Elevii din trei clase de a IX-a de liceu și profesională de la Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț au primit de la polițiștii nemțeni o lecție despre cât de ușor pot tinerii deveni victime sau chiar să treacă de cealaltă parte a legii. De la o simplă bătaie cu creta în pauză, până la gluma cu împinsul colegului ori piedica de la care se poate ajunge la tragedie, elevii au aflat cât de sensibilă este linia dintre joacă și infracțiune.
Discuțiile pe tema delicvenței juvenile organizate de conducerea colegiului au ajuns inclusiv la aspectele în care elevii pot deveni victime. Drogurile, o problemă tot mai acută, au fost o altă temă importantă a activității de prevenire, iar pentru exemplificarea pericolelor și riscurilor la care tinerii se expun, polițiștii au difuzat un filmuleț. Imagini despre capcanele întinse de traficanții de persoane au completat gama lecțiilor oferite liceenilor de Nicoleta Tablan din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire al I. P. J. Neamț. Elevii s-au arătat interesați de subiectele discutate și au pus întrebări, mai ales după ce au aflat informații despre diferența juridică între contravenție și infracțiune, despre vârsta legală de răspundere penală și cum pot ei efectiv să se ferească de riscurile mascate sub bunele intenții.
Activitatea s-a desfășurat ieri în sala de festivități a colegiului și din partea gazdelor au participat profesoarele Irina Vremir, Carmen Biro și Liliana Iacob.
Cristina Iordache

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
NewsEdge De la demitere la renumire au trecut opt zile. Cazul prefectului de Constanța
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





