35.000.000 de lei sunt prinși într-un proiect care ar trebui să asigure, pe o zonă importantă a orașului, un management inteligent al traficului. Vorbim aici despre o zonă care cuprinde următoarele străzi : Bd. Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, Bd. Traian, Bd. 9 Mai, str. Dimitrie Leonida, str. Mihai Viteazu, str. Petru Rareș, reprezentând un total de 53 intersecții înființate sau modernizate, proiectul venind în completarea lucrărilor de modernizare a acestor artere.
Una dintre întrebările care au apărut în urma lucrărilor de modernizare a străzilor se referă la numărul mare de semafoare care au fost instalate în zonele respective. La întrebarea de ce avem mai multe semafoare în oraș, răspunsul Primăriei este axat pe beneficiile pe care acest sistem le va avea asupra traficului pentru transportul în comun, pentru pietoni și bicicliști. Și o precizare necesară, că în acest moment există în paralel atât semafoarele vechi, cât și cele noi. Până la finalizarea proiectului vor funcționa vechile semafoare, iar la final vor rămâne în funcțiune doar cele noi, care fac parte din sistemul de management inteligent al traficului. Important de menționat este și că nu toți stâlpii montați în prezenți sunt pentru sistemul de semaforizare, ci pentru mai multe echipamente: camere, radare și panouri de informare.
Avantajele sistemului pentru transportul în comun:
- Asigurarea priorității pentru vehiculele de transport public în intersecțiile semaforizate și a adaptării în timp real a ciclurilor de semaforizare în funcție de informațiile referitoare la poziția vehiculelor de transport public;
- Asigurarea unui management adaptiv al traficului prin capacitatea de modificare a timpilor de semaforizare în funcție de informațiile în timp real asupra traficului;
- Monitorizarea video în locațiile semaforizate, în vederea creșterii siguranței pentru toți participanții la trafic;
- Oferirea de informații relevante pentru șoferi, cu efectul alegerii unor rute optime.
Avantajele sistemului pentru pietoni:
- pentru asigurarea funcționării optime a sistemului de management al traficului este necesară și controlarea trecerilor de pietoni dintre intersecțiile semaforizate, astfel încât sistemul să poată calcula cu o predictibilitate suficientă corelarea semafoarelor din locații aflate în apropiere una de alta.
- Trecerile de pietoni sunt prevăzute cu butoane de cerere pentru pietoni/bicicliști, după caz, astfel încât acestea să poată fi corelate cu diagramele de semaforizare din intersecțiile alăturate și să asigure o perturbare cât mai mică a fluxului de vehicule, dar și o traversare în condiții de siguranță de către pietoni.
Cum va funcționa sistemul pentru accesul din străzile laterale:
- pentru intersecțiile cu străzi laterale cu trafic redus, sistemul va asigura un timp de verde pentru ieșirea de pe străzile laterale doar în momentele în care sunt sesizate vehicule care vor să execute această mișcare. Prin aceste funcționalități, fluxul de vehicule de pe direcția principală va fi oprit în locațiile respective doar dacă este sesizată o cerere din partea pietonilor sau a vehiculelor de pe străzile laterale.

Scăderea traficului pe principalele artere rutiere ale municipiului și implementarea sistemului adaptiv de management al traficului vor conduce la menținerea unei fluențe bune a circulației pentru traficul general, conducând astfel la reducerea poluării, a gazelor cu efect de seră și creșterea calității vieții cetățenilor municipiului.