deși încasează în fiecare lună venituri la care majoritatea românilor poate doar să viseze, parlamentarii au considerat că nu e de ajuns. Așa că senatorii PSD, PNL și UDMR au votat majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25 la sută pentru toți funcționarii implicați în procesul legislativ. Iar asta în condițiile în care Curtea Constituțională decisese, cu câteva ore înainte, că o asemenea măsură încalcă legea fundamentală a țării.
Cele 22 de voturi împotrivă ale senatorilor USR n-au avut nicio putere în fața celor 91 de DA veniți din partea coaliției majoritare, așa că proiectul de lege a trecut ușor.
Nu doar parlamentarii vor încasa mai mult, după votul de ieri. Președintele țării, miniștrii, primarii, președinții de consilii județene și locale, precum și cei care îi deservesc, vor încasa, la rândul lor, mai mulți bani. Măsura majorării salariale se aplică de la 1 noiembrie.
Alex SÎRBU
Mesagerul Bacău Director din Neamț, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ABA Siret
ZCH Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț
NewsEdge Nicușor Dan va ține un discurs la Consiliul de Securitate al ONU. Președintele va prezenta impactul războiului din Ucraina asupra României
BusinessEdge Competiția internațională de business BBU-ICC 2026 și-a desemnat câștigătorii la Cluj. Studenții canadieni au luat aurul și argintul





