Situație, nu fără precedent în Neamț, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, care are doi șefi. Sorin Ulea, demis în luna iulie, când a primit un preaviz și numit din luna august ca șef al Serviciului Catagrafie, a dat ANSVSA-ul în judecată. Recent, Tribunalul Neamț i-a admis cererea de suspendare a acestor acte și implicit a efectelor, decizie executorie, indiferent dacă autoritatea va ataca hotărârea. Ceea ce face ca Sorin Ulea să-și recapete funcția de director, în vreme ce deja există un director numit de București din 21 august, pe o lună, în persoana lui Ovidiu Boșteanu de la Târgu Neamț (detalii aici ).
Graba cu care s-a făcut acum schimbarea din funcție a fost și argumentul cu care a cîștigat în instanță, consideră Sorin Ulea și care de mâine își va relua fotoliul de director executiv. „Instanța a decis suspendarea notificării de preaviz și a ordinului de numire în funcția de șef serviciu Catagrafie, eu revenind la funcția de director executiv, măsură executorie. În opinia mea, a contat faptul că figuram în DSVSA Neamț cu două ordine de numire – în funcția de director executiv de-acum vreo 15 ani și în funcția de șef serviciu Catagrafie, fără ordin de eliberare din funcție, pe care l-au evitat, cred, pentru că era nelegal. Mie nu-mi trebuie ORNISS, în legislația noastră spune clar că președintele ANSVSA nu poate solicita avizare ORNISS directorului executiv, pentru că noi nu lucrăm cu informații secrete. Acum, bănuiesc că autoritatea va face apel, mai durează o lună-două. Dar, pe baza deciziei executorii a Tribunalului Neamț, eu mă întorc pe funcția de director executiv. De luni dimineață mă duc la serviciu, sunt convins că și colegul meu a luat act de decizia instanței, se găsește pe site-ul tribunalului și se întoarce înapoi. Vom proceda legal, eu sunt un om civilizat”, declară Sorin Ulea, care conduce instituția din 2005.
Pe portalul Tribunalului Neamț a fost publicată hotărârea din 1 septembrie: „Admite cererea de suspendare executare acte administrative, formulată de reclamantul ULEA SORIN în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, PRIN PREŞEDINTE SECRETAR DE STAT. Suspendă executarea Notificării de preaviz nr. 26525/18.07.2022 şi a Ordinului nr. 1070/11.08.2022, emise de instituţia pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond învestită cu anularea acestor acte. Admite cererea accesorie formulată de către reclamant şi, în consecinţă, obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 4.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău în termen de 5 zile de la comunicare”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mâine dimineață la DSVSA Neamț între cei doi directori în funcție, dacă de la București nu s-a emis vreun act între timp. Cert este că Sorin Ulea mai are un proces din 2019, pe aceeași speță, în care cere anularea actului administrativ și care acum este la Înalta Curte de Casație și Justiție, încă fără termen de judecată. Dacă va câștiga, va rămâne șeful DSVSA Neamț chiar și fără ORNISS.
C.I.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




