Chestiunea apei livrată cu porția la Roman i-a scos pe liberalii nemțeni în stradă. Liderii PNL Neamț – secretarul de stat George Lazăr, senatorul Eugen Țapu-Nazare, deputatul Dan Laurențiu Leoreanu, primarul de Roman Leonard Achiriloae, câțiva consilieri județeni – au început astăzi un protest la Roman, continuat la sediul ApaServ din Roman, pe care și l-au încheiat în fața Palatului Administrativ din Piatra-Neamț. Delegația a adus câteva găleți roșii și goale pe care era scris „Vrem apă”, iar protestarii au îmbrăcat tricouri inscripționate cu mesaje „Vrem apă”, „Vrem fapte, nu vorbe”, „Rușine ApaServ”, „Rușine Consiliul Județean”, „Rușine Harpa & Arsene”, „Rușine PSD”.
Conducerea PNL Neamț a argumentat acțiunea de astăzi pe fondul cererii de majorare a tarifelor de către ApaServ. George Lazăr a declarat din postura de romașcan că este un haos pentru locuitori să primească apă doar câteva ore dimineața și câteva ore seara și l-a acuzat direct pe Ionel Arsene de situația de la Apa Serv. Liberalii au cerut demisia președintelui CJ Neamț și a directorului ApaServ.

Dan Laurențiu Leoreanu a afirmat că ApaServ vizează creșterea prețului la apă pe 5 ani, fără investiții în infrastructură. Deputatul a adăugat că se va merge până la retragerea sprijinului din cadrul proiectului POIM derulat de ApaServ și ieșirea din conducerera companiei. Liberalii sunt deciși să boicoteze votul în Consiliul Județean Neamț, ca formă de protest.

Liderul PNL, George Lazăr a descris în câteva cuvinte cum este să locuiești în municipiul Roman, unde apa este raționalizată.
La final, liberalii au lăsat gălețile pe scările Palatului Administrativ, tot ca formă inedită de protest.
C.I.
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă
- L3S1 Prima clasată (CSM Vaslui) primește vizita ultimei clasate (CSM Ceahlăul)
- Brumar debutează cu precipitații, iar la munte se anunță strat de nea
- Neamț. Razie în trafic – cinci șoferi au fost depistați sub influența alcoolului




